Jungkook era acasă, ziua de miercuri era singura sa zi din săptămână în care nu avea ore deloc și își putea petrece timpul așa cum își dorea. Cele -30 de grade din termometru și ninsoare care se pusese dimineață îl determinase să rămână acasă pentru tot restul zilei, răceala îi mai trecuse dar nu putea spune același lucru despre durerile, uneori, insuportabile pe care le avea datorită efortului de a scăpa de lupul sălbatic. Încă de când se trezise aprinsese focul în șemineu și își luase laptopul pentru prima dată de când ajunsese, alesese să se instaleze pe jos lângă sursa de căldură și să-și vadă de ale lui, intrase pe site-urile de socializare și răspunsese câtorva mailuri rătăcite iar restul timpul și-l petrecuse pe Call of duty.
Ciocănitul de la ușă l-a luat prin surprindere, nu aștepta pe nimeni, s-a ridicat și și-a lăsat laptopul pe podea.
— Vin!
Pe fereastră a putut să recunoască silueta lui Jimin care ținea un pachet în brațe și nu a putut decât să zâmbească, părea că el era singurul său prieten, foștii săi colegi nu-l mai căutaseră.
— Bună, Jimin, l-a salutat imediat cum a deschis ușa și l-a lăsat să intre. L-a privit, era înfofolit bine, a luat pachetul din brațele sale și a strâmbat din nas simțindu-i răceala.
— Bună, Kook. S-a pus serios pe nins, a râs în timp ce se dezbrăca. Du aia în bucătărie și desfă-l, trebuie încălzit.
— Bine, l-a lăsat pe holul de la intrare și a desfăcut pachetul, un miros plăcut de tocană cu ghimbir și mirodenii l-a făcut să scoată un sunet de uimire. Miroase ca tocana mamei! A recunoscut înainte să o pună într-un vas pentru a o încălzi din nou.
— Am făcut pentru prânz dar pentru că vremea e cum e, băieții sunt plecați și n-am vrut să mănânc singur. Sper că nu te superi pentru că am venit fără să anunț.
— Nici vorbă! Doamne, nu, nu! E groaznic să mănânci singur. Sper că n-ai ieșit pe vremea asta.
— Nup, m-am trezit la zece și când am văzut când de frig e am renunțat și la cea mai mică fărâmă de intenție, a râs în timp ce privea cum tocana începea să facă bule mici la marginea crăticioarei.
— Nici să nu ieși, i-am spus lui Tae că ar trebui să-ți aducem un snowmobil, a spus că ne ocupăm săptămâna asta.
— Mersi dar mă descurc cu autobuzul.
— Ideea e că autobuzul nu circulă mereu, mai ales dacă e vremea cum e acum, abia iese mașina de deszăpezire pe străzile principale și abia apoi pe astea mai mici deci, un snowmobil aici e mai necesar decât ar părea.
— Mulțumesc că vă gândiți la mine, i-a răspuns oferindu-i unul din cele mai sincere și frumoase zâmbete ale sale și Jimin i-a zâmbit ca răspuns.
— Stai liniștit, cred că o să trebuiască să-ți luăm un bec mai mare pentru ușa de la intrare totuși.
— Și eu mă gândeam la asta, a recunoscut și a luat două farfurii din suport. Întunericul ăsta îmi dă o senzație atât de liniștită.
— O să te plictisești de el odată și odată.
— Nu cred, ai grijă, e fierbinte, i-a spus înainte să-i pună o farfurie în față. Am cumpărat ceai rece de lămâie, e lângă frigider, i-a arătat cu degetul și Jimin s-a dus și a luat sticla.
— E un loc frumos, să știi, n-ai apucat să vezi săniile trase de câini?
— Ba da, le-am văzut.
— Putem să mergem odată să ne plimbăm cu ei, ce spui?
— Sună bine, ar fi o idee bună de o sâmbătă, nu?
