Devenire

În gânduri e ascuns

Se spune că omul în viață trebuie să se mulțumească, cu puțin, dar la mine nu a fost așa. 

Am considerat că merită să sacrific o parte din mine, ca să fiu alături de Miron,bărbatul iubit. Vreme de ani buni, am crezut că el este acela, viitorul meu soț, langă care doresc să îmbătranesc. Ei bine, după ce am acționat și am luat-o înainte, am început să am parte de pierderi pe care nu le pot recupera cu ușurință. 

M-am depărtat de lumea afacerilor și m-am decis, habar nu am de ce, să iau o pauză, care nu a trecut nici în prezent. Mi-am înfruntat părintii, care nu au fost de acord cu acțiunile mele și mi-am făcut de cap. Sunt soția lui Miron, dar doar atat. Să susțin că am trăit iubirea frumoasă în acesti patru ani cu el, nu este adevărat. La început, încă eram cu mintea în altă parte, dar pe parcurs, mi-am dat seama că nu sunt mulțumită de evolutia lucrurilor. Nu doar eu, lumea lui Miron la randul său, și-a schimbat forma. Să ne fi dorit atat de mult, încat să ne fi făcut atata rău? Și dacă da, e momentul oare, să ne despărțim de comun acord? 

Poate dacă aș fi înțeles atunci, poate dacă aș fi acceptat faptul că sarcina e pierdută și că nu este clipa să fiu mamă, nu cu Miron, poate dacă nu aș fi fost încăpățanată... 

Pe langă toate acestea, mai este și situația cu frații mei. 

Clipesc și îmi revin din transă, iar privirea îmi fuge spre cei de la masă. Cristi este tăcut, mult prea tăcut și abia dacă mai comunică, cu noi. Angela a mai crescut, îl știe de tată și nu seamănă cu mama sa, Crina.

 IAR CRINA, ÎNCĂ ESTE PREZENTĂ ÎN VIAȚA NOASTRĂ ȘI NE SCANEAZĂ CU PRIVIREA EI DE VIPERĂ, PE FIECARE, PE RAND. 

Nu știu ce este cu fratele meu, dar uneori am impresia că amandoi am făcut greșeli, de care nu am fost constienti. Pare că îi lipseste ceva, se dedică fiicei sale, dar nu mai este băiatul de atunci. S-a schimbat sub ochii mei, însă nu în ceva bun musai. Mă doare să îl văd cum în fiecare zi, o mică parte din lumina lui, se stinge. Privirea de odinioară, nu mai este aceeasi, iar oricat aș vrea să ajung la el, nu îmi deschide ușa.

 Cum îl pot forța cand știu că am greșit mai grav decat acesta?

Veronica, sora noastră, a rămas la fel, presupun. Obsedată de Iustin, deși are un băiat cu Flavian, pe nume Radu. Încă este mic și creste mai mult, alături de bunici, fiindcă Veronica nu se comportă ca o mamă cu acesta. Bietul băietel nici măcar nu știe de ce suferă, dar de un lucru sunt sigură. Îl iubeste mult pe Flavian, care a fost cu mine candva. Parcă totul îmi râde în nas, iar el acum este cu sora mea și au un copil. 

Încerc să nu zambesc amar și întind mana spre paharul de pe masă,izbindu-mă în treacăt, de o alta. Tresar cand îi recunosc mana lui Iustin, care nu ne-a părăsit, dar care și-a găsit de muncă și în altă parte. Mai trece pe la noi și găteste, nimeni din familie, nu a dorit să plece : 

-Mami, ieșim în parc azi? Mergem și pe la Radu? 

Tună Angela curioasă din senin, iar Crina se uită cu coada ochiului spre Miron, care nu este atent la ea. Nici măcar la mine nu e. Stă cu nasul în telefon, deși e la masă, deși ar trebui să fie aici cu sufletul : 

-POATE RADU NU VREA ÎN PARC. 

O trânteste Veronica pe un ton dur din senin și toți ochii, până și Miron, se uită spre ea de parcă a spus ce nu trebuia. ȘI CHIAR O FACE. Își varsă furia pe Angela, deși nu este vinovată de fel, refuzand să accepte adevărul : 

-Vezi cum vorbesti cu fata mea, VERO. Ce a spus copila greșit? Nu ți-e rusine? 

O pune Cristi la punct pe un ton sec și Angela zambeste spre tatal ei, fiind bucuroasă că îi ține partea :