Doctorul

25

        -Chiar crezi că ceea ce este între noi o să meargă? Întrebă Mathias  stràngând cu brațele trupul ce se cuibărise aproape de el.

      -Va fi foarte greu, dar...putem face să dureze. Îl încurajă Darius plimbându-și palma cu degetele răsfirate pe abdomenul celuilalt. Îi plăcea la nebunie trupul frumos alcătuit din denivelări armonioase.

       -Voi cum ați reușit atâția ani? Adică...nu vreau să știu detalii sau alte chestii intime, doar...cum ați reușit să anihilați privirile vigilente ale tuturor.

      -Ei ne vedeau ca pe niște prieteni foarte buni, destrăbălați și afemeiați. O să îți povestesc câteva întâmplări că să îți faci o idee despre comportamentul nostru în fața lor.  Se așeză mai comod în brațele lui începând istorisirea.
       În general soseam împreună la diverse serate sau baluri, iar după ce ajungeam ne despărțeam și începeam ,,vânătoarea"  Aveam grijă să dansăm doar câte un dans cu anumite domnișoare astfel să nu fie nici o problemă referitor la intențiile noastre. În schimb cu văduvele, era altă poveste. Dansam și mereu aveam grijă să fim văzuți furișându-ne în grădini sau în diferite colțuri mai obscure unde toți știau ce puteam face. În realitate ne eschivam cu eleganță după un sărut sau două, în așa fel ca doamna respectivă să nu fie ofensată.
     Sau ne furișam în vri-o cameră sau bibliotecă, având la fel grijă să fim observați, iar după câteva minute, bătea la ușă un valet care ne anunța  că proprietarul casei urcă cu câțiva domni pentru a veni în bibliotecă, sau alte ori, tot un valet mă anunța că sunt căutat de unul din părinți. În realitate totul era pus la ce de noi doi.  Tăcu câteva clipe parcă retrăind acele momente.

      -Cel mai mult mă supără că nu am să te pot atinge sau săruta decât atunci când suntem în siguranță. Se plânse Mathias. Se aplecă asupra lui și îi sărută cu drag părul ciufulit.

     -Și pentru mine o să fie greu, dar gândește-te  cât de excitant va fi când o v-om putea-o face, și càt de mult o să ,,comunicăm" doar privindu-ne.

       -Faci ca totul să fie atât de ușor. Se plânse celălalt.

      -Este iubire, pentru că avem de apărat cea mai perfectă relație ce poate exista, chiar dacă numai noi o înțelegem.

      -Va veni vreodată un timp în care vor înțelege și ei?  Se întrebă retoric.

     -Poate o să vină, dar...pentru urmași urmașilor noștri. Fapt ce mă face să fiu un pic îngrijorat pentru viitorul nostru. Spuse desprinzându-se din brațele lui. Se rezemă într-un cot privindu-l.
 
    Mathias privi spre el cu sprâncenele ridicate întrebător.

       -Vei putea să te împaci cu ideea de a nu avea copii?

     -Din această cauză ți-e frică? Întrebă zâmbind văzându-l pe celălalt atât de serios. Nu mi-am mai dorit copii din clipa în care le-am pierdut, pentru faptul că nu va mai exista nimeni care să mă facă să îmi doresc acest lucru.

      -Viața îți va putea scoate în cale o persoană care te va face să îți schimbi părerea.

     -Darius, dacă tot am ajuns să vorbim despre fricile viitorului nostru, vreau să îți destăinui că am și eu una. De această dată, celălalt îl privi întrebător.
     Tu ești Lord iar prin acest titlu ai responsabilități referitor la descendență. Însemnând că în viitor vei fi nevoit să te căsătorești.
    Își expuse și el reticența privind viitorul relației lor.

     -Știu și eu ce responsabilități am, legat de titlu și familie, dar...hai să lăsăm acest aspect  pentru acel timp, deocamnadată vreau să ne bucurăm de sentimentele noastre.
    Trase o concluzie după care se aplecă asupra lui și îi sărută buzele.
      Erau amândoi conștienți de îndatoririle fiecăruia, dar încercau să facă abstracție de acel viitor, lăsându-se amândoi  acaparați de sentimentele sincere ce îi uneau, și de prezentul ce putea fi explorat și trăit fără rețineri.