Încă de la naștere Taehyung este diagnosticat cu o boală rară iar din pricina acesteia părinții săi sunt forțați să-l izoleze de restul lumii.Insă șirul evenimentelor neplăcute nu avea să se termine atât de ușor,căci la scurt timp după nașterea micu...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
┏━•𝐶ℎ𝑎𝑝𝑡𝑒𝑟 𝑉:𝐼𝑛𝑔𝑒𝑟𝑢𝑙 𝑚𝑒𝑢•━┓
Fata se ridica în șezut fiind acaparată de căldură,își deschise ușor ochii apoi privi în jurul său observând ca se afla într-o camera străină,iar căldura bizara nu provenea decât de la nimeni altul decat șemineul care se afla în spatele canapelei pe care se afla,camera în care era deși prezenta un aspect modern era neîngrijită,pânzele de păianjen fiind observate cu ușurință împreună cu praful care era vizibil ca nu mai fusese șters de ceva timp, camera însa în ciuda aspectului neîngrijit parea de asemenea confortabilă pe semne ca cineva sigur locuia în acel loc în care însa nu ai vrea sa zăbovești prea mult.
Fata se ridica ușor îndepărtând padura care era așezată pe picioarele sale,privi în jur constatând ca nimeni nu se afla în preajma,ieși ușor din camera moment în care observă umbra unui bărbat care se apropia destul de mult de locul în care ea se afla,se uita fugitiv prin camera căutând un obiect cu care sa se apere,observa o furculița pe care o prinse numaidecât în mâna în timp ce se apropie de usa pentru a-l surprinde pe cel care se apropia amenințător.
Ușa scârțâi apoi se deschise iar în acel moment luna ieși din nori dezvăluind chipul alb al baiatului care inspecta camera cu privirea în căutarea fetei.
Fata lasă ca furculita să-i scape din mana moment în care baiatul își indrepta privirea catre ea,confuz sa o vadă ascunsa în spatele ușii,chipul i se înroși usor stânjenită la simplul gând ca i-ar fi putut face ceva bărbatului de o frumusețe îngerească,îl privea fără să se sature de ceea ce vede,era fascinata de el parul,chipul,ochii și absolut tot ce ținea de acesta o făcuse să se rușineze fără ca să mai fie nevoie nici macar ca baiatul să-i vorbească.
— Deci te-ai trezit...vad ca ești mai bine deci presupun ca mâine dimineață poți pleca!vorbi baiatul inexpresiv făcând ca inima fetei să bată cu putere,crezând ca în orice moment va ceda.
— Eu sunt cel care te-a găsit în pădure, am crezut ca ai nevoie de ajutor scuze ca te-am adus aici fără sa știi dar ți-ai pierdut cunostiința și nu am avut cum să te întreb despre asta.
— Ăm...ăm...poți sa îmi spui te rog unde sunt hainele mele?reusi fata cu timiditate sa spună simtind cum obraji îi fierb din cauza rușinii.
Baiatul o privi preț de câteva secunde apoi spuse cu calmitate fără să o mai privească însa pe fata din nou.
— Eu...le-am aruncat erau rupte,nu mai îți foloseau la nimic!vorbi baiatul calm însa fata mai avea puțin și exploda de rușine la gândul ca baiatul a fost cel care a schimbat-o în rochia albastra pe care o purta.
— Tu...tu...ai fost cel care m-a schimbat?rosti fata cu retinere cât de încet reuși,moment în care ochii baiatului înghețară de-a dreptul stanjenit de momentul creeat.
