Mi-este frig şi-n patul jilav
Simt c-alunec lent în şoapte,
Nu mișc nici trupul cel schilav,
Nu mişc nici crengile-n noapte
Mă cuprinde un vis cald,
Tresărind dau jos buleandra,
Și-n lumina ei mă scald
Căci o văd în vis - Ruxandra
Peste mare-aud chemări,
Curg scântei, izvor de viduri,
Nu-i tu scâncet, nu-s strigări,
E numai negură şi ziduri
Sunt dar stele depărtate,
Calea mea să lumineze,
Şi-aud glasuri minunate,
Nu de om, ci de cinteze
Şi-o iubire arzătoare
Curmezişul mi-l hurducă,
Aş lăsa-o, chiar de doare
Unde-o vreie să mă ducă
Vrerea mea e astăzi una,
Să mă fac una cu stele,
Să dispar, îmi e tot una,
Să n-am nume cum n-au ele
M-aş cocoța la ea în sân,
Raza-mi dulce s-o lumine,
Cu glasuri dulci să mă îngân,
De vrăbiuțe şi albine
Vreau să-i vin, să-i cânt din liră,
Urmând calea cu micsandra,
Să respir unde respiră,
Unde doarme lin Ruxandra
Te-aş lumina neîncetat,
Şi veghea fără oprire,
Eu îţi sunt mult depărtat
Dar îţi port numai iubire
Scumpa ta zădărnicie
Nu mă-ncumet ca pe viaţă
Eu s-o uit, să nu mai fie
Să mă-ndulcească a ta faţă
Eşti un cârd de păsărele,
Pe un vânt de primăvară,
Iar eu sper, privind la ele
În pervaz să-mii vii o seară
Tu eşti astăzi prea frumoasă,
Eşti şi fragedă şi tandră,
Din Eminescu parcă scoasă,
Nufăr galbăn eşti, Ruxandră
Tu eşti dalbă, angelină,
Ca o floare de cireş.
Ce să fac, lumină lină,
Ca în cale tu să-mi ieşi?
Tu gingaşă, multe zile
Îmi vorbeai, rădeai cu haz,
De-aş putea, acele zile
Le-aş face să fie azi
Şi la margine de lacuri,
Ne-am privi cu mult răscol,
Ne-am săruta un timp de veacuri
Când îmi întinzi piciorul gol
Şi sub un veșnic pom de tei,
Capul tău în poale-mi pus,
Tu cu gura-ţi gura-mi iei,
Şi-n lumea ta mă vei fi dus
Soarta-n luntre ne adună,
Ia-mă-n braţe ca un lanţ,
Să pierd vâsla și-mpreună,
Să plutim către bizanţ
Ești minune și lumină,
-Fă-mă stea, dulce mi-ai zis,
Și-atunci chipul de copilă
Ca o floare ți-ai deschis
Stele-s multe și-s la fel,
Toate-ți țes ție cununa,
Tu ești luna și astfel
Tu Ruxandra, ești doar una
Chipu-i firav şi uşor,
Cum e aripa calandrei,
Şi cresc flori care nu mor
Sub tălpile Ruxandrei
Ceru-i plin de rândunele
Ce căldura vezi că-şi cată,
Să zburăm în zbor cu ele,
Să mă mângâi doar odată
În dorul veşnicei uitări
Să mă săruţi numai odată,
Să cred peste munţi şi mări
Că tu eşti adevărată.
7 noiembrie 2020
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
