Dezgheață-mi inima...

17 - Urme în zăpadă

Victor privea de lângă fereastră cum se așterne primul strat de nea. În câteva săptămâni își va strânge în brațe fetița iar el abia așteaptă.

Andra geme ușor în pat, îi este greu să se întoarcă de pe o parte pe alta și mereu are nevoie de ajutorul lui. Se apropie și îi pune pătura pe picioare, apoi o sărută.

Se reîntoarce la fereastră și îl vede pe Cristian în curte, se plimbă și fumează, doar în cămașă, sfidând parcă legile naturii.

Lui Victor i s-a făcut milă de bărbat, deznădejdea din sufletul lui se răsfrângea și asupra celorlalți, mai ales a micuțului Teo, pe care continua să îl paseze oricui, numai să nu rămână cu el.

Dar a fost scos din stare de imaginea Dianei, venită să discute proiectul. Cristian a întâmpinat-o și i-a deschis poarta, invitând-o în curte și apoi în casă.

Tremura necontrolat pentru că avea pe ea un palton subțire și când a intrat în casă, a răsuflat liniștită. Era cald. Era bine. Mirosea plăcut, a scorțișoară, a mere coapte și a parfum. Mai exact, parfumul lui.

Cristian i-a luat haina și a privit-o nemulțumit. Ea și-a frecat mâinile să se încălzească și a privit în jur, aruncând o privire de ansamblu.

Totul era impecabil.

-Vrei o cafea?

-Nu, mulțumesc... poate un ceai.... spuse ea cu blândețe.

Cristian a dispărut în bucătărie și s-a întors cu o cană mare de ceai. A invitat-o pe Diana să ia loc pe canapea și i-a oferit cana fierbinte.

-Frige... ai grijă... i-a spus el, privind în altă parte.

Diana și-a ridicat privirea spre el. Sub masca de om dur era uman, totuși. În adâncul sufletului său era un om bun, unul care doar trebuia să iasă la suprafață. Și unde mai pui că era și un bărbat foarte atrăgător, așa că pentru câteva clipe, ea se pierdu în gânduri, privindu-l.

-Diana? se trezi ea când i-a auzit vocea. Deci...?

-Hum? scânci ea cu ochii ațintiți asupra buzelor sale.

-Schițele....

-A.. da... aici... deschide ea laptop-ul și începe să îi arate la ce s-a gândit.

Cristian privea schițele cu atenție și asculta ce îi spunea Diana, la ce se gândise ea pentru noul Lose. El se încruntă. Ceva nu îi plăcea.

-Nu e bine...

-Ce?

-Nu e bine... Nu îmi place.

-Uhm...

-Partea din spate ar trebui să avantajeze natura, pădurea... O cină pe terasă să fie exact ce preferă clienții... să se oprească la Lose, după o zi de rahat și să stea pe terasă, să se liniștească, să simtă că poate lăsa toate mizeriile la ușă... Tu vrei să acoperi asta... Pădurea este elementul salvator... Nu sticla, nu cărămizile, nu materialele din care construiești...

-Da... am înțeles... spuse ea privindu-l ofticată.

Alții îi mâncau deja din palmă și acceptau orice plan le arăta. El în schimb, a desființat-o din prima întâlnire de lucru.

-Ce e? întreabă el auzind oftatul ei.

-Nimic. Voi reface schița și revin cu o nouă  propunere, a spus ea rece.

-Diana...

-Nu... serios... Refac totul și revin... spune ea și își strânge lucrurile.

Cristian o privi atent.