Devenire

Un trecut chinuit

Angela pov

A trecut de atunci, un deceniu jumătate, iar eu mă aflu alături de tata, în fața locului unde mi-a spus că este mama. 

Mama mea, Crina. Abia dacă mai știu, ce simt, față de ea. Deși tata este langă mine, mă tem, să intru, ori să ciocăn. Am lacrimi în ochi și îmi aduc aminte, anumite vorbe, pe care le-am auzit din gura sa, pe cand o vizitam alături de el. În trecut, eram atat de obsedată să primesc iubirea ei, să am o familie, să nu fiu rănită de aceștia. 

Dar nu mai sunt acea fetiță. 

Fetița care avea încredere în ei și care îi vedea ca pe niste modele, s-a maturizat și a crescut. Ei bine, nu pot să susțin că semăn cu restul, fiindcă nu am trăit aceleasi experiente. Mama mea a stat la închisoare fiindcă a încercat să ucidă pe cineva, mama mea a fost obsedată de un bărbat, Miron, care nu a ținut la ea niciodată. MAMA MEA, M-A SACRIFICAT FĂRĂ SĂ STEA PE GANDURI. MAMA MEA, PROBABIL SE GANDEA, CUM SĂ MĂ FOLOSEASCĂ PE CAND ERAM UN COPIL FĂRĂ MINTE. Mama mea, de care nu mai îmi este dor și pe la care trec, habar nu am de ce. 

-Mersi fiindcă nu mă refuzi, Angela. Nu aș fi putut să vin singur, aici. E prea multă durere și presiune. Nu sunt pregătit deloc. 

Îmi spune tata și îi zambesc. Pe tata nu mai sunt atat de supărată. Mă iubeste, m-a crescut, a fost acolo pentru mine și totuși, nu a putut să o salveze pe mama. Poate că mama nu merita să fie primită la noi și așa mai departe, dar tot am impresia că a abandonat-o. Mama mea nu a fost prezentă în momentele importante din viața mea. Nici la grădinită, nici la scoală, nici măcar de zilele mele de nastere. I-am simțit lipsa, pe de o parte nu știu ce anume îi pot spune, nu știu dacă o voi răni, nu știu de ce am acceptat. 

-De ce tată? Chiar nu a fost o solutie pentru mama? 

Îl întreb și mă abtin, să îl prind de mană. Nu sunt slabă, dar mă doare. Enorm. Nimeni de varsta mea, nu știe ce dureri port în mine, ori le țin ascunse. Niciodată nu mi-a fost ușor. Ei mă întrebau unde e mama, de ce nu am o mamă, ce aș fi putut să le răspund? Ea era închisă și plătea pentru fapta sa, îmi pare rău de mama mea. 

Îmi pare rău, că a fost prostită de un bărbat și că și-a distrus viața, din cauza unui bărbat. Îmi pare rău fiindcă mama nu a fost o persoană puternică, îmi pare rău de multe, dar mai ales FIINDCĂ NU S-A GANDIT LA MINE. LA CE AM SIMȚIT. LA CE AVEAM SĂ CRED PE MĂSURĂ CE TRECEA TIMPUL. MĂ ÎNTREB DE CE M-A NĂSCUT, DACĂ TOT AVEA SĂ MĂ ALUNGE DIN VIAȚA ȘI DIN INIMA SA. 

-Mama ta, nu a dorit să o ajut, draga mea. Angela, ești mare acum. M-am străduit mereu să fiu sincer cu tine, am vrut să te cresc alături de ea, dar nu s-a putut. Mama ta a visat tot timpul la Miron. Nici pe mine nu m-a iubit cu adevărat. Multă vreme, am trăit în întuneric și minciună din cauza ei. Tot fiindcă am fost manipulat de ea, m-am despărțit de Dalia, pe care și acum o mai iubesc. Deși ea și-a refăcut viața și probabil, nu mai suferă din cauza mea. Nu am știut să o prețuiesc pe Dalia. Ți-o mai amintesti? Te iubea mult, chiar dacă nu te-a născut. Uneori, mi-am dorit să fie ea mama ta și nu Crina. Plătesc prețul pentru prostia mea chiar și la cincisprezece ani distanță. Dar mă uit la tine, mă uit la femeia ce vei deveni și nu regret. Nu m-am chinuit în zadar, mi-am făcut multe ganduri negre. Am simțit că nu sunt suficient pentru tine, Angela. Știu ce dureri ai, chiar dacă nu mi-ai zis niciodată. Te cunosc atat de bine, mai bine decat mă știu pe mine. Ești fetița mea și te-am dorit, chiar dacă părea imposibil la început. Nu știu dacă ești mulțumită de mine, dar sunt aici și o să fiu în continuare pană la ultima suflare. 

Mă trage în bratele lui și încep să plang, nu mai pot să țin în mine. Tata are pachetul de servetele pregătit și încerc să mă opresc, mai ales în clipa în care ușa se deschide, fără să ne anuntăm prezența. 

Mă izbesc de privirea ei bantuită, de o față ștearsă, neagră mai mult și o cercetez fără să încetez. Are părul alb la rădăcină, iar hainele sale nu sunt unele scumpe. Se uită încruntată la noi, de parcă am deranjat-o și nu are chef de nimeni : 

-CINE SUNTEȚI ȘI CE DORIȚI? 

Ne întreabă pe un ton sec, iar eu mă dau în spate și îmi feresc privirea, începand să tremur. Pană și tata pare șocat să o audă. Vrea să deschidă gura, dar îi fac semn să tacă : 

-Ne scuzati de deranj, ni s-a stricat masina și am avea nevoie de un pahar de apă. Venim de departe. Se poate să ne ajutați? 

O întreb, iar ea se uită lung în direcția mea și pare în impas. Nu știu ce gandeste. Știu doar, că mă sperie. Nu doresc să știe că sunt fata sa. Nu vreau să mai stau : 

-Apă vă pot oferi, dar nu am bani prea multi. 

Ne spune și ne permite, să intrăm. Tata nu se miscă, la fel și eu. Amandoi suntem în stare de șoc, dar ea iese din casă și se apropie de noi : 

-Mi se pare că vă cunosc de undeva, cum vă numiți? 

Îi spune tatei, dar el nu răspunde. 

MAMA MEA ȘI-A PIERDUT MINTILE ÎNTRE TIMP? 

Îmi mușc buza cu putere și rup distanța dintre noi încruntată : 

-Suntem cunostinte din partea lui Miron. De el îți amintesti? 

O trantesc iritată, iar ea se schimbă la chip și parcă revine la viață : 

-Miron? Oh, dragul meu Miron. DAR CUM SĂ TRIMITĂ PE CINEVA LA MINE, LA BĂTRANETE? Sunt singură și mereu am fost. Nu am pe nimeni. Am născut o fetită, dar nu mai știu nimic de ea. Nici cum arată, nici numele, să fie bine, habar nu am. Intrati sau nu? Trebuie să îmi iau pastila curand. Nu îmi place afară. 

Îmi duc servetelul la nas,abia dacă mai suport și tata spune în final : 

-Crina, sunt eu Cristi, iar ea e fetița noastra, ANGELA. NU NE-A TRIMIS MIRON. Am dorit să te vedem, să știm cum ești, dacă ai nevoie de ceva. Am aflat cu greu unde stai. 

Ea își duce mainile la gură și fuge de mine, cat colo. Tata se sperie la randul lui, de mă trage langă acesta și mama începe să urle din senin : 

-NU, NU VĂ CRED, CE VRETI DE LA MINE? PLECATI ȘI NU MAI VENITI! EI M-AU UITAT, M-AU LĂSAT SINGURĂ. FIICA MEA AR FI VENIT, NU ȘTIU CINE SUNTETI, DAR VĂ ROG SĂ NU MAI INSISTAȚI ! 

Intră în casă și tranteste ușa după ea, fără să îmi ofere o șansă. 

Din nou, nu mă vrea. 

Tata oftează afectat și mă ia în brate, încă o dată. 

Îi spun cu o altă lovitură în inimă : 

-Ar trebui să o ducem la un doctor, nu crezi? Nu mai judecă. Are nevoie de noi, tată. Poate piere în curand. Nu o pot lăsa, iar. 

-Cum vrei, draga mea. Ai dreptate. Nu pot să cred. EA NU ERA AȘA. 

-Tată, te rog, să nu o mai lungim. Să mergem. Poate fuge dacă mai stăm. Are nevoie de tratament și de timp. ÎNSĂ E MAMA MEA ÎNCĂ. Nu vreau să o pierd, nu vreau să mai se creadă a nimanui.