Dezgheață-mi inima...

3 - Atingerea păcatului

Fără să se gândească măcar la asta, Victor a urcat în mașină și a plecat nervos spre secția de poliție. Fusese sunat pentru că era persoana de legătură în cazul în care Ema o comitea rău de tot. Și chiar o făcuse.

Se luase la ceartă cu cineva într-un pub și a ieșit un scandal imens, patronul a fost nevoit să cheme poliția iar Ema a ajuns în arest.

Nervos, a coborât în fața secției și a pornit hotărât să o pună la punct. Ema stătea pe o băncuță, cu chipul fără expresie, privind fix în pământ. Victor și-a dat seama că ceva grav se întâmplase, așa că după ce a vorbit cu comandantul s-a așezat lângă ea, oftând.

-Ema... treaba asta trebuie să înceteze... Nu te mai pot apăra la nesfârșit, nu pot să vin mereu să te scot din belele.

Ea nu i-a răspuns.

-De data asta ai făcut-o de oaie... Vrea să îți prelungească perioada de pedeapsă... nu mai pot face nimic dacă ajungem iar în fața judecătorului...

Fata din nou tăcea, nu i-a răspuns.

-Ema... insistă el.

Oftă și se gândi puțin la situația ei, apoi se ridică și îi întinse mâna. Ea îl privi curioasă.

-Hai...

Îl urmă tăcută dar când au ieșit din secție ea s-a oprit.

-Victor... să știi că și eu m-am săturat să tot vii după mine. Dar măcar odată aș vrea să fii de partea mea!

-Ce vrei să spui, sunt mereu de partea ta! spuse el nervos.

-Nu... Ochii tăi mă acuză, de fiecare dată. Poți să înțelegi că nu sunt vinovată? Că nu e mereu vina mea și că sunt provocată?

-Ema...

-Nu... nu poți, evident.... plecă ea supărată.

-Ema... o strigă el ușor.

Ea nu se opri.

-Ema! Unde pleci? Ema!!! țipă el deodată.

Ea se opri în loc, dar nu s-a întors cu fața spre el. Victor veni nervos în fața ei.

-Măi fato, tu crezi că totul e o glumă? Riști să ajungi la închisoare! Înțelegi asta? îi strigă el disperat. Eu sunt ultima ta șansă... iar tu ești imatură în continuare... Nu pot să te apăr la nesfârșit, nu mai pot! Am obosit!

-Nici nu îți cer... spune ea rece.

-Nu, știu asta. Dar aș vrea să o faci...

Ea îl privi nepăsătoare.

-Mdah... Știi ce, eu renunț fir-ar a dracului de treabă!... Renunț, Ema! Nu mai pot!

Se întoarse cu spatele și se urcă în mașină, demarând cu furie. Ema rămase pe loc și când a realizat că privește în gol, ploaia deja începuse să o ude.

Furtuna s-a dezlănțuit ușor și în câteva secunde ploua torențial. Dar ea privea cerul și se bucura de fiecare picătură de ploaie care îi atingea trupul, chipul fierbinte.

Îi era bine așa. Se simțea liberă, fără secrete, abandonată în brațele ploii care părea să spele totul. Parcă problemele nu mai existau.

O mână îi atinse umărul și deodată nu mai simți ploaia.

-Fetiță... ce faci aici? întreabă bărbatul acoperind-o cu umbrela lui imensă.

Ema l-a privit și credea că are ochii încețoșați din cauza picăturilor de ploaie, dar de fapt plângea fără să își dea seama că face asta.