TOM

7.Nu am asteptat

„ De ce nu m-ai uitat inca ca o prostuta?

De ce sunt inca o persoana buna pentru tine?

Au trecut deja cateva luni de cand ne-am despartit

Dar de ce traiesti inca in amintiri? " - B2ST

(Melodia de la media se potriveste foarte bine cu situatia)

~Jungkook~

Cateva raze ale soarelui au intrat printre draperiile prost trase si acum imi incalzesc pleoapele stranse.Ma intorc pe o parte inca prins de visul meu linistit si caut o pozitie a capului cat mai confortabila.Totul e asa de silentios,iar la scurt timp nu mai simt nimic si nu mai constientizez ce se intampla in jur,cad intr-un somn adanc.

"Putem merge sa bem ceva?"Jimin se intoarce prin ceata cu fata la mine,vizibil confuz si ochii lui capata o nuanta mai inchisa de ciocolatiu.

"Ce se aude?"ma intreaba si eu incep sa aud un bazait ce inainte era inexistent.Bazaitul imi provoaca o discrepanta stranie.

"Nu stiu.Hai sa mergem de aici."ma indepartez de locul in care ma aflam cu Jimin pe urmele mele,dar bazaitul devine si mai puternic,facand o minge sa se sparga pe strada.

"Jungkook...e telefonul tau-"

"Ce?!Nu te pot auzi,Jimin...bazaitul asta e asa de-"

Imi deschid ochii brusc,clipind marunt si strang patura de pe pat intr-un pumn ferm.Imi unesc buzele intr-o linie aspra cand bazaitul se dovedeste a fi telefonul de pe noptiera si intra mesageria vocala.Imi inchi ochii la loc,rasufland iritat si imi asez bratul peste ei,ca lumina sa nu ma mai deranjeze.Bipaitul ce anunta mesajul vocal care va incepe,ma scoate si mai tare din starea mea de abia trezit din somn si imi inclestez maxilarul,expirand pe nari puternic.

"Hei,sunt tot eu.Sper sa imi asculti mesajul,simt nevoia sa impartasesc asta cu tine,Jungkook..." vocea ei rasuna in intreaga camera goala si orice urma de oboseala dispare,lasand loc doar unei concentratii persistente.Imi molfai interiorul obrazului fara sa imi mut mana de pe ochi.

"Azi o sa debutez in sfarsit...o sa ma urmaresti,nu?Poate ca esti ocupat,dar sper sa o faci.Voi da tot ce am mai bun,stii,nu?" Incerc zadarnic sa-mi reprim un pufnet,dar nu imi iese.Ii recunosc incercarea esuata de a se preface neafectata,cum totul ar fi bine.

"Te rog...macar azi,macar in ziua aceasta importanta sa imi raspunzi...am nevoie de incurajarea ta,Jungkook.Am nevoie..." Nu.Mesajul se inchide cu un alt bipait si imi dau mana de la ochi la o parte.Nu inteleg,nu pot sa gasesc un raspuns cat se poate de corect si explicit pentru a o intelege.Vocea ei e mereu trista si cu o unda de repros cand imi lasa mesaje o data sau de doua ori pe luna. Privesc tavanul indelung,incercand sa o inteleg inca o data,incercare sondata cu un esec.Am inteles in prima,a doua ba chiar a treia luna de la despartire de ce imi lasa mesaje in fiecare zi,pentru ca intr-un fel ii simteam si eu lipsa.Dar dupa a treia luna mi-am pus un mare semn de intrebare privind insistentele ei.Cand am inceput acea relatie,prima mea relatie am avut instictul sa o intreb 'Daca intri in viata mea,voi putea sa traiesc dupa fara tine?',asociasem gresit rolurile.Am tras concluzia ca nu eu trebuiam sa imi pun acest semn de intrebare,ci ea.Dupa acea ruptura care m-a durut enorm la inceput si dupa momentele in care ma simteam ca o fiinta goala umblatoare,fara ceva de care sa fiu legat,intr-o zi m-am trezit cu un incredibil sentiment de usurare.Eram in sfarsit liber de acea fiinta pe care o adorasem cu toata inima,mintea si corpul meu.Nu mai simteam nevoia sa lovesc ceva cand ii citeam mesajele si incercam sa imi infran dorinta de a-i raspunde,incepusem sa ii citesc mesajele cu o liniste revigoranta,apoi reveneam la programul meu.Nu crezusem ca o sa fiu bine dupa acea alegere de a o lasa pe ea in urma,dar o facusem.Poate aveam o particica din mine careia ii parea rau ca nu a putut sa o iubeasca in continuare si ar fi vrut sa o astepte,dar era prea tarziu.Renuntasem sa ma gandesc la ea in fiecare clipa din viata mea obisnuita,dar nu insemna ca nu tresaream la numele si vocea ei.A fost si va fi prima mea iubire,o iubire pura si copilareasca,dar a mea.Sunt sigur ca s-a intrebat macar o data de ce am parasit-o cand avea nevoie de mine pentru ca si eu m-am intrebat acelasi lucru la inceput,cand nu vedeam lucrurile perfect conturate.Acum stiu,cei care viseaza diferit nu au niciodata sanse,se vor desparti in ciuda dorintelor interioare.Eu imi vedeam cariera si relatia cu ea pe aceeasi axa,incat nu vazusem ca axa ei deviase de la a mea intr-o directie total opusa.Ea isi dorea o cariera si o viata ca a mea,dar separata,iar eu eram si sunt prea egoist sa permit ca ea sa aiba una.Am fost prea egoist sa astept o persoana o perioada nelimitata pe care o stiam totusi indelungata.Voiam ca ea sa ramana aceeasi fata superba care imi oferea tot timpul ei cand aveam nevoie,care era mereu acolo,nu voiam distanta,aceea pentru mine nu se numea relatie.Ne-am fi facut mai mult rau si eu nu suportam gandul ca m-ar fi lasat pentru altul dupa ce ar fi prins gustul succesului.Dar acum este regretabil ca ea a ramas prinsa in amintiri si eu nu ii pot raspunde cu aceeasi suferinta.Nu mai sunt cel care obisnuiam sa fiu,ea are in minte numai persoana mea din trecut,nu cea de acum.Nu pot fi un sprijin pentru ea cum eram din pacate,la fel cum nici eu nu mai am vreun sprijin dupa ce ea a disparut din viata mea.