Dezgheață-mi inima...

18 - Suflet negru

-Nu e bine! Nu vreau să pară ieftin...

-Nu e ieftin... este la modă acum, lemn și piatră, tonuri închise...

-Nu îmi place! Schimbă-l... vreau altceva... Vreau perfecțiune, Diana!

-Arghhhhhhhhh!!!! țipă ea frustrată. Nu există așa ceva! Orice fac nu îți place...

-Dacă nu te-ai mai plânge atât nu am avea această discuție. Parcă faci tot posibilul ca să nu îmi placă.

-Nu...

-Lasă asta. Concentrează-te... i-a spus el rece.

Ea oftă și numără până la 10 în gând.

Lucra de două săptămâni cu el, dar nu a acceptat să locuiască acolo, în casa lui, așa cum o invitase, venea zilnic la el. I se părea că este cel mai idiot, nesimțit, văcar, imposibil om cu care a lucrat vreodată și nu reușise ca măcar o zi să îl facă să vină unde lucra ea, la birou.

Omul era un coșmar.

Piciorul i se vindecase repede, după o săptămână a renunțat la ghips, mai mult de nevoie, pentru că el o solicita zi -lumină, ca un obsedat.

Ca să își facă o idee despre cum ar vrea să arate totul, a invitat-o la L'elegance, la cină.

Diana a luat invitația ca pe un respiro de la muncă și ca să îl enerveze la culme pe Cristian, a mers însoțită de Rareș.

Au fost conduși la o masă separeu și chelnerul a venit să le aducă meniurile după câteva minute.

-Tu vezi ce prețuri au ăștia aici? făcu băiatul ochii mari în meniu.

-Păi normal... mari ca ego-ul său...

-Doamne, câtă opulență. Unii oameni chiar plătesc atât pentru mâncare? Eu cu banii ăștia trăiesc lejer vreo două săptămâni.

-Știu ce spui...

Rareș zâmbi dar când a dat de chipul încruntat al lui Cristian și-a pierdut imediat avântul. Acesta s-a apropiat de masa lor ca o furtună gata să distrugă tot în calea ei.

-Bună seara... a salutat el mai rece decât vremea la Polul Nord.

-Bună seara... a scâncit băiatul.

-Bună seara, chef! i-a aruncat Diana un zâmbet răutăcios.

-Ce ați vrea să serviți în această seară, domnișoară? Vă fac ceva care nu este încă în meniu?

-Da! Uimește-mă! Poate așa îmi vin idei pentru proiect...

Cristian plecă zâmbind foarte discret, dar a luat misiunea ca pe o provocare. Nici măcar nu l-a băgat în seamă pe tânărul Rareș, care se albise la față văzând curajul cu care îi vorbea Diana.

După câteva minute bune, chelnerul le-a adus comanda iar Diana a făcut ochii mari. Arăta minunat. Rareș însă era îngrozit.

-Ce e? Nu îți place vita? îl întrebă Diana.

-Ba da... cred.... Nu am mâncat până acum... iar asta e... încă vie. Pun pariu că mugea când a pus-o în tigaie...

Diana a început să râdă.

-Vrei să o trimit înapoi? Să o facă mai bine? Poate așa o să îți placă...

-Glumești? Cred că mi-o face guler...

-Dă-mi mie farfuria... Dacă nu ești obișnuit, o să faci o criză biliară de nu te mai ridici trei zile din pat! spune Diana și îi ia farfuria din față.