Avea inima cât un purice, se trezise la o oră mai târzie decât de obicei și putea să jure că asta era datorită prezenții bărbatului lângă el. Când se trezise avusese un mic șoc când nu-l găsise lângă el în pat apoi găsise biletul și analizele acestuia, stătuse preț de mai multe minute împietrit privind analizele apoi își făcuse curaj să citească biletul lăsat de acesta, o pagină A4, pe față și pe verso în care își explicase acțiunea, acțiunile. Citise în liniște și nu-și mai putuse reține lacrimile, le lăsase să alunece la vale pe obraji în timp ce se învinovățea pentru acțiunile sale, îi părea rău și nu putea să dea timpul înapoi pentru a își repara greșelile. Printr-o singură foaie, față-verso avusese ocazia să-l cunoască mai bine, să afle mai multe despre el și se simțea mai vinovat ca niciodată pentru că nu fusese capabil să vadă cât de special era ca om, s-a ridicat de pe pat și și-a tras pe el un trening destul de gros apoi a luat dintr-un sertar două obiecte, și-a recuperat telefonul de pe noptieră și țigările, a coborât și s-a spălat pe față în baia de la parter apoi a ieșit din casă. S-a urcat la volanul mașinii sale și a pornit motorul, dacă prima dată când dispăruse era panicat, speriat și îngrozit de lipsa acestuia, acum era diferit—știa că avea să-l găsească, știa unde să-l găsească și știa ce avea de făcut, și-a luat geaca de pe bancheta din spate după ce a oprit pe marginea drumului și a îmbrăcat-o apoi a coborât, vedea în depărtare apa oceanului cum se mișca și după mai mulți pași i-a observat silueta stând cu spatele la el și mâinile în buzunar, a răsuflat ușurat și a mărit pasul, s-a oprit în spatele lui.
— Sper că n-am dormit prea mult.
Jungkook a negat din cap fără a spune nimic, faptul că venise după el îi făcea inima să bată puternic. S-a lăsat după câteva secunde liniștea și singurul zgomot care se mai auzea era apa care se lovea de mal, Jungkook a oftat și apoi și-a șters lacrimile.
— Nu ești supărat?
— De ce aș fi supărat? L-a întrebat și s-a poziționat în spatele său.
— Ți-am ascuns asta, te-am mințit, trădat și puțina încredere pe care o aveai în mine și am dispărut asemenea unui laș.
— Sunt supărat dar nu pe tine, pe mine. Dacă aș fi fost mult mai atent, nu s-ar fi ajuns aici.
A băgat mâna în buzunar și a scos-o pumn, apoi și-a trecut brațele pe lângă corpul său având ambele mâini făcute pumn.
— Alege unul.
— Dreapta.
— Ești sigur?
— Da, a șoptit și a privit cum în palma sa și-a făcut apariția unui inel. Ce e asta? L-a întrebat la fel de șoptit.
Învins l-a întors cu fața la el și i-a zâmbit, i-a șters lacrimile.
— Te cred, Jungkook. N-avem nevoie de niciun document medical ca să te cred, l-a asigurat zâmbind. Numai ești singur, nici e numai sunt singur. Ne avem unul pe altul, l-a asigurat apoi i-a ridicat mâna stânga și i-a așezat pe inelar una din cele două bijuterii pe care părinții săi i le lăsaseră moștenire. Să ne creștem bebelușul împreună.
Lacrimile i-au umplut din nou ochii, și-a privit inelarul apoi și-a tras nasul, s-a aruncat în brațele sale și apoi și-a lipit buzele de ale sale, aroma de tutun amestecată cu lacrimile sale sărate îi plăcea, și-a dezlipit buzele de ale sale după câteva momente apoi l-a privit cu ochii mici, s-a lipit din nou de el și a fost îmbrățișat.
— Mulțumesc, Yoongi.
— Nu trebuie să-mi mulțumești pentru nimic, Gguk.
Au rămas în aceeași poziție chiar și când telefonul i-a sunat.
