Dezgheață-mi inima...

12 - Orgolii

Pufăi nervos. Era deja în întârziere și ura să ajungă după ceilalți. Apăsa nervos butonul liftului, așteptând ca acesta să coboare. Și-a privit notițele și a tras aer în piept. Trebuia să se calmeze.

Liftul a venit în cele din urmă, el a urcat urmat de alte persoane și a mai aruncat o ultimă privire la mesajul de încurajare de la Andra.

Te iubesc! Ești cel mai bun, o să îi lași lați... de plăcere!

A zâmbit bucuros și mândru.

Apoi și-a ridicat capul din telefon și când a tras aer să își regleze respirația, nările i-au fost inundate de un parfum puternic dar totodată plăcut, incitant. A căutat cu privirea printre cei din lift, majoritatea bărbați. O singură asociere a făcut, total nepotrivită de altfel. O femeie mică de statură, blondă, cu părul prins total la nimereală în vârful capului, îmbrăcată cu un hanorac larg și negru, care bătea nervoasă din picior, semn că era și ea în întârziere.

La al doilea etaj au coborât majoritatea, rămăseseră doar el și fata, plus doi bărbați care au coborât la următoarea oprire. Cristian își verifica mailurile și nu a observat cu cine a rămas în lift. După câteva secunde acesta s-a oprit brusc, apoi s-a făcut beznă.

-Oh, nu...nu... nu... nu....! exclamă femeia speriată.

-Ah! La dracu! exclamă el încercând să facă lumină cu telefonul. Asta mai lipsea... Sper să pornească repede...

Femeia nu mai spunea nimic, așa că el a luminat și a găsit-o chircită la podea, tremurând cu capul între picioare.

-Hei... Nu te speria, va fi bine... încercă el să o liniștească.

-Broccoli, spanac, roșii, avocado... Broccoli, spanac, roșii, avocado... repeta ea obsesiv.

Cristian s-a speriat inițial dar și-a amintit de o poveste de-a lui Victor, cu o pacientă care repeta legumele care o ajută să nu se mai gândească la o situație stresantă în care se afla, o ajuta să nu facă un atac de panică. A zâmbit și i-a pus mâna pe umăr, dar ea a tresărit și mai rău, repetând de două ori mai repede cuvintele.

-Ne vor scoate numaidecât de aici... Liniștește-te...

Luminile s-au aprins din nou și o voce i-a asigurat că vor fi scoși de acolo în scurt timp.

-Vezi... deja vin după noi... se adresă femeii care stătea încă speriată jos.

Se aplecă să o ajute dar atunci i-a trecut prin inimă un fior. Iar când femeia și-a ridicat privirea și ochii lor s-au întâlnit, au rămas muți amândoi. Nici unul dintre ei nu a știut cum să reacționeze.

El și-a îndreptat spatele și foarte serios i-a oferit amâna să o ajute să se ridice. Ea a încercat să treacă peste momentul vulnerabil, să îi arate că nu a fost chiar atât de rău. Stăteau acum unul lângă celălalt, privind în față, fără să schițeze nici un gest.

Clipele treceau nemilos de încet iar tăcerea dintre ei era parcă gata să deschidă ușile. Semăna cu o scenă din Cele două turnuri, înainte de atacul orcilor asupra cetății Helms Deep, de data asta cu Cristian și Ema în rolurile lui Legolas și Gimli.

Inimile le băteau amândurora cu putere. Uimirea prezenței lor acolo îi străpungea pe amândoi, în egală măsură.

E însurat... își repeta obsesiv Ema, abținându-se de la orice altă discuție, întrebare ar fi vrut să i-o pună.

Mă urăște... gândea Cristian strângând pumnii.

Inimile lor deja făceau dragoste cu pasiune, în timp ce mințile lor încercau cu tot dinadinsul să îi despartă.