Devenire

Când nu mai crezi

Am plecat de la Iustin, direct la muncă, dar acolo am dat peste tata, care se afla cu Emir pe coridor. Am vrut să mă strecor prin spatele lor, dar tatei nu i-a scăpat nimic și m-a strigat pe un ton sec, fiind iritat de purtarea mea : 

-Chira, unde crezi că te duci fără să ne saluti? Așa maniere te-am învătat eu? 

Emir a început să radă, iar eu mi-am dat ochii peste cap și m-am apropiat de aceștia stangace :

-Erati aici, nu v-am văzut, îmi pare rău. 

Le spun pe un ton slab, iar ei fac un schimb de priviri și îmi aduc aminte de Iustin, de ceea ce s-a întamplat între noi. Dau din cap confuză, iar tata mă atinge pe braț cu mana : 

-Am auzit lucruri bune despre tine, de la Emir. Se pare că partenerul nostru este mandru de tine.

Zâmbesc fără să știu ce să spun, dar Emir mă salvează ca de obicei : 

-Ei, nu vrei să bem o cafea în birou? Dacă tot mai prelungesti vizita, să discutăm pe larg. 

-Emir, mi se pare, ori vrei să închei așa repede discutia? 

-Sigur că nu, doar că Viviana se grăbeste, iar noi o ținem din drum. Ar trebui să ne vedem de ale noastre, e fată mare, se descurcă și fără să o cicălesti. 

-Nu mai sunt așa sigur, dragă partenere. M-am întors, ca să văd un haos în familia mea. Mă doare că nu mi-au zis din timp, aș fi venit. DAR EI? Crezand că le vor rezolva pe toate singuri, s-au împotmolit și mai tare. Nu sunt un străin, ia spune, de la tine au cerut sfaturi sau nu? 

Emir îmi prinde privirea, care îl roagă să nu îi spună, după care îl bate pe umăr amuzat : 

-DAR CE SUNT EU, PSIHOLOG? Sigur că nu, nici pe la mine nu au trecut. Nu așa ai vrut să fie ? Pe picioarele lor și fără să te caute oare? În fond, cand ai plecat, nu te-ai uitat înapoi. Erai atat de sigur pe tine, toată greutatea ai pasat-o Vivianei, dar și ea cat să ducă? Sunt impresionat mereu de ea, fiindcă s-a ținut tare. Cat despre ceilalti, nu prea îi știu așa bine. ÎNSĂ NU ITI PERMIT SĂ O ATACI PE VIVIANA. Cu totii am făcut greseli la tinerețe, nu uita. Acum, să-i arătăm doar cu degetul, nu mi se pare în ordine. Ce, ai uitat de ale tale? 

Tata nu prea pricepe spusele lui, nu cred că este multumit de atacul subtil, venit din partea lui Emir. Ori poate ,e  gelos fiindcă ține cu mine și nu cu el? 

-Emir, tu pare că mereu cunosti mai multe decat lasi la vedere. 

Începe tata iar, însă Flavian își face apariția și vine spre noi, țintă. Încerc să nu îmi vărs furia pe el, ori lacrimile pe care le mai țin în mine, ori să îl atac la randul meu, cu vorbele. 

Emir și tata se schimbă la chip, dar Flavian nu dă inapoi : 

-Viviana, se poate să vorbim? Nu durează mult. 

-Pe mine nu mă observi? Sunt tatal Veronicai, fetita pe care am fost nevoit să o văd în mormant la o varstă așa tanară, ia spune-mi, care a fost problema? CE S-A ÎNTAMPLAT, DE A TREBUIT SĂ PIARĂ FETIȚA MEA? Ce nu ți-a putut oferi ? 

Emir tace din gură, nu are cum să mai intervină și Flavian se uită lung spre tata : 

-E vina mea, domnule, doar a mea. Aveti dreptate, Veronica nu a greșit cu nimic. A fost sotia perfectă, puteti să mă acuzati cat doriți. M-am obișnuit ca lumea să arunce cu noroi în mine. 

-Nu, te rog nu face așa, vreau sinceritate. ȘTIU CĂ FETIȚA MEA NU ERA INTELIGENTĂ ȘI AVEA MULTE DEFECTE. O CUNOSC. 

-Domnule, Veronica a pierit prea repede și fără să fiu pregătit. Nu am dorit niciodată să răman fără ea, dacă mă credeti. ȘI EU SUNT ÎN STARE DE ȘOC ÎN CONTINUARE. E mama copilului meu, Radu o să crească fără mamă, familia mea s-a distrus! Credeti că nu mă consum? Am făcut o greseală, care mi-a marcat viața. Nu voi uita acea zi niciodată.