Viaţa mea

Capitolul 10

~Em' pov~

-Adevarul e ca... Da, ma atrage. Dar cu tine ma vad in spital, tu deabea sa fii nascut un baietel. Stiu, suna nebunesc, dar asta simt. Ma crezi sau nu, eu tot lupt pentru tine.

-Nu stiu ce sa zic...

-Nimic! Doar urmeaza-ma!

Am urcat la el in camera. A insfacat desenul de pe perete si mi l-a dat mie.

-Aaaa,ce?

-Fa ce vrei cu el. Nu imi pasa.

-Pai pot sa il dau Sofiei? L-ar pune si pe asta langa pozele si desenele de pe perete.

-Orice vrei tu.

Telefonul lui a umplut linistea.

-Pffff, de la mama. Zice ca se intorc maine pentru ca raman la hotel.

-Asa a zis?! Ce de treaba e mama ta!

-Stiu. Maiaaaa!

-Da? zise fetita cu glasul ei dulce.

-Mama nu vine acasa si Em, iubita mea, doarme aici. Cheama si tu pe cineva.

Stai! Am ratat ceva! "Em, iubita mea"? Poate nu vreau sa fiu iubita lui si nici sa dorm aici.

-Pai ai intlebat? Si mama stie de ea? Tlebuie sa intlebi.

-Am intrebaaaaat! zice el sarcastic.

-Bine, atunci dolm si eu cu voi.

-Nu. Ai plans 2 zile ca vrei camera ta, stai in ea!

-Bine! Esti lau! PA! zice ea trantind usa in urma ei.

-Em, iubita ta, doarme aici? Cunosti o Em si esti si cu ea? zic eu parand surprinsa.

-Ok, o facem clasic. dandu-si ochii peste cap. Vrei sa fii cu mine?

-Da, vreau. zic eu calm si ferm.

-Vrei sa dormi aici?

-Da, vreau. zic eu razand.

-Atunci de ce toata faza asta?

-Ehh, rad si eu de tine. spun eu si zambesc inocent.

M-a luat si m-a trantit in pat si apoi mi-am lipit buzele de a le lui intr-un sarut scurt dar foarte pasional.

-Timiditatea are tupeu?! zice el cu un zambet strengar in coltul gurii.

-A avut mereu. spun iar apoi ii fac cu ochiul.

~Sofia pov~

Am ramas doar cu el iar inima mea o lua la goana.

-De ce minti? Nu esti asa.

-Nici tu dar tot o faci. Ti-am platit cu aceeasi moneda. Acum brusc minciuna mea e mare,nu ?!

-Scuze. Recunosc, nu am avut curaj sa zic ceva... Credeam ca te voi pierde. zise el afisand un zambet pe care el il vedeam cam trist.

-Daca aveai sanse sa ma pierzi, nu veneam la aeroport. Haide sa mergem sa vedem ce fac porumbeii.

M-a luat de mana, am mers si am platit apoi am plecat. Am fost soacata sa vad unde statea Mark si sa vad ca Alex are cheia din spate.

-Vin des la el. spune el parca citindu-mi gandurile.

Am auzit cum Emily radea neincetat de sus.

-Soooooofia! Zice pitica sarind cate doua scari iar apoi la mine in brate.

-Shhh. Le facem o surpriza.

-Aaaa, bine. Zice Maia foarte incet.

Am urcat incet ca o felina la panda si i-am surprins gadilandu-se si giugiulindu-se.

-Vaaai, si eu credeam ca Rose e cea... Asa. zic eu aratand spre ei.

-Maia, iesi te rog? Zice Alex cu vocea blanda.

-Da. Zice ea scurt si iese rapid.

Acum ma simteam ca si cand eram luata pe sus. Cand ma uit in jos, nu credeam, simteam. Apoi cu doar cateva secunde dupa am simtit vibrand patul sub mine. Mark si Alex ne gadilau neincetat iar eu si Em radeam cu lacrimi. E chiar ceva foarte simpatic. Noi patru intr-o casa. Mai lipsea Rose. Ar fi frumos sa fim noi... Dar mama...? Sa o las singura in toata casa aceea imensa...

-Ideeeeeeeeeeee! Tip eu facand toate rasetele sa se transforme ca prin magie in tacere crunta. Toti! La mare! Saptamana urmatoare!

-Pai e deja joi. Avem timp.

-Spargerea, lume. Zic eu pe tonul meu de majoreta deja cunoscut de toata lumea. Alex, Natalia e la mine. Hai.

Am fugit toti la usa. Maark si.a anuntat parintii care nu au zis nimic mai mult decat "Du-te! Ai grija de tine!".

-Anunt-o pe Rose si pe Andrew. Pa, Emily.

Am fugit pana acasa.

-Ceeeau.

-Buna, copii. Zice Natalia venind spre noi.

-Mami, putem sa mergem la mare de luni? Zice Alex cu o voce de copil.

-Ai grija de fetita mea, Alex.

Se auzi vocea mamei din bucatarie.

-Asta e un da?

-Bineinteles.

N.a: scuzati greselile. Imi pare nespus de rau ca am intarziat asa mult si de lungimea capitolului. Voi posta maine si marti iar apoi din doua in doua zile. Scuze inca o data. Va pup si va multumesc!