Dispăruți

21

Acum că fetele erau la şcoală, bucătăria lui Claire era mult mai aerisită: fără jucării pe podea şi fără creioane împrăştiate pe masă.

— Unde a plecat Jane? întrebă Jameson.

— A plecat în oraş la cumpărături cu prietenii ei. Nu că ar avea bani, săraca. I-am dat eu 20 de lire, dar abia îi vor ajunge pentru prânz. Spune-mi ce e cu toată secretomania asta? De ce ai vrut să vorbim între patru ochi? întrebă ea încercând să imite vocea fratelui ei.

Jameson încerca să-şi înăbuşe teama. Nu-i plăcea că Jane era singură şi nesupravegheată. Faye îşi omorâse soţul. Ar fi fost oare în stare Lana să-i facă rău propriei sale fiice?

— Vreau să vorbim despre ultima teorie la care am ajuns. Se prea poate ca Lana să fi fost aleasă să participe la joc datorită tipului ei de personalitate.

— Ce vrei să spui?

— Îţi aduci aminte ce-mi spuneai mereu? Că e o mamă iresponsabilă, că bea prea mult şi că are multe aventuri de o noapte. S-ar putea să fie mai mult de atât.

— Continuă, îl îndemnă Claire, sorbind zgomotos din ceai, aşa cum obişnuia mama lor să facă.

— N-o să-ţi placă asta, surioară, dar Lana te-a minţit în toţi aceşti ani. Nu a avut niciodată misiuni în străinătate, pentru că nu a fost niciodată înrolată în armată, flotă, Forţele Aeriene Regale sau orice altă organizaţie militară.

Claire rămase cu cana în mână.

— Poftim?

— Nu este şi nu a fost niciodată angajată în cadrul armatei, guvernului, nici în secret, nici pe faţă. Un fost coleg cu care am colaborat la River House a căutat în fiecare bază de date. A introdus semnalmentele ei în toate sistemele: detalii personale, fotografii, biometrii, precum amprenta şi ADNul. Şi degeaba.

— Dar mi-a trimis poze din Afganistan.

Claire se ridică şi îşi luă iPad-ul. A fost în cinci misiuni. Pe durata a trei dintre ele eu am avut grijă de Jane.

Îi întinse fratelui ei iPad-ul. Fotografia de pe ecran o înfăţişa pe Lana stând pe vine, îmbrăcată în pantaloni de camuflaj şi un tricou nisipiu. Lângă ea erau doi colegi care zâmbeau cu ţigara în mână.

— Poţi să-mi trimiţi asta?

Claire luă iPad-ul înapoi şi apăsă câteva butoane pe ecran.

— Gata.

— Asta va suna ciudat, şi nu vreau să intri în panică. Ţi s-a părut vreodată că Lana are ceva sinistru în ea?

— Sinistru?

— Ştii la ce mă refer. Ceva întunecat, ciudat. Ceva anormal. Genul acela.

— Cu siguranţă are ceva întunecat şi ciudat. E o persoană puţin anormală – băutura excesivă, drogurile. Dar am crezut mereu că suferă de tulburarea de stres posttraumatic. Credeam că a trecut prin lucruri nasoale şi că asta a schimbat-o ca persoană.

— Dar nu a trecut prin nimic nasol. Ţi s-a părut vreodată că se simte vinovată de ceva?

Claire ridică din umeri.

— Sunt sigură că avea remuşcări.

— Dar a arătat asta vreodată?

— Unde vrei să ajungi cu asta, Marcus? Încetează să mai vorbeşti codat şi spune tot ce ai de spus.

— Nu pot să fac asta, surioară, clătină el din cap. Nu ar fi drept faţă de Lana sau faţă de Jane. Nu până când nu aflăm mai multe. Cu toate astea, o ultimă întrebare: ce ştii despre trecutul Lanei de dinainte să se mute aici? Am încercat să dau de tatăl lui Jane, dar nu ştiu nici măcar cum îl cheamă.