— Mă doare tot corpul, a reușit să mormăie când ușa s-a deschis și privirea lui Jin s-a schimbat dintr-o dată, bănuia că se simte rău dar credea că avea să se descurce. L-a privit cu milă și a închis ușa în urma sa.
— Poate că ar trebui să te trimitem pe continent, să te vadă un specialist, a recunoscut și s-a așezat lângă el pe marginea patului, i-a verificat temperatura apoi a dat negativ din cap, nemulțumit pentru că nu-i scădea, a scos din buzunarul hanoracului pe care îl purta o sticlă maronie încă caldă. O să-ți mai reducă febra, a agitat-o apoi s-a ridicat și a desfăcut-o. Poți să te ridici?
— Nu cred.
— Bine, e destul de nasol la gust dar ia măcar o gură sănătoasă, bine? L-a privit cum a aprobat și l-a ajutat să-și ridice puțin capul cât să poată bea.
— E groaznic, s-a plâns și a scos limba. Îh.
— Nici mie nu-mi place dar ajută la scădea febrei.
— Cât e ceasul?
— Unu.
— Nu are cum.
— E duminică, Jungkook. Namjoon te-a găsit aseară pe la șapte, ai avut noroc, niciodată să nu te mai îndepărtezi așa! Ai înțeles? S-a răstit la el făcându-l să se cutremure. Ce s-ar fi întâmplat dacă te întâlneai cu un lup sălbatic sau dacă nu te găsea patrula?
— Îmi...
— Știu, l-a întrerupt și și-a masat baza nasului. Sunt obosit, atâta tot. Am încercat cu Namjoon să ne dăm seama care sunt medicamentele tale de le iei de obicei? Nu le-ai luat de ieri și mă gândesc că îți face mai mult rău.
— Injecțiile din gentuța bleu și pastilele din cutia roșie. Am nevoie la baie.
— Namjoo-ahhh! Haide să-l ajuți puțin pe Jungkook, a strigat apoi a deschis ușa.
(..)
— Poți să-mi explici și mie cum mama dracului ai ajuns în halul ăsta?
Jimin era furios, stătea rezemat de perete privind luminile nordului care se vedeau de la etajul unde se aflau, simțea că în orice moment ar putea exploda. Nu înțelegea cum era posibil ca cineva să fie atât de șifonat în mai puțin de o oră.
— Ți-am spus, m-am întâl...
— Te-ai întâlnit cu dracu să te ia! A mârâit la el. Cu dracu să te ia te-ai întâlnit! Dacă apăream eu așa acasă!? Mă credeai? „ Știi am ajuns să mă împiedic de un bolovan și am dat nas în nas cu un lup sălbatic și l-am deranjat și pula mea! " A răbufnit. Mă iei de prost?!
— N-am spus asta.
— Uite, a vorbit mai calm și l-a privit. Știu că ești mai mare decât mine, mai bine făcut, că ești alfa dar serios, arăți groaznic și mai ai și tupeul ordinar să mă minți în față.
— O să mă refac.
— Este o chestiune de două-trei zile, știu asta, a aprobat. Dar nu e vorba despre asta, este vorba că minți.
Spre deosebire de restul locuitorilor din Longyearbyen, ei, membrii Ice Fang locuiau la marginea localității într-o zonă retrasă dar singură, toți aveau ceva în comun—veneau din Coreea și se simțeau marginalizați datorită faptului că erau asiatici și nu se puteau acomoda prea bine cu viața din Europa, cu traiul și obiceiurile lor, casa în care locuiau era pe două etaje, fusese cea mai mare pe care o găsiseră de cumpărat cu banii jos, când veniseră prima dată în localitate erau în jur de două sute de suflete care veniseră acolo pentru că se înscriseseră într-un proiect norvegian dar acum, câțiva ani mai târziu locuiau în jur de o mie de suflete doar în localitate și aproximativ două mii pe insule, totul evoluase și se dezvoltase, majoritatea tinerilor de acolo lucrau în corporații internaționale și contribuiau cu sume importante de bani la economia locului dar niciodată nu încercaseră să-i facă pe cei care ocupau locuri de muncă nu la fel de celebre ca și ei să se simtă prost ci din contră, îi respectau și îi făceau mereu să se simtă bine datorită simplului fapt că existau și depindeau de ei.
