Dezgheață-mi inima...

19 - Poate începem cu un zâmbet?

În prezent

Cristian rămăsese ca o stană de piatră, așa că Diana l-a prins de braț și l-a tras în casă, ștergându-și lacrimile.

-Ia loc... i-a spus ea închizându-se la cămașă.

-Eu... bâlbâi el buimac.

Se opri și a oftat. Nu putea lega două cuvinte. Era prea șocat, tremura și nu îi venea să creadă ce văzuse.

-Iartă-mă... că nu ți-am spus. Doar că nu ne-am despărțit în termeni prea buni și... după un timp nu am mai știut cum să o fac. Mi-a fost greu...

-Te-am căutat... Am vrut să îmi cer iertare pentru tot.... am exagerat atunci. Nu a fost demn de un domn ceea ce am făcut.

-Ai primit scrisoarea mea... spuse ea privind rușinată în pământ.

-M-ai desființat, recunosc. Dar ai avut dreptate... în mare parte. Diana... își ridică el privirea spre ea. Iartă-mă, te rog...

Ea i-a zâmbit și s-a ridicat, urmărită de privirea curioasă a lui Cristian.

-Ce vei face? a întrebat el.

-Nu știu. Zi de zi, o iau ușor. Amândouă o luăm...

Cristian a ridicat privirea spre ea uimit.

-Este fetiță? întrebă emoționat. Știi deja?

-Da... am fost la control...

-Și ești sigură că eu... că e al meu... a mea?

-Da... chiar dacă am fost împreună o singură dată, asta a fost... spuse ea cuprinzând pântecele rotunjit.

Zâmbea atât de frumos încât el s-a trezit privind-o fermecat. Era frumoasă dar el simțea că este un trădător și că nu merită să fie fericit. Așa că s-a întristat din nou. Diana a observat imediat asta și a venit lângă el.

I-a cuprins mâinile în ale sale.

-Cristian... nu îți cer nimic. Vreau să îți vezi fetița când se va naște, dar nu îți cer nimic. Poate doar eu sper să te am, dar știu cât îți este de greu. Acum înțeleg multe... Te las pe tine să faci următorul pas, oricare ar fi el...

-Diana... Îmi pare rău că nu mai am loc în inima mea și pentru voi, nu atât cât meritați. Simt că... mă pierd, abia mai pot respira... Zi de zi îmi e greu fără ea, chiar și acum. Nu o pot înlocui... iartă-mă. Nu ar fi drept nici față de tine, nici față de copil...

Diana l-a mângâiat pe obraz, tandru, apoi i-a zâmbit.

-Mulțumesc. Ești un om cu adevărat special. Ema a fost o norocoasă că te-a iubit...

-Eu am fost norocos... Doamne... îmi e atât de dor de ea! răbufni el. Încă... știi, mai am hainele ei. Nu le-am putut arunca... am impresia că numai așa va fi mereu cu mine. Lose... Lose  era pentru ea, era după inima ei... Din cauza asta am ținut atât de mult să îl reconstruiesc.

-Cristian... nu am știut...

-Nu pot vorbi unele lucruri, mai ales cu ai mei. Dar cu tine, azi, simt că pot vorbi. Tu... ai o bunătate care mă atrage... m-a atras de la bun început. Diana... Am făcut dragoste cu tine pentru că am vrut, nu de nevoie, nu de...refulare cum am spus atunci. M-ai atras, recunosc. Doar că m-am simțit ca un trădător după aceea și din cauza asta am reacționat atât de urât. Cu toate astea tu m-ai primit azi... iar asta este un lucru... nemaipomenit... Nu știu să mă exprim.

-E bine... i-a mângâiat ea brațul.

-Nu știu ce să fac acum. Nu îți pot da un răspuns pentru că totul e nou pentru mine... Dar mă voi gândi serios. Nu vreau să îi lipsească nimic fetiței. Și nici ție.