16 - Diana - zeița decăzută

380 29 4
                                    

-Mi-am pierdut soția acum doi ani... începu el discursul când ea i-a deschis ușa. Mi-am pierdut soția și sufletul în aceeași zi. Nu știu să fiu amabil, nu știu să mă port frumos cu cineva și nici nu mă străduiesc să respect convențiile sociale. Nu îmi pasă ce cred alții despre mine. Nu știu să râd... sau să mai fi râs de atunci. Zi de zi îmi privesc fiul și mă îngrozesc, pentru că știu ce am în inimă și nu vreau să îl rănesc. Sunt furios tot timpul, pe toată lumea. Sunt furios pe Dumnezeu pentru că nu m-a auzit când am implorat către el. Sunt furios pentru că eu respir și ea nu. Singurul motiv pentru care mai trăiesc azi e pentru că nu am curaj să îmi pun capăt zilelor... Nu vreau ca Teo să își amintească de mine ca fiind un laș care nu a suportat durerea și care nu a fost suficient de puternic încât să lupte. Suport durerea... dar în felul meu.

Ei i-au dat lacrimile ascultându-l.

-Am iubit-o mai mult decât orice pe lumea asta și ea a murit... Iar tu... Nu e vina ta... Iartă-mă... șopti el cu lacrimi în ochi. Te rog, nu mai încerca să mă salvezi, nu mai e nimic demn de salvat în mine... Nimic care să merite eforturile tale. Te rog, oprește-te... Nu mai pot...

Ea l-a îmbrățișat și l-a strâns cu brațele ei firave.

El a rămas cu brațele atârnate pe lângă corp, fără să reacționeze. Diana a simțit că îmbrățișează o statuie, dar tot insistă. Știa că în adâncul sufletului el o simte... și va ieși la suprafață.

Și atunci s-a îndepărtat de el și i-a spus emoționată.

-Trebuie să vezi ceva...

Spuse asta și își desfăcu cămașa. Inițial el și-a ferit privirea și s-a jenat, dar ea a insistat.

-Cristian, privește-mă te rog...

-Nu... Te rog, îmbracă-te... Nu e ce cre...

Încercă să se retragă dar ea i-a prins chipul și l-a obligat să o privească. Atunci el a rămas fără glas, privind-o.

-Ăsta este motivul pentru care nu vreau să renunț. Niciodată nu voi renunța la tine... Nu o face nici tu...

El a privit-o șocat, nu îi venea să creadă că este adevărat în momentul în care a realizat pe cine are în fața ochilor.

Cu câteva luni în urmă

Cristian era măcinat de acest gând, era de fapt tulburat. Cine era Diana? De unde îl cunoștea? Poliția i-a pus întrebări despre ea și despre nefericitul eveniment, el a cooperat atât cât a putut, cu ce a știut sau amintit din acea seară.

-Era prima oară când v-ați întâlnit cu doamna?

-Da... ieșisem la o țigară și am auzit-o strigând după ajutor. Am găsit-o și am adus-o la restaurant, Laura, fosta mea soție este medic stomatolog și putea cât de cât să o liniștească, să o ajute. Fetele au avut grijă de ea până ați ajuns dumneavoastră.

-Au mai fost astfel de incidente în zonă?

-Nu din câte știu, este prima oară.

-Uhm... este adevărat că... fiica dumneavoastră a fost atacată la fel? întrebă un detectiv.

Cristian l-a fulgerat cu privirea.

-Acum câțiva ani. Omul care i-a făcut rău a fost ucis de colegii dumneavoastră.

Cei doi ofițeri s-au privit și păreau că ascund ceva.

-Ce s-a întâmplat? întrebă Cristian cu seriozitatea lui caracteristică.

-Uhm... cunoaștem cazul... Nu colegii noștri l-au ucis...

-Dar cine?

-Domnișoara Ema Nicolescu...

Dezgheață-mi inima...Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum