Sacrificiu și furie

36 4 0
                                    

Marcela a reușit să îl facă pe Miron, să cedeze. A intrat într-o relație cu el, nu după mult, i-a dat vestea că este însărcinată. Dacă Miron s-a bucurat, nu a fost sigură pe moment, el doar a zambit și a luat-o în brate, fiind cu mintea, departe. 

Biata Marcela avea impresia că o să alunge iubirea lui Miron, pentru Viviana. Se credea mai puternică decat sentimentele respective și credea, că nasterea acelui copil, o să o ridice în ochii lui. 

Sigur, părintii lui Miron au sărit în sus de fericire, fără să vadă, că fiul lor, nu era bine deloc. Miron nu era un mincinos, da își dorea să fie tată, dar mai știa că toată viața lui, cat mai avea, doar pe VIVIANA o purta în inimă. Însă Viviana îi arătase ușa, îl alungase din existenta sa, fiind iubita lui Iustin în prezent. Auzise și el barfele.

 Îl durea, mai ales că el îl adusese pe Iustin în peisaj. Ce mai putea să facă?  Urma să se dedice micutului sau micutei, dar fără să o ia pe Marcela de sotie. ERA DOAR LOGODNICA LUI, CEL MULT ȘI AȘA AVEA SĂ FIE MULTĂ VREME. DEȘI MARCELA STRAMBASE DIN NAS, NICI EA NU SE DOREA LEGATĂ DE ACESTA, așa că a fost de acord. 

***

Flavian se joacă împreună cu Radu, în timp ce Viviana stă pe margine. Se uită la cei doi și Radu aleargă, spre minge, cu teamă însă. Dar Flavian îi permite să îi fure mingea și Radu prinde curaj : 

-Așa, să dai gol, o să mă bati fiule ! 

Și cum Radu este încurajat, imediat se schimbă purtarea lui, în cele din urmă, reușind să trimită mingea în poartă. Flavian se bucură și îl ia în brate, iar Radu râde la fel de bucuros, legand conexiunea cu tatal lui, pe care uitase că o are. 

Viviana le face o poză, mai ales că arată atat de frumos, dar primeste un mesaj de la Iustin : 

„Mai aveti? Am gătit pentru voi, dorim să știm dacă mai durează. " 

Zambeste cand se uită peste randuri, însă nu știe un lucru. Pe drum, a fost urmărită de Georgian, care a reușit cumva, să intre peste aceștia. 

Flavian îl ține de mană pe Radu și se plimbă cu el, prin curte, uitand de minge : 

-Vrei să papi cu tati? 

Îl întreabă Flavian și Radu răspunde cu DAA, amandoi intrand în casă primii. 

Viviana dorește să îi urmeze, dar Georgian îi taie calea și ea se dă in spate, speriată : 

-TREBUIA SĂ ÎMI SPUI ADRESA LUI. TOT SUNT AICI, TOT ÎI VOI VORBI. FĂRĂ SĂ MĂ OPRESTI. 

Începe el cu avant și ea înghite în sec : 

-Ești sigur că vrei să faci o scenă? Ultima dată, din cauza ta, Radu a fost șocat și abia s-a inteles cu noi. ESTE UN COPILAS. 

-Nu am nimic de impărțit cu micutul. Este fiul lui. DAR TU ? TU EȘTI SARPELE DIN IMAGINE! 

-De ce oare, Georgian? Doar fiindcă te-am întrebat, de ce mi-ai rănit sora ? De ce vrei să fugi de constiinta ta? Nu poti dragule. Nu mai încerca să te minti singur. ÎȚI PASĂ MĂCAR? AI FOST SĂ ÎI DUCI O FLOARE ?! 

Ridică ea vocea și el tace din gură. 

Nu știe ce să răspundă. 

Viviana se apropie de acesta, fără frică : 

-Eu sunt de vină, nu? Dacă așa ai impresia că scapi, fie. DAR CATĂ VREME? Dacă eu o să dispar, pe cine mai acuzi? Nu merge așa în viață, trebuie să înțelegi ! 

DevenireUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum