Viaţa mea

Capitolul 2

N.a:Am hotărât să postez şi azi, pentru a vedea ce parere aveti. Ar însemna mult pentru mine dacă aţi zice dacă vă place cartea sau nu. Pana atunci, vă las cu un nou capitol.
Lectură plăcută. :*
•••••••••••••••••••••••••••••••••••••••

După întâmplarea de ieri seară, de dimineaţă, fetele au venit la mine şi am facut mâncare, paradă de modă şi toate cele până când Rose şi-a amintit de desenul pentru Andrew, defapt pentru mama lui. Când ne-a arătat desenul, am fost plăcut surprinse să vedem panza minunat conturată de culori aşezate într-un vals perfect. (Desenul la media )
-E-e-e... wow! A exclamat destul de tare Em', încât mama să tresară.
-E superb! A zis mama încântată de ce vede.
-Mulţumesc foarte frumos. Spune Rose, vizibil ruşinată. Ar trebui să merg să il duc. Mă intorc repede.
-Dacă vreţi puteţi rămâne aici peste noapte. Te roog, mamiiiiii!
-Bineînţeles, draga mea. Sunteţi binevenite oricând!
Cu acestea fiind spuse, Rose a mers cu pictura la Andrew şi acasă să îşi ia hainele, iar Emily a mers doar acasă şi in nici 10 minute era înapoi.
-Acum începe ziua fetelor! A rupt mama liniştea.
-Nu încă. Rose nu a venit.
-E plecată de cam o oră. Spuse îngrijorată Emm '.
În următoarea secundă Rose intră, pe uşa casei mele, speriată. -Nu mai găseam drumul. Andrew stă în cartierul acela dubios şi ... şi-a recapatat răsuflu apoi a continuat... şi mereu aveam senzaţia că e cineva după mine.
-Gata, gata,acum e bine. Spune mama luând-o în braţe.
Am inceput să fug pe scări ţipând
-Nu ma prinde nimeni! Sunt o forţăăăă!
Iar mai apoi, fetele au inceput să fugă dupa mine prin toată casa. Se făcuse deja seară iar mama plecase la o bună prietenă de a ei, Natalia. E o femeie cu un glas blând, ochi albastri şi parul blond. Natalia mă cunoaşte de cand eram mică. Am crescut cu băieţii ei. Are un băiat de 13 ani,John, şi unul de 17, Alex, care e plecat in Anglia la liceu. Din spusele mamei, mâine se intoarce detot aici deoarece mama lui, nu il mai doreşte departe de casă, după moartea tatalui ei. Mâine imi voi vedea fratele... De-abia aştept.
-Alex nu e băiatul ăla cu care stăteam noi până acum 2 ani şi după care ai plâns 7 zile? A zis Rose imediat ce mama a iesit pe uşă
-Ba da, el e. Şi mâine se va întoarce aici. Nu mai pot aştepta. După o predica de vreo 30 de minute in care Emily imi zicea că o să il plac, am inceput o bătaie cu perne, in care am spart o vază de-a mamei.
-Nu o să zică nimic, calmaţi-vă. O să îi zic că eu am spart-o.
După ce am gătit tot felul de lucruri ciudate, la ora 5, ne-am culcat... Defapt ele s-au culcat. Eu stăteam şi ma gandeam la ce mi-a zis Em'.
"O să îl placi. Te cunosc eu."
"O să fiţi fraţi şi dupa mai mult"
Cuvintele ei mi se iveau în minte, oricât aş fi vrut să le uit...
Dimineaţa urmatoare m-am trezit cu un bileţel mic pe pernă.
"Eu plec până la supermarket. Aveţi totul pregătit. La 15 Alexander va fi la aeroport. Te aşteptăm acolo. Pupici.
Cu drag, mama."
Le-am trezit pe fete, am mâncat si ne-am uitat la un film. Fără să văd, era deja ora 14:30. Am sărit ca arsă de pe canapea, mi-am luat o pereche de blugi gri, o bluză mai largă cu dungi vişini şi gri, geaca de piele şi am plecat. Fetele m-au condus până aproape de aeroport iar mai apoi au plecat. Am fugit la mama cum am văzut-o. Alex nu ajunsese. Când avionul a aterizat, inima mai că îmi sărea din piept. Din avion a iesit un băiat cu blugi negri,tricou alb şi o geaca neagra de piele. Avea părul ciufulit şi arată foarte bine. Geaca aproape puşca pe el, din cauza muschilor. A venit spre noi. Clar, e el. Şi-a îmbrăţişat mama si fratele mai mic apoi a pupat-o pe mama pe ambii obraji iar apoi privirea lui era aţintită spre mine. Are aceeaşi ochi pătrunzători pe care mi aminteam la el. Se uita la mine de jos in sus privirea oprindu-se asupra buzelor mele. În urmatorul moment......
Ps: scuzaţi greşelile:)