Dezgheață-mi inima...

15 - Suflet de gheață

Cu bebelușul în brațe, bărbatul privea mormântul soției sale și chipul îi era împietrit. Nu mai avea lacrimi să verse, nu îl mai durea sufletul. Stătea ca o statuie, privea în gol, așteptând să treacă timpul.

A plâns cât timp ea a fost în spital, s-a rugat cât timp a stat la căpătâiul ei, implorând divinitatea să i-o dea înapoi. Dar când inima ei a încetat să mai bată, el a încetat să mai sufere, a încetat să mai plângă, a încetat să mai trăiască. Exista doar.

L-a privit pe fiul lor și l-a luat în brațe: ce se va alege de el, de fiul său? Cum să trăiască mai departe fără ea?

6 luni...

Atât li s-a mai permis să se iubească la nebunie. 6 luni în care a fost cel mai fericit bărbat. Asta până când... inima ei rănită a decis să se oprească și să nu mai bată.

Ceilalți spuneau că la naștere, copilul nu respira, așa că ea și-a dat ultima bătaie a inimii pe prima bătaie a inimii copilului ei.

Dar cu ce preț?

Ce rost mai aveau toate?

Ce rost mai avea viața lui fără ca ea să fie acolo în fiecare dimineață, în pat, zâmbindu-i ciufulită și cu chipul senin?

Ce rost mai avea viața lui fără să o mai audă plângându-se că nu are cu ce să se îmbrace în timp ce șifonierul abia mai făcea față volumului de haine?

Ce rost mai avea viața lui dacă nu putea să își bea cafeaua cu ea în scaunul din față, butonând peste agenda din telefon sau din tabletă, strâmbând din năsuc pentru că băutura era fierbinte?

Ce rost ...

Copilul începuse să plângă și l-a adus în realitate.

-Tata... dă-mi-l mie... spuse Andra și l-a luat pe frățiorul ei în brațe, liniștindu-l.

Bărbatul nu a spus nimic, l-a lăsat pe cel mic și s-a urcat în mașină. Nu înțelegea de ce Andra și Victor insistau ca el să vină săptămânal aici, la mormântul ei. Nu îl ajuta cu nimic să vadă... pământul ăla rece. Femeia iubită nu mai era acolo. Femeia iubită nu mai era. L-a lăsat singur în lumea asta crudă iar mâinile sale nu suportau să strângă altceva în brațe când lui îi era dor de trupul ei fierbinte, de pielea fină și catifelată.

Nu înțelegea nimic...

Se trezea, mergea la Lose și își făcea treaba de dimineața devreme și până noaptea. Deschidea și închidea. Era primul venit și ultimul care pleca, fără excepție, ca literă de lege.

Nimeni nu i-a putut vindeca cum trebuie rana pe care Ema a lăsat-o în inima lui. Nici măcar copilul, pe care câteodată refuza să îl privească.

Îl privea și avea impresia că din cauza lui a pierdut-o pe Ema. Dar în același timp se temea că îi poate face rău dacă stă în preajma lui.

Și atunci se refugia în muncă, obsedat de perfecțiune, de standarde înalte. Dar fără să mai simtă.

Doi ani mai târziu, era aniversarea sa, împlinea 50 de ani dar arăta demențial, multora nu le venea să creadă că aceea era vârsta sa reală. Pe lângă munca la restaurant, adăugase și un program de mers la sala de forță, pe care îl respecta cu sfințenie și nu suporta să facă schimbări. Trupul lui semăna cu al unui soldat la trupele speciale, nicidecum al unui bucătar chef. Îl scotea din minți imprevizibilul, orice nu putea controla.

Victor s-a oferit să meargă cu el la petrecerea surpriză - mai puțin pentru el care ceruse toate detaliile evenimentului când s-a prins ce vor să facă Andra și Laura.