Longyearbyen era cunoscut datorită poziției sale nordice dar și datorită nopții îndelungate, în ciuda faptului că putea fi considerat o localitate ușor izolată la poalele muntelui aceasta oferea o multitudine de peisaje mirifice, greu de găsit în alte state. Deși numărul locuitorilor era unul redus atmosfera era mult diferită de continent și fiecare locuitor aduce un aport pentru bunăstarea și menținerea seninătății locului. Pe insulă exista un singur aeroport care era folosit ori de câte ori era nevoie dar pe lângă acesta, exista separat un loc pe care singurul elicopter privat ateriza.
— Aterizăm imediat.
Priveliștea i se părea greu de descris în cuvinte lui Jungkook, tot timpul considerase că văzuse destul de multe peisaje superbe în țările în care fusese la competiții dar nu era așa, nimic nu se compara cu crestele munților care înconjurau așezarea, a făcut o fotografie pe care avea de gând să o posteze pe contul său de instagram, observase și oceanul în timpul zborului care părea să nu se mai termine, totul i se părea minunat și totuși se gândea la cât de mult avea să-i lipsească lumina soarelui, a tresărit când a rafală de vânt a făcut ca elicopterul să se miște dar văzând atât de aproape pista marcată în curtea Colegiului nu s-a panicat ci a așteptat să simtă din nou pământul sub proprii bocanci.
— Bun venit pe tărâmul înghețat Longyearbyen.
A zâmbit la auzul vocii pilotului.
— Mulțumesc.
Curtea colegiului părea pustie asemenea tuturor locurilor din jur, a coborât din elicopter și a fost lovit de aer rece, polar dar în același timp plăcut, a inspirat și a expirat zgomotos, a urmărit cum norișorul de abur a dispărut.
— Cum vi se pare la o primă vedere?
— E drăguț, a recunoscut privind împrejur, totul era acoperit de un trat de zăpadă care era purtată de colo în colo datorită vântului care adia. În ce direcție?
— O să vină imediat cineva să te ia împreună cu bagajele și o să te ducă la noua ta locuință, am decis că cel mai bine este să locuiești singur și datorită faptului că ai acceptat atât de repede oferta noastră, liderul nostru ți-a pus la dispoziție o casă cu un dormitor și tot ce ai nevoie.
— Apreciez sincer dar nu merita deranjul.
În timp ce aștepta mașina a putut observa că pe partea cealaltă a terenului se întindea un patinoar în aer liber și, dacă n-ar fi fost încă accident s-ar fi aventurat pe ele fără să stea prea mult pe gânduri, a zâmbit când a văzut mai mulți copiii cum se bulgăreau și un sentiment de tristețea l-a cuprins, îi era dor de copilărie, îi era dor de casă și mai ales de mama sa.
— Domnule Jeon, o să trebuiască să vă obișnuiți cu bezna asta.
— Cred dar totuși nu este așa o problemă, domnule Bekken.
— Se pare că Jimin din nou întârzie.
— Nu-i nici o problemă, mă mai familiarizez cu locul și vremea.
— Temperatura este într-o continuă scădere, v-am dus deja lemne, cărbuni pentru a vă încălzi.
— Nu trebuia să vă deranjați așa.
— Trebuia, l-a contrazis. După cum vezi aici nu cresc păduri iar combustibilul de foc este adus de pe continent, când e noapte polară e mai greu cu transporturile pe ocean așa că facem provizii serioase. Cred că ăla-i Jimin, aici folosim mașini serioase sau ski jet-uri, mersul pe jos e bine venit și el când nu e furtună de zăpadă.
