Căscatul său lung a spart liniștea din birou făcându-l pe Namjoon să tresară, venise și-l găsise dormind pe canapea motiv pentru care se ocupase el de ultimele documente pe care le găsise amestecate pe birou.
— Neața, l-a salutat și Yoongi l-a privit peste cap având brațul sprijinit de frunte, s-a ridicat în fund apoi a căscat din nou.
— Cât e ceasul?
— Patru și zece. Poți să-ți iei restul zilei liber, am terminat eu ce mai era pe aici.
— Mersi, a răspuns în timp ce se încălțat apoi s-a ridicat, s-a întins și și-a ciufulit părul. Adormise dar nu știa când exact, dormise câteva ore bune pentru că se simțea bine—de cel puțin o sută de ori mai bine decât înainte. De pe birou și luat țigările, telefonul și cheile de la mașină și a căscat din nou. Nu mă așteptați diseară.
— Nu face...
— Ceva nesăbuit? Doamne, Namjoon, a oftat apoi a râs. N-am de gând să fac ceva nesăbuit, mă simt bine și vreau să ies să iau puțin aer.
— Bine.
Și-a luat geaca din cuier și a ieșit, avea de gând să se arunce în apa rece a oceanului pentru că nu o mai făcuse de atât de mult timp încât uitase sentimentul de răceală, a condus până în apropierea unui ponton dezafectat unde exista un loc amenajat pentru astfel de acțiuni, a parcat mașina în spatele cabanei, și-a lăsat lucrurile și geaca în mașină, a coborât și a bătut la ușa cabanei iar când a auzit cheie în ială a răsuflat ușurat, a intrat și l-a salutat pe bărbatul din interior.
— Salut, Olvir.
— Salut, Yoongi, bărbatul l-a salutat la rândul său și i-a făcut semn să se așeze pe fotoliul din fața fotoliului unde stătea el. Sezonul s-a terminat, știi, nu-i așa?
— Știu, a aprobat și și-a scos puloverul. Dar chiar am nevoie de o baie rece.
— Să nu te duci prea departe în larg și să nu stai mult, bine?
— Da, Olvir. Așa voi face, a aprobat și a semnat și și-a completat datele în registru. Vremea începuse să se încălzească iar gheața din larg începuse și ea să se topească, și-a lăsat hainele pe fotoliu și a ieșit dezbrăcat afară, a luat o gură mare de aer și a pornit spre ponton, s-a așezat în fund și și-a băgat picioarele în apă pentru a se obișnui cu temperatura scăzută a apei, a stat așa aproape un minut, până când pielea i s-a zbârlit iar apoi s-a aruncat cu totul bucurându-se de răceala apei. Băile iarna erau populare printre locuitorii insulei și nu numai, erau benefice pentru sănătate și imunitate—băile în apa rece a oceanului și mării era unul din principalele motive pentru care locuitorii nu sufereau de răceli și gripă ca restul locuitorilor din sud. Nu a stat mult și nici nu s-a aventurat pentru că topirea ghețarilor însemna creșterea nivelului apei și oricât de bun înotător era, nu voia să riște nimic. S-a întors la ponton și s-a împins în brațe pentru a ieșit apoi s-a relaxat în briza oceanului, s-a simțit liniștit simțindu-l liniștit și pe Jungkook.
— Într-un final am reușit să-ți dau o stare de bine, Jungkook.
A zâmbit și a făcut ceva ce nu făcuse de când îi arătase luminile nordului lui Jungkook, și-a relaxat toți mușchii și oasele i-au trosnit ușor înainte de își lăsa forma animalică la vedere, a urlat lung și Olvir a deschis ușa, l-a privit și a răsuflat ușurat văzându-l, era o persoană importantă și toți locatarii își făceau grijă pentru starea sa proastă din ultima perioadă, a dat din cap în semn aprobator și Yoongi a luat-o la fugă spre nicăieri bucurându-se de aerul rece care îi trecea prin blană, și-ar fi dorit să fi fost și Jungkook lângă el— se simțea îngrozitor de singur chiar dacă o mulțime erau în jurul său, îl căutase—chiar o făcuse de nenumărate ori, sunase la Lotul Olimpic, luase legătura cu unii din foștii săi colegi de lot, făcuse ceva ce nu ar fi crezut niciodată că ar fi în stare să facă—se rugase de angajații aeroportului să-i confirme că plecase de pe insulă, că ultima lui destinație avea să fie Suedia și-l rugase pe Namjoon dar și pe Jin să-și folosească cunoștințele de pe continent pentru a îl găsi dar, după două săptămâni a încetat, realizase că dispăruse așa și nu se lăsa găsit pentru că, cel mai probabil nu-și dorea să fie găsit. Putea să-și explice de ce, o făcuse cu el fără să discute la rece, îl marcase fără să-i ceară părerea sau voi, se simțea rău pentru că greșise față de el. Nu s-a oprit decât când a ajuns în mijlocul pustietății, a privit înainte și apoi înapoi, a urlat și a lăsat toată durerea care i se cuibărise în suflet să iasă afară, ochii i s-au umplut de lacrimi și urletul său a devenit un chelălăit lung, chinuit pe care nici el nu și-l putea explica, s-a oprit când voce l-a părăsit, s-a învârtit în cer de două ori apoi s-a întins pe zăpadă cu botul pe labe și a închis ochii. Era îndurerat și obosit, și-a deschis ochii când a simțit presiune asupra sa, a privit fulgii de zăpadă care se așterneau peste stratul deja existent de zăpadă, s-a ridicat și s-a scuturat și s-a întors apoi a luat-o la fugă spre locul unde se afla pontonul și cabana de unde plecase. A zărit luminile aprinse în interiorul cabanei și a zgâriat la ușă iar Olvir a descuiat ușa iar el și-a revenit la forma sa umană, a intrat în cabană și a fost lovit de un aer cald care l-a moleșit.
