Dispăruți

19

— Deci, care-i treaba?

Jameson mâncase deja jumătate de baghetă cu şuncă şi caşcaval. Pe masă, lângă el, avea şi un pahar cu sirop.

— Ceva noroc cu tatăl lui Jane? întrebă Bloom.

Pe drumul spre Londra încercase în zadar să găsească puncte slabe în teoriile pe care le elaborase. Dar fără succes. Deşi nu o spusese cu voce tare încă, în adâncul sufletului ştia că e adevărat.

— Nu. Jane nu e foarte sigură că ştie cum îl cheamă. E ca şi cum aş căuta acul în carul cu fân, spuse el fără să intre în prea multe detalii.

Bloom oftă, se dezbrăcă de palton şi se aşeză la birou. Jameson nu mai comentă nimic. Ştia cum să o facă să vorbească.

Trăgând adânc aer în piept, Bloom începu să povestească:

— Faye Graham s-a întors acasă să-şi omoare soţul şi copiii. Nu aveam dovezi care să ateste că a încercat să le facă şi lor rău, dar sunt convinsă că asta a fost intenţia cu care a mers acolo. Le-a înjunghiat tatăl, apoi i-a urmărit la etaj cu un cuţit. S-a oprit doar atunci când fiica ei i-a fluturat un tigru prin faţa ochilor şi a mârâit.

— Într-adevăr, pare metoda ideală de a opri un psihopat, spuse Jameson ironic.

Bloom rămase tăcută. Jameson o privea cu ochii măriţi de uimire.

— Glumeşti? Doar nu crezi ca Faye Graham e psihopată?

— Patru oameni sunt daţi dispăruţi. Nu au nimic în comun şi aparent toţi sunt implicaţi în acelaşi joc. Dar de ce? Cine ar face aşa ceva? Cu siguranţă nu un logodnic iubitor care urmează să devină tată, sau o mamă iubitoare a doi copii mici. Poate că un student ar fi destul de nesăbuit încât să facă aşa ceva. Dar ceilalţi? Ar fi nevoie de anumite circumstanţe ieşite din comun.

Sau de un anumit soi de persoane

— Nu. Doar nu vrei să spui că toţi sunt

— Stuart era partenerul perfect. Grayson era fiul de succes. Lana era fragilă, dar mamă eroină. Faye era contabila talentată. Dar atunci când cercetăm mai îndeaproape vedem că totul era doar de faţadă. Stuart se purta urât cu cei din jur. Grayson se lăsase de şcoală, Lana minţea compulsiv, iar Faye era o fire violentă.

— Şi nu se întâmplă aşa în cazul tuturor oamenilor? Tu eşti un psiholog

de succes, dar un dezastru pe plan social. Eu sunt o companie încântătoare, dar am renunţat la carieră. Oamenii sunt şi răi, şi buni în acelaşi timp, nu asta îmi spui tu mereu? Poate că Faye a intenţionat să-şi omoare toată familia, şi acest lucru poate că o face psihopată, dar asta nu înseamnă că trebuie să-i băgăm pe toţi în aceeaşi oală.

— Te referi la Lana?

— Da, mă refer la Lana.

Sprijinindu-şi mâinile pe masă, Bloom spuse cu voce domoală:

— Din câte o cunoşti, n-ai spune că este într-o oarecare măsură o persoană iresponsabilă?

— Ştii că asta aş spune, dar

— Ce ai spune dacă aş zice că e o persoană care încearcă să profite de cei din jur. Se bazează pe fiica ei să aibă grijă de casă sau pe prieteni să-i crească fata.

— Bine, dar

— Ai putea să spui despre ea că e impulsivă sau că se plictiseşte cu uşurinţă?

— Uneori, se gândi Jameson. Claire ar fi de acord cu tine.

— Sau genul de persoană care nu-şi asumă responsabilitatea acţiunilor sale şi minte întruna?