Două lovituri puternice în ușă au făcut ca discuția lor să fie întreruptă.
— Mă duc eu, l-a întrerupt Jungkook pe Jin care voia să se ridice.
— Mulțumesc.
I-a zâmbit și s-a șters pe mâini, a traversat distanța până la ușă și a deschis-o.
— Kim Seokjin! Ce ți-am spus eu ție despre ținutul telefonului pe general?!
Jungkook s-a cutremurat la vederea bărbatului îmbrăcat în uniformă de poliție care părea supărat peste măsură, s-a dat într-o parte și l-a lăsat să intre, a închis ușa după el și l-a privit cum a intrat încălțat în bucătărie.
— Kim Namjoon! Ce ți-am spus eu despre intratul încălțat în casă? Jin l-a întrebat ridicându-se de pe scaun bosumflat. Treci și dă-ți bocanci jos! Și să-ți ceri scuze, a adăugat.
Namjoon s-a întors în holul de la intrare, s-a descălțat și și-a desfăcut geaca neagră, a oftat învins.
— Îmi pare rău, i s-a adresat lui Jungkook și s-a aplecat puțin. Eram doar îngrijorat pentru că Jin nu mi-a răspuns la telefon. Sunt Namjoon, soțul său.
— E în regulă, Jungkook s-a agitat. M-ai speriat, atâta tot. Jungkook, îmi pare bine de cunoștință.
— Nu ți-am răspuns la telefon pentru că l-am uitat în mașină, îmi pare rău.
Jungkook l-a privit pe Jin cum s-a ghemuit în brațele sale și a zâmbit. Namjoon era mai înalt decât Jin și era mult mai bine făcut, se putea remarca fără nici o problemă că acesta era un alpha ușor dominant și iubitor. Deși era îmbrăcat bine, știa că sub acele haine stătea un corp zvelt bine lucrat menit să mențină ordinea în localitate.
— Ți-am spus de o mie de ori să-l ții naibii după tine, serios! Ești incredibil, a bombănit și l-a sărutat pe frunte. Mi-am făcut griji, Jimin mi-a spus că sigur ești cu Jungkook altfel turbam naibii.
— Cred că ar trebui să te calmezi, a propus Jin privindu-l pe Jungkook care nu se simțea tocmai bine, după cum poți observa omega-ul ăsta de aici e puțin dat peste cap datorită aromei tale puternice. Și eu și bebe suntem bine, luam masa.
— Ies puțin, a murmurat învins Jungkook datorită aromei sale puternice, niciodată nu se confruntase cu o astfel de aromă înainte, de obicei la putea ignora dar având în vedere că acesta era speriat și furios, se simțea diferit.
— Mă calmez, îmi pare rău, Jungkook. Era vorba că luăm prânzul împreună, Jin.
— Poți să te așezi la masă, a vorbit după câteva secunde Jungkook, a intrat în bucătărie și a dat drumul apei la robinet, și-a dat pe față și a băut apa rămas în paharul său.
— Curry în stil indian și orez sălbatic, Jungkook a cerut.
— Pariez că e delicios, a zâmbit Namjoon și s-a dezbrăcat, și-a lăsat haina de iarnă pe canapeaua din sufragerie s-a reîntors în bucătărie și s-a așezat liniștit la masă, și-a scos telefon și l-a lăsat pe masă ca un semn pentru Jin să-l țină pe al său după el.
— Nu știam că există poliție aici, a vorbit Jungkook după ce a pus mâncarea în farfurie și i-a pus-o în față, a luat un set de tacâmuri și le-a pus pe șervețelul pregătit de Jin.
— Poliție nu-i, adică nu în adevăratul sens al cuvântului. Sunt eu și încă doi bărbați, avem sediul la intrarea în localitate, nu cred că l-ai văzut. Mulțumesc pentru mâncare, era înfometat și fără nici o reținere s-a înfipt în mâncare din fața lui. Indiferent unde mânca sau de la cine mânca, mâncarea soțului său era cea mai bună din lume, l-a privit cu subînțeles și a primit drept răspuns un zâmbet destul de timid. Își iubea soțul mai mult decât orice altceva pe lume, știa că nu era un omega la fel ca restul, putea să fie dur dar în același timp dulce, grijuliu. Era singurul inspector de poliție din Lonyearbyen și lucra cu alte unsprezece persoane, criminalitatea nu exista, nici măcar violența, uneori certuri pe baza alcoolului sau a micilor neînțelegeri dintre prieteni, vecini, trebuiau să se asigure că locuitori cât și turiștii respectau regulile, că aveau o armă de foc cu ei când plecau din localitate, aveau o singură celulă iar dacă existau cazuri grave putea solicita ajutor oricând de pe continent.
