Dispăruți

26

În cursul următoarelor zile Jameson se împrietenise cu Alina, fata din Letonia de la cafenea. Dar nici urmă de doctoriţa Sarah nu ştiu cum. Stătea răsfoind ziarul Metro, în speranţa că ea îşi va face apariţia, dar trebuia să ajungă la birou pentru o discuţie cu martorii accidentului în care fusese implicat Stuart. La discuţie urma să participe şi inspector Akhtar. Cu puţin noroc, până la sfârşitul zilei puteau avea o descriere completă a celui care se afla în spatele jocului.

— Mulţumesc, Alina, o salută el îndreptându-se spre ieşire.

În capătul străzii, mergând spre el, o văzu pe doctoriţa Sarah nu ştiu cum.

— Bună, spuse ea.

Vocea îi era politicoasă, dar în ochi i se citea cuvântul obsedat.

— Ai avut dreptate când ai spus că este bună cafeaua, spuse Jameson. Păcat de nume, adăugă el zâmbind, ridicându-şi privirea spre plăcuţa pe care era scris numele cafenelei.

Sarah îi urmări privirea şi se încruntă.

— Proprietarii nu sunt englezi, completă. Nu-şi dau seama cât de uşor poate Fork să sune ca ştii la ce mă refer.

— Înţeleg, spuse Sarah privind din nou la plăcuţă.

— În fine. Să ai o zi frumoasă!

Jameson se întoarse pe călcâie şi plecă repede.

...

Discuţiile telefonice nu avură rezultatul aşteptat. Primul martor era convins că un bărbat înalt, slab, cu tenul măsliniu şi îmbrăcat într-un costum scump se dăduse jos din cealaltă maşină şi îi înmânase lui Stuart un plic alb în timp ce acesta se afla încă în maşina avariată. El mai spuse că ei doi nu schimbaseră niciun cuvânt şi că apoi bărbatul înalt se întorsese în maşina Land Rover Discovery pe care o conducea şi apoi plecase la treburile lui. Se gândise că totul avea de a face cu drogurile. Declaraţia celui de-al doilea martor contrazicea multe dintre detaliile date de primul martor. El se afla la volanul dubiţei de serviciu şi fusese nevoit să frâneze pentru a evita impactul cu maşina lui Stuart, care era oprită în drum. Îşi amintea că văzuse cum un om cu tenul deschis la culoare, de înălţime medie, iese dintr-un Land Rover Discovery şi schimbă câteva cuvinte cu Stuart. Îşi aducea aminte de o bucată de hârtie care trecea de la unul la altul. Crezuse că era vorba de o carte de vizită. Al treilea martor spusese că a văzut accidentul, apoi s-a oprit să sune la poliţie. Până să se dea el jos din maşină, Land Rover-ul dispăruse deja. Se apropiase de Stuart să-i spună că poliţia era pe drum. Nu văzuse când plecase Stuart.

— Toţi spun că au văzut altceva. E bine totuşi că nu se contrazic direct, spuse inspector Akhtar.

— Ba chiar asta au făcut, spuse Jameson frustrat. Singurul lucru cu care toţi sunt de acord este că au văzut cum un Land Rover a lovit maşina condusă de Stuart şi că amândoi şoferii au plecat de la locul accidentului până la sosirea poliţiei. Cum dăm de tipul ăsta?

— Nimeni nu şi-a notat numărul de înmatriculare al maşinii. Poliţia din West Yorkshire cercetează camerele de supraveghere, dar nu mi-aş face prea multe speranţe.

— Înainte să pleci, spuse Jameson, poţi să cauţi pe cineva în baza voastră de date? Numele lui e Thomas Lake. Probabil are în jur de 35–45 de ani. Este posibil ca acum aproximativ 15 ani să fi fost arestat în Londra pentru consum de alcool sau infracţiuni legate de consumul de droguri.

— Thomas Lake. Notat.

— Poţi să te uiţi şi după abuz în familie sau alte infracţiuni de violenţă.

Se pare că era o persoană temperamentală.

— Cine e? Un alt jucător?

— Sper să nu fie vorba de aşa ceva. E tatăl lui Jane Reid. Am căutat în registrul electoral al regiunii Londra şi nu mai figurează acolo, aşa că probabil s-a mutat.

— O să văd ce pot face.

...

În timp ce Jameson şi inspector Akhtar stăteau de vorbă cu martorii accidentului, la volanul unui BMW, Stuart Rose-Butler stătea în parcarea maternităţii spitalului Airedale din Yorkshire. Era la curent cu ce făcea Libby pentru că îi verifica pagina de Facebook, şi în după-amiaza zilei anterioare începuseră să apară mesaje de felicitare. Se pare că avea un băieţel.

Plănuise să intre, dar pe drum se răzgândise. Făcea progrese frumoase în clasament şi totul era roz pentru el. Locuia în apartamentul elegant deţinut de Harriet Goodway, femeie pe care o alesese din holul hotelului The Principal şi treptat începuse să-i sustragă bani din cont. Se infiltrase în micul ei grup de prieteni şi presăra cât mai multe conflicte şi haos. Era aproape convins că putea să o bage în pat pe prietena ei cea mai bună.

Era o senzaţie eliberatoare să poată să trăiască aşa cum voia şi să-şi folosească în sfârşit talentele. Ar fi fost o prostie să se întoarcă la fosta lui viaţă alături de Libby. Ar fi însemnat să renunţe la liberate, ar fi pierdut toată adrenalina pe care i-o aducea viaţa lui actuală. Iar ceilalţi jucători ar fi crezut că se dă bătut. Şi nu voia să se mai dea bătut vreodată.

Aşa că stătea în maşină cu şapca trasă pe ochi şi aştepta. Voia doar să-şi vadă băiatul o dată şi apoi putea pleca.