Dezgheață-mi inima...

28 - Noaptea

Fata a tras aer în piept privind încăperea mare care se deschidea în fața ei și a înaintat. Tremura din toate încheieturile dar era hotărâtă să facă asta. Și-a îndreptat spatele și a pășit țanțoșă printre mese, până la ultima. Acolo unde era El...

Se opri, își drese glasul și salută.

-Bună ziua... spuse ea aproape șoptit, contrar a ceea ce crezuse ea că e voce puternică.

Nu primi răspuns. Bărbatul rămăsese cu capul în jos și își vedea de ale lui.

Dar ea nu a renunțat.

-Bună ziua...! spuse ea de data asta aproape strigând.

El își ridică privirea și o aținti cu încruntarea  atât de evidentă.

-De ce țipi? Te-am auzit de prima dată...

-Nu mi-ați răspuns... se apără ea.

-Pentru că mi-ai întrerupt șirul gândurilor și trebuia să termin ceea ce făceam. Salutul meu putea aștepta... îi spuse el rece și nepoliticos. Ce vrei?

Fata înghiți în sec și simți cum inima îi era gata să părăsească pieptul.

-Sunt aici pentru postul de chef patiser...

-Îmi pare rău, postul a fost ocupat! Chiar acum trebuie să apară tipul care ți-a luat-o înainte...

-Dar... dvs m-ați chemat...

-Nu cred, domnișoară. Eu am angajat un bărbat, Adi Iordache...

Fata zâmbi iar asta păru că îl enervează pe bărbatul din fața ei, care se încruntă și mai mult. Îl uimise cutezanța fetei de a-i răspunde, de când a zărit-o i-a stat inima în loc pentru că era pe cât de tânără, pe atât de frumoasă. Ce vorbea, de fapt, era superbă... Iar acum zâmbea, iar el nu suporta să nu știe motivul.

-Pot să știu și eu ce te amuză?

Ea îi întinse mâna zâmbind la fel de frumos, dar de data asta privindu-l în ochi - un gest total necugetat pentru că el simți un val de căldură pe care nu îl mai simțise de ani de zile, dar care îl bântuia din când în când când se gândea la ce pierduse, la ce trăise cândva.

-Adi Iordache, chef-patiser.

Bărbatul rămase cu mâna întinsă.

-Tu ești Adi?

-Da... De fapt, este Addi, cu doi de d... Părinții mei au crezut că este nostim să îmi pună numele ăsta...

El privi în jos neimpresionat, își strânse lucrurile de pe masă și îi făcu semn să îl urmeze.

Ea se conformă liniștită.

-Aici e bucătăria. Blondul este Iulian, cel cu barbă este mâna mea dreaptă, Gabi. De ei asculți când nu sunt eu aici.

Fata zâmbi și cei doi au dat din cap, salutând.

-Acolo e biroul meu, nu mă deranjezi decât dacă ia foc restaurantul, nu intri sub nici un alt motiv. Maitre d' este Albert, iar pe restul îi vei cunoaște pe parcurs. Acolo este bancul tău de lucru, ai jumătate de oră să mă impresionezi... Dacă nu, zbori, Addi cu doi d...!

Fata rămase în loc și îl privi uimită.

-Ăăă.... acum?

El se întoarse enervat. Era a doua oară când fata îl deranja cu întrebările ei naive.

-Nu, mâine... răspunse el sarcastic, fără să zâmbească.

Addi înțelese imediat ideea și tremurând s-a dus în spatele bancului, privind în jur. Totul era nou și necunoscut. Privi spre cei doi băieți. Iulian îi făcu semn să se uite jos iar ea îl ascultă. Slavă cerului, acolo erau castroanele și toate cele.