jisung s-a trezit din cauza mirosului de țigări, imobilizat la pieptul lui minho.
și-a ridicat încet capul uitându-se la barbat, mâinile cu vene proeminente și tigara pe jumate fumata între cele două degete care au fost și în el aseara. gândul îl face să se încălzească.
"neața hannie, ai dormit bine?" spune lasand tigara de o parte, nevrând să-l facă pe băiat să tușească. jisung îi răspunde și doar mormaie la pieptul lui.
"trebuie să ne pregatim să mergem hannie" sirena în schimb doar se plânge lipindu-se mai rău de barbat. "chef n-am, vreau dorm" băiatul vorbea pe jumătate, silit să mai deschidă gura.
"sus cu tine" jisung lasa un mic țipat când este ridicat pe sus de vânător.
一
ajunși la ușa lui chan, minho rămâne puțin blocat. deja își făcuse un plan pus bine la punct despre unde și cum l-a întâlnit pe jisung dar îi era frica dacă o să fie crezut.
până la urmă chan era un om destept.
sătul de teama pamanteanului, sirena bate la ușă pentru el, bărbatul panicandu-se și soptind niște injuraturi.
"buna minho, nu ma asteptam să apari" blondul apoi lasandu-si capul mai jos, tot cu zambetul cald pe față. "eu sunt jisung, han jisung" sirena întinde mâna și îl strânge prietenos. voia să dea o impresie buna către prietenii lui.
chan se uita de sus în jos, văzând hainele lui minho pe el, acum nu mai avea nevoie să întrebe ce e între ei.
"intrati, changbin și felix sunt în sufragerie" le deschide ușa larg ca să aibă loc "aveti grija să nu se lingă pe canapea" adaugă râzând.
minho o ia înainte, tinandu-l aproape pe jisung, protectiv. deși erau prietenii lui, îi era frica de ce se poate întâmpla. changbin, felix și jeongin nu erau vânători iar chan s-a lăsat acum mult timp, dar totuși îi era teamă.
intrând în sufragerie, surprinzător fără să vadă doi băieți lingandu-se, jisung rămâne uimit la vederea unui băiat cu părul lung și cu pistrui.
era superb, chiar credea că e o sirena ca el.
dar își revine atunci când face contact vizual cu un alt băiat mai pitic de statura și cu părul negru.
"changbin, felix el e jisung, un... uhm" se uita către el cu frica sa nu zică ceva greșit, dar nu mai apuca deoarece pistruiatul i-a sărit în brațe aproape.
"buna eu sunt lee felix, sunt prieten cu minho de câțiva ani" blondul era fericit să-l vadă "ce par frumos ai, l-ai vopsit? al meu e vopsit, imi sta mai bine blond"
felix a tot continuat cu întrebările uimit de prezența lui și facandu-i complimente oricând avea ocazia, minho uneori uitându-se urat catre el, gelos de afecțiune.
totuși jisung nu era prea atent deoarece a rămas cu gândul la celălalt băiat, changbin.
s-au uitat ciudat unul la altul continuând conversațiile ca niște străini de-a lungul serii, uneori uitându-se discret.
nu voiau să atraga privi sau să dea de gol prezența.
sirena se uita stramb și uneori își venea să-și dea palme peste față la minciunile despre el. nu îi plăcea ca împrăștie atâtea prostii dar știa că e pentru binele lui.
dar ce bine când el era aici, iubitul lui felix.
cum trebuia să se comporte față de el în privat, măcar își dă seama cine e el sau doar jisung l-a recunoscut.
frustrarea creaturii ieșind în evidență în ochii lui minho, mangaindu-l uneori pe spate încercând să-l scoată din transă, avea de gând să vorbească cu el mai târziu, dar gândul ca toate astea ar fi din vina prietenilor lui îl manca de viu.
majoritatea conversațiilor dintre băieți au trecut pe lângă urechile băiatului, neputand să mai fie atent. avea prea multe întrebări.
felix știe? cum s-au cunoscut? ce crede despre băieții de aici? oare are planuri ascunse? ce crede despre? sunt o amenințare?
ce naiba caută tritonul ăsta aici??
CITEȘTI
sea boy
Romance𝘭𝘦𝘦 𝘮𝘪𝘯𝘩𝘰 vânătorul de creaturi ale apei, cunoscut pentru cruzimea sa. 𝘩𝘢𝘯 𝘫𝘪𝘴𝘶𝘯𝘨 o sirena cu glasul deteriorat care rănește orice ascultător. ce se întâmplă atunci când pământeanul nu va fi afectat de vocea lui, dimpotrivă, stârne...