Dezgheață-mi inima...

22 - Un pas în spate

Marius conducea cu mâinile încleștate pe volan, lacrimile i se scurgeau nemilos pe obraji. Cumva, și-a dat seama ce s-a întâmplat acolo, parcă mirosul adulterului încă plutea în aer când el i-a surprins.

-Marius...

-Taci! Te rog, nu spune nimic... o opri el.

-Eu te rog să mă asculți...

-Nu pot să te ascult. Nici măcar nu vreau să îți aud vocea în momentul ăsta!!! țipă el.

Diana s-a conformat și a tăcut. La urma urmei, ce voia să îi spună? Că e adevărat? S-a culcat cu un alt bărbat la două zile de la nuntă? Până și ei i se părea dureros să recunoască, mai ales față de el. Abia acum și-a dat seama de consecințele faptei ei și stomacul i s-a strâns dureros.

Privea pe geam și încerca să își rețină lacrimile, spre deosebire de Marius, care le lăsa să cadă pe obraji, sfâșiat de durere și de furie, totodată.

La un moment dat, opri mașina pe marginea drumului și coborî din mașină. Diana nu a înțeles ce vrea să facă, el se agita de colo-colo și deodată a început să urle cât îl țineau plămânii. Acela a fost momentul în care Diana s-a temut cel mai mult dar și-a dat seama și de cât de mult o iubește Marius. Și a început și ea să plângă. A coborât din mașină și a vrut să îl atingă, dar el s-a retras.

-Nu mă atinge... i-a spus el printre lacrimi. Mi-e silă de tine!!! Nu pune mâinile pe mine... Nu pot...

-Marius... îmi pare rău...

-De ce??? i-a strigat. De ce ne-ai făcut asta??? a țipat aproape răgușind.

Diana nu mai știa ce să spună. Nu existau cuvinte care să explice ce făcuse.

Marius urlă din nou spre câmpul imens din fața lui și de data asta parcă mai sfârșit, mai dureros. Se lăsă în genunchi, legănându-se ca un copil, plângând în hohote în continuare.

-De ce...? mai șopti el ca un ecou.

Diana se așeză lângă el, tot în genunchi.

-Iartă-mă... Nu știu cine sunt cu adevărat... Nu știu de ce am făcut asta. Recunosc că l-am căutat, e numai vina mea. Eu m-am dus după el dar nu pot să explic de ce...?

-Taci... șopti el.

-Nu pot scăpa de el, de amintirea lui... zici că sunt obsedată... Îl visez în ipostaze pe care nu le-am trăit niciodată, am amintiri pe care nu le-am trăit... Nici eu nu înțeleg... Marius, e de neiertat ce am făcut, știu... Dar...

-Nu există așa ceva, Diana... Nu te măriți cu mine și apoi la doar câteva zile te culci cu fostul iubit... Doamne, e un coșmar...

-Marius... te rog... Nu am vrut să te rănesc...

-Nu are limită nesimțirea voastră... Iar tu ești un jeg de om... Am avut încredere în tine, te-am crezut când mi-ai spus că nu îl iubești... Ce mincinoasă erai, doamne... Mi-e silă de tine! îi strigă el.

Se ridică el de jos și se urcă la volan, pornind în viteză.

Diana a rămas în mijlocul drumului, privind cum Marius dispare în noapte cu copilul ei. Nu mai avea geanta, nu mai avea telefonul... O lăsase acolo și plecase. Poate chiar asta merita...

Era aproape dimineață când telefonul lui Victor sună de câteva ori fără să se întrerupă. Un număr necunoscut.

Total somnoros, răspunse.

-Da?

-............

-Da, eu sunt... Doamne... Vin acum... La ce secție?