Devenire

Familia mea

Viviana pov

De câte ori îl voi mai crede pe Miron? De câte ori o să mai am parte de dezamăgiri ? Nu pot să mai îmi fac așa ceva. Nu vorbele lui de atunci nu le pot uita, ci totul. Relația noastră, pe care am considerat-o puternică, a devenit doar o stafie astazi. Ce suntem oare, în prezent? 

Chiar dacă îi spune Iustin ce vrea el, chiar dacă își cere scuze, eu nu mai pot. 

Nu mă pot arunca în bratele lui, de parcă nu am trăit nimic, rău. Aleg să fiu sinceră cu mine, mă doare și nu o să dispară. 

Nu știu de cat timp este nevoie. 

Mă concentrez pe muncă, deși îmi vine, să renunț. Să-i chem pe ai mei și să le spun, că vreau alt job, departe de ei. 

Nici măcar nu știu ce fac frații mei, stau în pat, în cameră și plang de una singură. Încerc să nu ascult vreo melodie care să mă facă să retraiesc episodul : 

-Oare, trebuia să-l ascult pană la capăt ? 

Mă întreb nedumerită, poate că Miron mai dorea să spună ceva. DAR AM PLECAT. Fiindcă nu îl pot privi, fără să nu mă doară. Și totuși, nu îmi pare rău, că îl iubesc, încă. 

Miron pe care îl știu, are o inimă mare, pe care o ține păzită de străini. 

DE CE NU ÎL POT UITA ? 

Mă întorc pe altă parte și îi caut numărul de telefon, fără să mă abtin. 

Îi scriu un mesaj, cu toate că nu îmi doresc să fac pasul acesta : 

„DACĂ MAI TREBUIE SĂ AFLU CEVA, VREAU SĂ ȘTIU ACUM, MIRON. " 

Îmi răspunde imediat, de parcă era cu telefonul în mană și citesc replica atinsă de purtarea lui, deși încă nu mi-a trecut : 

„Angela este fiica lui Cristi, nu a mea. Au făcut testul, habar nu am cand. Am fost prostit de Crina și nici măcar nu am știut. Îmi pare rău nu de mine, ci de tine, fiindcă ar fi trebuit să mă împotrivesc. Te rog să mă ierți, știu că îți este greu, nu aștept nimic de la tine. Doar, vreau să știu că nu mă detesti, VIVIANA. " 

Mă ridic în capul oaselor și mai citesc de cinci ori mesajul. 

Mă apucă nebunia, cobor din pat și înainte să urlu, pregătită de război, aud un ciocănit la ușă : 

-Soră, pot intra? 

Este Vero se pare. 

Încerc să îmi aranjez părul și spun pe un ton ferm : 

-DA, UNDE E CRISTI? 

Ușa se deschide, iar Vero îl trage pe Cristi de braț, după ea. 

Fratele nostru nu este în apele lui și a plans. 

Cristi nu a mai plans de cand era mic. 

DE CAND A ÎNȚELES CĂ AI NOSTRI NU NE IUBESC AȘA CUM DOREA EL. 

Mă postez în fața lor și îl trag spre mine, uitand de durerile mele : 

-FRATE, VOI LUPTA PENTRU NEPOTICA NOASTRĂ. O VOI FACE PE CRINA SĂ REGRETE ZIUA ÎN CARE TE-A MINȚIT FĂRĂ NERUSINARE. COPILA NU TREBUIE SĂ MAI FIE CRESCUTĂ DE ACEA FIINTĂ DUBIOASĂ. 

-Dar soră, cum? Ne vom certa cu avocati și vom face scandal? Fetița mea o să fie afectată de purtarile noastre. Nu pot.

-Cristi, doar nu ești serios!