Doctorul

1

     
                ANUL 1827

          -Mulțumesc doctore. Mulțumesc din tot sufletul că ați ajutat-o pe soția mea să îmi aducă fiul pe lume.
     Bărbatul mai tànăr îi prinse palma între mâinile lui mari, scuturànd-i-o cu vigoare, rostind cu lacrimi în ochii mulțumirile.

       -Nu este nevoie să îmi mulțumiți, îl liniști doctorul. Vă rog să mă anunțați dacă se întâmplă ceva pe timpul nopți. Dacă totul este bine, am să trec mâine să îi  văd, îl asigură pe bărbat retrăgându-și mâna, după care începu să își șteargă  ustensilele medicale așezându-le în geanta specială.
    Plecă după ce mai primi încă un rând de mulțumiri, iar mama fetei  îi înmână o bocceluță ce conținea câteva ouă și o pâine coaptă în acea zi. Aceasta era plata pentru că îi ajutase fica să aducă pe lume primul ei copil.
El era singurul medic din satul lor cât și a celor câteva cătune din jur care alcătuiau moșia.
     Avusese norocul ca nașterea să fie una ușoară fără complicații, dar care durase aproape trei ceasuri. Copilul hotărându-se să vină pe lune în toiul nopți.
    Acum mergea pe ulița întunecată trecând pe lângă casele cufundate în liniște. Chiar dacă era întuneric, nefiind ghidat nici măcar de luna ascunsă de nori, nu era nici o problemă pentru că știa fiecare străduță și fiecare casă pe lângă care trecea.
   Până la casa lui avea de mers cam un sfert de ceas ținând cont că aceasta era situată la  marginea satului. Nu era un inconvenient prea mare findcă se bucura de liniște, pădurea începând de la marginea grădini de zarzavat. Familia de la care se întorcea era aproape așa că nu se mai abosise să își înșeieze calul, lăsându-l să se odihnească.
      Intră pe poarta care scoase un scârțâit zgomotos pentru a zecea oară punându-și în gând să o ungă, și intră în casa luminată de o singura lumânare aprinsă așezată în suportul din mijlocul mesei.
     Privi în stânga la băiatul ce dormea pe patul îngust lipit de perete. Îi spusese acestuia de nenumărate ori să nu mai lase lumânarea aprinsă, findcă oricum știa fiece colțișor al casei dar că de fiecare dată acesta nu îl ascultă.
      După ce puse merindele într-un dulap, apucă suportul cu lumânarea și porni spre scările ce duceau la cele două camere de la etaj. Una era dormitorul lui iar cealaltă adăpostea un fel de laborator unde experimenta diverse poțiuni pe bază de plante.
    Lăsă lumânarea pe masa situată într-un colț al camerei, iar geanta o puse pe unul din rafturile dulapului, care îi adăpostea și lenjeria. Pe lângă pat, masă și dulap, camera mai adăpostea un lavoar cu un ulcior plin cu apă unde își făcea toaleta de dimineață și seară. Pentru îmbăiere  avea jos amenajată o cameră mai mică unde era o cadă din cupru. Costase o avere dar merita fiece bănuț.  Majoritatea sătenilor foloseau una din lemn.
    Cum aceasta trebuia umplută cu găleata și golită la fel era în genere folosită doar pe timpul ierni vara se îmbăiau direct la fântâna din curte.
    
     Își dezbrăcă haina lăsând-o să cadă pe unul din cele două scaune de la masă, după care se îndreptă spre pat. Se așeză și se aplecă să își desfacă șireturile încălțărilor, după care se întinse pe salteaua tare cu brațele așezate sub cap. Rămase cu ochii deschiși privind plafonul din bârne. Chiar dacă acestea semănau cu niște umbre rămase cu privirea ațintită asupra lor, meditând la noaptea ce o avusese.
     Nu era prima dată când era chemat în miez de noapte la o naștere sau cine știe ce altă durere, și nici prima oară când era răsplătit cu merinde. Fiecare arătându-și recunoștința cu ce avea prin ogradă. De multe ori aducea în traistă și vreun pui sacrificat în grabă sau viu. Sărăca înaripată cotcodăcind speriată până ajungea acasă unde îi dădea drumul  lângă suratele ei în cotețul din spatele casei.
     Ca medic  nu o ducea rău în privința mâncări, mai ales că era doar el și băiatul de la parter. Acesta avea grijă de casă și acareturi când el era plecat. De multe ori lipsea câteva zile la rând când mergea în cătunele învecinate, fiind nevoit să rămână acolo peste noapte.
     Singura treabă la care nu se pricepea nici unul dintre ei era spălatul hainelor, îndeletnicire de care se ocupau câteva femei din sat. Muncă pentru care le plătea cu câțiva bănuți, aceștea fiind bineveniți pentru ajutorarea traiului zilnic al familiei.
     Închise ochii, vizualizànd imagini din trecut. Un trecut în care trupul i se odihnea pe un pat moale cu lenjerie frumos mirositoare, iar alături de el doarmea liniștită soția lui, iar într-o cameră alăturată fiica lor de patru ani.
     Imaginile invocate de gânduri îl dureau, dar în același timp îl făceau să se cufunde mai ușor în lumea viselor. În lumea aceea luminoasă și perfectă, unde nu exista tristețe și întuneric. Dar mai ales lacrimi.