ʲᵉᵒⁿ𝗧𝘄𝗶𝗻𝘀[✔︎]

Capitolul 11

<< O lună mai târziu>>

── TAEHYUNG ──

Jeongguk se purta atât de ciudat. Nu înțelegeam ce are. Încă de când a ieșit afară pentru cumpărături acum o lună, a început să se poarte strict cu mine. Mi-a zis clar că nu mai pot ieși afară fără el. La liceu avea să mă ia și să mă ducă.

Spre fericirea mea, acesta a încetat să mai bea atât de mult. Nu se mai purta chiar așa de urât, dimpotrivă. Era foarte iubitor și grijuliu pe lângă aceea posesivitate stupidă...

Totuși, îmi place Jeongguk posesiv. Mă simt așa de iubit și dorit de cineva, îmi place latura asta a lui chiar daca este toxică.

Am ieșit de la liceu mai devreme cu două ore. Jeongguk era la ședința lui foto așa că nu am vrut să-l deranjez și am pornit singur spre casa. Știam drum, nu eram chiar așa copil încât să nu merg.

Oare îi este frică (,) că aș putea să fug și să-l părăsesc? Of pabo.

Acest gând mă face să râd de nebun pe stradă. Noroc că nu era nimeni în jur. Probabil erau în case, deoarece era noiembrie și era destul de frig acum. Noiembrie.... încă o lună până la ziua mea și voi împlini în sfârșit 18 ani.

── Deja mă simt atât de liber... șoptesc apoi mă uit spre cer văzând că începuse să ningă. Omo! Prima zăpadă!!

Strig fericit ca un copil mic și întind mâna pentru a prinde un fulg de nea. Ușor, ușor, în palma mea se așezase unul, apoi altul, dar din păcate s-au topit. De-abia așteptam să ningă cât mai mult pentru a mă bate cu zăpada împreună cu iubitul meu.

Cât mergeam și aveam privirea spre cer ca să admir zăpada, mă lovesc de un piept dur. Mă îndepărtez rapid și îmi cer scuze acelui domn. Of Taehyung, ești așa de prost!!

── Îmi pare rău, domnule!! Spun și fac o plecăciune. Nu am fost atent pentru fă admiram zăpada. Este atât de superbă și gingașă, iar eu-

Domnul acela a început să râdă ușor în spatele măștii ce o purta. Of, prost Taehyung. Vorbești prea mult. Ajungeau niste scuze simple și puteai pleca.

Roșesc ușor în obraji, crezând că m-am făcut de rușine. Am făcut din nou o plecăciune în fața acelui domn, și am dat să plec. Am rămas șocat când acesta m-a prins de braț, oprindu-mă din mers.

── Umm...domnule? Ce faceți, dați-mi drumul... trebuie să mă duc acasă.

── Nu m-ai recunoscut, ursuleț?

Îmi măresc ochii când aud aceea voce cunoscuta. Mă așez în fața bărbatului și îi dau masca jos ușor. Imediat ce recunosc acei ochii căprui, asemenea unei căprioare și zâmbetul de iepuraș, îi sar în brațe.

── Jeongguk!!! Ai venit după mine, dar am crezut că ești ocupat cu ședința foto? Plus că nu te-am anunțat că ies mai devreme...

Mă îndepărtez ușor din îmbrățișare și mă uit puțin suspect la el. El doar îmi ciufuli părul ce era plin de fulgi de nea, și mă apucă de mână.

Mâna lui era așa de caldă! A mea este rece ca gheața. Presupun că suntem făcuți unul pentru altul, nu-i așa?

— Umm, am terminat-o mai devreme. Ieșisem să-mi iau o ciocolată caldă. Nu știam că vei ieși și tu mai devreme de la liceu. Răspunse acesta privindu-mă adânc în ochii. Dacă tot suntem aici, haide să ne plimbăm puțin și să admirăm prima ninsoare, ce spui?

Z

âmbetul mi se mărește instant. Era o idee grozavă! În fiecare an fac asta cu ggukie al meu. Îl târăsc afară și sar în sus ca un copil mic pentru a prinde fulgii de nea în gură.

Eram așa un copil în preajma lui. Pe el niciodată nu l-a deranjat. Ba chiar, chiar a spus că asta iubește cel mai mult la mine. Copilăria, inocența și felul în care văd eu lumea.

Dar el este lumea mea.

── Da! Accept imediat oferta lui și mă agăț de brațul său musculos. Haide, unde vrei să mergem? Te las pe tine să mă ghidezi, ggukie.

── Haide.

Acesta m-a sărutat lung pe frunte apoi m-a tras ușor după el. Eu mă țineam de brațul său de parcă viața mea ar depinde de asta. Că veni vorba de brațul său...

Îl simțeam mai...musculos? Timid încep să-l pipăi. Știu că acesta simțea și probabil se întreba de ce fac asta, dar părea să nu-i pese. Ggukie mereu a avut așa brațele? Ce ciudat.

Îmi place cum se simte.

Îl sărut lung pe braț deși era mai mult pe geaca. Apoi, îmi las capul pe el și îmi închid ochii. Uf ggukie..mă uimești tot mai mult.

[...]

Eram în parc cu ggukie. Amândoi aveam o ciocolata caldă în mână. Stăteam pe bancă alaturi de el, și legănam picioarele ca un copil mic. Când îl auzisem pe Jeongguk chicotind, mă întorc cu fața către el.

── S-a întâmplat ceva? Întreb confuz. Yah ggukie, nu mă tachina așa!

── Îmi place mustața ta de ciocolată, iubire. Zise chicotind. Te face atât de drăguț încât îmi vine să te mănânc.

Mă uitam la el de parcă aș fi primit luna. De ce era atât de frumos când râdea? Totul la el era atât de frumos...

De ce simt că mă îndrăgostesc de el prima dată? Poate asta e puterea dragostei. Mă face să mă îndrăgostesc iar și iar de cel pe care îl iubesc.

Las micul pahar jos, apoi îi iau chipul rece în palme. Îi mângâi ușor obraji roșiatici, probabil din cauza frigului apoi îl sărut.

Puteam simți șocul său, dar la câteva secunde, îmi acceptă sărutul. Buzele sale se simțeau atât de delicioase. Păreau a fi o dulceață nouă pentru mine, deși le sărut în fiecare zi.

Simt că mă îndrăgostesc pentru a doua oară de el...

Ce îmi faci tu mie?

[...]

Slavă domnului, am găsit o modalitate ca linia de dialog să nu mai devină cratima. Oare de ce nu m-am gândit de mult la asta, nici eu nu știu 🌚