sea boy

02.

oricât ar fi vrut să stea în căldura brațelor lui, știa că nu e bine.

"e un vânător pe toți zeii! doar nu vreau sa ajung ca săraca mamă." gândurile băiatului îl făcu să se indeparteze puțin de corpul lui minho.

"dă-mi drumul, te rog" jisung avea vocea răgușită și un accent stricat. româna nu era limba lui. pierderea contactului îl făcu să geme de durere.

a fugit în apă fără să se mai uite în spate, de frica ca daca se întoarce să se uite în ochii lui nu o să mai aibă curajul acesta de a se retrage.

minho rămăsese singur. singur și îndurerat.

în ochii bărbatului, sirena avea unul dintre cele mai superbe glasuri auzite de el.

înainte să dispară, pământeanul îi văzuse coada superba. lungă și sclipitoare, decorată cu scoici frumos alese, cred ca de baiat însăși. era albă cu crem ca o perlă.

își masă tâmplele încet cu vârfurile degetelor, îi era greu să creadă ce tocmai s-a întâmplat. parca era altă persoană.

întoarce spatele apei și pleca disperat de acolo.

spre bar.

simțea nevoia să își elibereze gândurile despre sirena misterioasă. trânti ușa și se grabi furios spre barman.

"ceva tare de băut" făcu o pauza, uitându-se în gol, "cu piersici".

"ne pare rau dar nu avem nimic cu aroma de piersici, domnule. poate capsuni?" întreba omul din spatele tejghelei. frica se simțea în vocea lui tremuratoare, frica pentru viața lui.

minho îl analiză atent. un barbat injur de 30 de ani destul de slab fără pic de masă musculară, mai pitic decât vânătorul. îl putea rupe în două.

"nu am întrebat de cacaturile voastre cu capsuni, ceva tare cu piersici, acum, dacă nu ai, faci rost. " spuse tare și clar, cât să se facă înțeles.

barmanul își lasa capul în jos, predându-se, și pleca să caute orice ar putea găsi cu aroma de piersici. "ce om nebun" șoptise pentru el.

"ai zis ceva, slăbănogule?" cu o întoarcere de 90 de grade minho avea cea mai calma voce a lui.

"nu domnule, nu am zis nimic, imi pare rau"

"asta credeam și eu." cu un zâmbet șiret se întoarce cu spatele și își așteaptă băutura. îi plăcea să se joace cu oamenii mai slabi decât el.

închide ochii puternic, imagini cu sirena de pe plaja infiltrându-se în întunericul lui. pielea albă și fină, oh ce n-ar da să o atingă din nou. mâinile sale pe talia lui mică se potriveau perfect, parca făcută pentru el și doar el.

"nici măcar nu îi stiu un afurisit de nume" răsuflă ușor cât să se audă doar pentru el.

mai rapid de cat s-ar fi așteptat omul înfiorat apare din nou cu băutura sa.

pune mâna încet pe sticlă gândindu-se din nou la băiat. strânge paharul și îl toarnă pe gât imediat, ca un om insetat închis în nisipurile deșerturilor.

aroma de piersici alunecase dulce pe glandele sale. trântește înapoi paharul pe masa. nu era la fel ca el.

aruncă în scârbă mărunțiș pe tejghea și dispare la fel de repede precum a și apărut. barmanul rasufla ușurat. "bărbații astia trebuie să-și facă un control la nervi."

jisung pe de altă parte sta culcușat în mijlocul patului, cu plușul său favorit în mână și cu genunchii strânși la piept. din nou lacrimi amare curgând pe fața sa de înger. nu voia să ajungă distrus ca mama lui.

dar fără să vrea, adoarme cu gândul la ispita lui.