TOM

53.Caut un pretext

„Run for you I wake up
Love for you I wake up
A song for you I wake up
Right now Wake up " -Sung Joon (Shut Up Flower Boy Band OST)

In jurul meu era iarasi agitatie si mult zgomot,prea mult.Imi era de ajuns ca durerea de brat ma chinuia din toate ungherele,pana si psihic.Imi venea sa il iau si sa il arunc oriunde numai sa nu il mai simt.

"Imediat ajungem in camera privata si te tratam."imi spune unul din doctori,cat targa vibreaza sub mine.Ma misca repede pe holuri si incerc sa imi iau gandul de la toate grijile ce imi rasuna in cap.

"Ga Eun..."murmur printre gemetele de mai inainte.

"O sa o aducem in aceeasi camera cu tine."imi promite si aprob.

Slava cerului ca este constienta.Cand ajungem in camera de spital privata,medicul meu feminin constata ca mi-am rupt bratul si insista sa fac o radiografie.Totul ia cam o ora cu toate celelalte observatii din care nu prea am inteles nimic.Tipetele mele si durerea nu m-au lasat.Mi se pune un gips,primul din viata mea.Niciodata nu am mai avut ceva rupt.Imi mai da si o serie de calmante,apoi Ga Eun este adusa in camera de un paznic.Exclam usurata si ma avant cu bratul liber sa o iau in brate,macinata de gandul ca ar fi murit.Are un bandaj la tampla si cateva zgarieturi pe aceeasi parte a fetei.
Medicul iese din camera si ramanem singure.

"Esti bine?"o intreb ingrijorata si ea imi zambeste slab.

"Nicio contuzie,din fericire.Dar sper sa nu raman cu o cicatrice urata.Un ciob mi-a intrat in tampla la impact."se stramba si imi maresc ochii.

"Mi-au dat ei totul ca sa nu ramana,dar ma indoiesc."isi da ochii peste cap si zambesc.

"Ai auzit ceva de accident?"imi musc buzele.

"Soferul care a intrat in noi a fugit de la fata locului,deci dobitocul e teafar,iar al nostru nici el nu a patit ceva."un junghi de nervi ma trece,dar dispare la fel de repede.

"Si acum ce facem?"

"Nici nu vrei sa auzi cata zarva e in spital.O groaza de reporteri si cine mai stie cine.M-am uitat putin pe telefon si numai stiri despre noi sunt acum peste tot."imi inchid ochii de exasperare si oboseala.

Managerul da buzna la noi in camera si ne studiaza ingrijorat,apoi isi inchide ochii si rasufla usurat.

"Bine ca nu s-a intamplat o tragedie.Sunteti bine?"aprobam tacute si zambeste slab.

"O sa dam declaratia oficiala atunci,JYP este asaltat de peste tot cu intrebari."

"Si cu soferul?"intreb eu.

"Deja a zis ca il concediaza,fie ca e sau nu vina sa.E de doua zile angajat."pufneste si imi vine sa imi dau o palma.Nici ca ma intereseaza,oricat de nesimtita as parea.

"Mai stati aici o vreme pana putem sa plecam cat de cat in liniste si sa rezolvam cu totul.Trebuie sa discut cu medicii si sa mai dau declaratii."pufneste si aprobam,iar el pleaca.La usa sunt doi paznici si incep sa ma simt ca o persoana foarte importanta deja.

"Jungkook ti-a lasat un mesaj sau ceva?"imi scutur capul.

"Nu e in oras,nici nu cred ca a vazut stirea,ceea ce e ok.Nu vreau sa il ingrijorez,asa ca nu ii spun."ma agit.Inca resimt teama aceea imensa de la impact.Credeam ca nu o sa il mai aud sau vad vreodata.

"Aprinde televizorul atunci,sunt curioasa de ce se intampla."ma roaga si iau telecomanda de langa mine.

JYP este cel ce apare in sala de conferinte a agentiei,asigurand pe toata lumea ca suntem bine si continuand cu raportul de stare si activitati suspendate momentan.M-am facut si cu timp liber.O sa ia masuri in privinta accidentului si totul o sa revina la normal.