21. PRIMEJDIE ȘI IUBIRE l

1K 68 9
                                    

KAY ALVAREZ

Am reușit să sparg lacătul cu ușurință, încă nu pot să cred că mă arunc, cu capul înainte să ajut oamenii ce, cu câteva zile în urmă, voiam să îi calc în picioare.

Dar tot ce este important pentru Vanessa, este si pentru mine. Chiar dacă asta înseamnă să ajut oamenii ce îi urăsc.

Înainte ca Bambi să o ia înainte în subsolul întunecat, o strâng puternic în brațe.

-Iubito, orice s-ar întâmpla acolo jos. Să știi că dacă voi fi nevoit să aleg între oricine și tine. Tu vei fi mereu alegerea mea. Te iubesc Bambi!

-Iubitule, totul o să fie bine. Nu mă tem de nimic. Vreau ca totul să redevină cum era înainte. Te rog, hai să terminăm asta odată.

După care se îndreaptă spre Scott ce ne privea cu tristețe. O las să facă ceea ce vrea. Eu am încredere în ea, iar în clipa următoare îl trage într-o îmbrățișare strânsă, iar mâinile lui îi înconjoară talia și își afundă nasul în umărul ei. Bine, în ea am încredere, în el, nunprea. Deși sângele circulă mai repede prin vene, nu mă amestec.

-Scott, o aud spunând, vreau să știi că indiferent ce se va întâmpla jos. Nu vreau să te amesteci, sau să te pui în pericol. Nu vreau să mai fie cineva rănit din cauza mea. Te rog, dacă îți spun să pleci, să o faci.

Îl văd cum tremură în brațele ei. Deja îi știu răspunsul, va spune ca ea, ca să nu o îngrijoreze, dar nu o va lăsa la greu. E o chimie între ei. Nu știu dacă de prietenie sau ceva amoros. Dar sigur nube pentru amandoi la fel.

Își ridică capul să o privească în ochi și zâmbește fals.

-Păpușă, dacă va fi să mor în seara asta ca tu să trăiești, fii sigură că nimic nu o să mă clintească de acolo.

O aud cum plânge, iar el lăcrimează, pentru prima dată îl văd pe Scott Montana lăcrimând. Ce poate face o femeie dintr-un bărbat. Îl subjugă, iar dacă este sinceră și iubește cu adevărat, atunci orice bărbat îi va cădea la picioare.

Mă apropii de ei, iar Scott mă privește drept în ochi, după care se apleacă și o sărută, dacă eram într-un unghi nepotrivit, aș fi crezut că a sărutat-o pe buze. Dar nu. Și-a apropiat gura de a ei și în ultima secundă, ia atins colțurile gurii. Totbo să-l omor. Dar nu azi. Mâine când ea va fi în siguranță.

Întindem amândoi mâinile, și facem un pact tăcut. "ÎN SEARA ACEASTA NE ASIGURĂM CĂ VANESSA E BINE, MĂINE ÎNSĂ, NE ÎNCEPEM UN RĂZBOI PROPRIU"

Lăsând drama la oparte, eu merg primul, Scott ultimul, iar Vanessa prinsă între noi. Așa nimeni nu o va ataca prin surpindere.

Se pare că aici jos este un adevărat labirint. Probabil locul e la fel de mare precum casa. Un buncăr imens și întortochiar chiar sub locuința lui.

-Ar fi bine să ne despărțim.

Gândește cu voce tare splendida mea logodnică. Mă întorc cu o față de "ți-ai pierdut mințile?"

-Nu mă privi așa Alvarez. Sunt trei tuneluri. Ar trebui să ne despărțim.

-Cred că nu ți se mai oxigenează creierul cum trebuie din cauza adrenalinei. Îl aud pe Montana și îl aprob.

-Uite cum facem. Să nu pierdem prea mult timp eu mă voi duce pe tunelul din mijloc, iar tu, frumoasa mea nebună, o să te duci cu Scott pe cel din dreapta. Sevede clar că cel din stânga nu prea a fost vizitat.

Și arunc onprivire spre el, dând de înțeles că e cel mai prăfuit iar pânzels de păianjen de la intrare nu au fost deranjate.

Primejdie Si IubireUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum