Doctorul

3

      -Bună ziua, doamnă marchiză, i se adresă bărbatul ce rămase la câțiva pași de cele două doamne.
      Una era doamna ce îl invitase iar cealaltă, care era așezată pe un scaun mai într-o parte , era doamna de companie a acesteia.
    
       -Bine ați venit, domnule doctor. Vă mulțumesc că ați acceptat invitația mea. Luați loc, îl invită arătând spre unul din cele trei fotolii ce erau așezate în fața canapelei din fata ei.

      Doctorul se așeză doar după ce doamna luă loc. Poate era un doctor de țară dar știa foarte bine care era protocolul, când erai invitat de o persoană de rang înalt. El nu avea nici un titlu nobiliar așa că trebuia să respecte această etichetă.

      -Doriți să serviți ceva? Întrebă marchiza privindu-l.

     -Nu. Mulțumesc.
    O privi la ràndul lui, întrebându-se ce problemă ar putea avea marchiza, sora Lordului, care venise aici de două zile. Datorită acestei invitații, ajunsese să intre  în conac.
     Studie în continuare femeia ce era îmbrăcată impecabil, dar nu prea ostentativ ținànd cont că se aflau într-un conac de țară.

      -Sigur vă întrebați de ce v-am chemat. După ce primi confirmarea din partea lui printr-o înclinare a capului, își împreună degetele în poala rochiei parcă încercând să își adune curaj pentru a continua lămurirea.
      M-am interesat și am aflat de la săteni că sunteți un doctor foarte respectat și apreciat în toată regiunea.

      -Oameni pot fi subiectivi prin prizma problemelor cu care s-au confruntat. Uni ar spune că nu sunt cel mai bun doctor,  înștiință expunând realitatea.

      -Niciodată nu putem mulțumi pe toată lumea. Părerea mea este, că nici nu trebuie să o facem. Pot să vă spun că majoritatea vă apreciază iar pentru mine este deajuns, îl lămuri.

      Simțea că femeia din fața lui trăgea de timp în ași expune problema pentru care îl chemase, ceea ce îl făcu și mai curios.

      -Această proprietate aparține fratelui meu care deține titlul de Lord, urmând tatălui nostru care a decedat. La un momemt dat, acesta a fost plecat o perioadă din țară și nu a mai putut veni aici. Probabil ați auzit povești de la săteni.

     -Este drept că multora le place să vorbească dar eu prefer să nu îmi încarc gândurile cu astfel de informații.

      -După cum știți, domeniul este administrat de primar care trimite mamei mele toate informațiile referitor la domeniu. Fratele meu fiind plecat, aceasta nu a mai considerat de cuviință să întrețină această casă la un nivel optim, neștiind dacă fratele meu avea să se mai întoarcă aici. A preferat să investească în școala care se construiește.

    -Decizie pentru care cu toți vă suntem extrem de recunoscători, spuse înclinând capul în semn de mulțumire.
     Mulți proprietari considerau că nu era de bun augur să ajute copii cu o astfel de activitate. Gândind că astfel s-ar fi diminuat forța de muncă iar învățătura făcându-i pe oameni să fie conștienți de drepturile lor.

      -Ceea ce vreau să vă spun...este foarte dureros pentru mine, recunoscu frângându-și degetele.
     Acum un an fratele meu a ajuns acasă din deplasarea lui, numai că...era foarte bolnav. Părinți mei l-au dus la toți medici posibili, care l-au tratat fiecare în felul lui dar fără nici un rezultat. Ba din contră l-au făcut pe acesta să se adâncească și mai mult în durere. Tăcu câteva secunde după care scoase din màneca rochiei o batistă cu care își tamponă ochi.
     Vă rog să mă scuzați, dar...durere cu care se confruntă fratele meu mă afectează foarte tare.

     -Nu este nevoie să vă scuzați, încercă să o liniștească. Prin prizma  meseriei mele am văzut de multe ori această durere, ce este trăită mai intens de persoanele apropiate bolnavului de càt de el însuși.

     -Da. Confirmă. Văzând că nici un tratament nu dă rezultate, fratele meu...sa exilat aici, recunoscu.

       -Toți săteni cred că acest loc este abandonat.
  

      -Este aici de câteva luni. Mama mea a rugat familia ce locuiește aici să nu spună nimănui. Nedorind ca săteni să își pună și mai multe întrebări de cât o fac deja.

      - Locul acesta nu este foarte mare deaceea mulți știu de întoarcerea fratelui dumneavoastră, dar și mai mulți dintre ei cred că acest loc este bântuit. Chiar și copii îl ocolesc.

     -Dumneavoastră ce credeți? Întrebă marchiza.

      -Nu am văzut niciodată o fantomă și cred că totul are o explicație.

     -Explicația este că...uneori fratele meu este foarte copleșit de durere și are accese de furie. Alte ori merge pur și simplu prin întuneric plimbàndu-se prin conac.

      -Înțeleg că doriți ca eu să vă tratez fratele? Întrebă scutind-o astfel de rugăminte. O văzu aprobând inclinând capul, tamponându-și iar colțul ochilor. Nu vreau să vă dezamăgesc dar cum puteți crede că eu, un doctor de țară, vă pot vindeca fratele când toți doctori din capitală nu au putut-o face. Vă mulțumesc dar îmi atribuiți un credit pe care  nu îl am.

     -Eu și familia mea suntem disperați, și suntem dispuși să apelăm la oricine îl poate ajuta pe Darius. Să plătim oricât pentru vindecarea lui.

     -Eu am tot ce îmi trebuie, o asigură lăsând să se înțeleagă că nu conta averea pentru a trata un om. Înainte de a accepta vă rog să îmi spuneți la ce concluzie au ajuns ceilalți medici, privind diagnosticul.

      -Acestea au fost diferite în funcție de fiecare în parte. Mulți au spus că totul pornește de la mintea lui. În drumul de întoarcere spre casă nava lui a fost atacată de pirați, iar prietenul lui cel mai bun a fost omorât sub propria privire. Pe el l-au ținut în viață pentru a cere recompensă. Prietenul lui nu avea un titlu nobiliar.
    Povesti în câteva cuvinte întâmplarea tragică prin care trecuse fratele ei.

      -După câte am înțeles fratele dumneavoastră, are  probleme la cap, iar eu nu am nici o competență în acest domeniu. Așa că...

      -Nu contează ce competențe aveți, vă rog doar să îl consultați, spuse marchiza întrerupându-l. În voce distingându-se clar disperarea.

      Pentru un timp rămase tăcut analizând problema.
El nu tratase niciodată probleme psihice, acest caz fiind sigur unul pe acest domeniu. Citise și tratase o persoană sau alta de o durere de cap, dar problema expusă de sora Lodului, era cu mult mai complexă de càt acest lucru. Iar pe de altă parte vroia să fie sincer cu ea, referitor la aptitudinile lui.

     -Acest lucru îl pot face dar vreau să nu aveți speranțe prea mari.

     -Speranța nu va muri niciodată din sufletul meu și al mamei mele, că într-o zi Darius, va reveni la adevărata lui stare, îl asigură cu toată convingerea.