Doctorul

12

     -Oprește motorul. Strigă  cineva încercând să se facă auzit peste hărmălaia dată de confuzia ce se crease în jurul utilajului de tăiat lemnul. Opreștel acum. 

     Mai mulți  bărbați alergară spre cel ce striga cu disperare. În cele din urmă utilajul se opri, iar cel ce strigase reuși să îl tragă pe un altul din fața dinților zimțați.
   Când se apropiară și ceilalți constatând tragedia,încercară să dea o mână de ajutor  celor răniți.
     Cel ce strigase încercă din răsputeri să oprească sângerarea abundentă, înfășurând propria cămașă ce o dezbrăcate în grabă, peste mâna zdrobită a colegului său. Un altul își scoase cureaua improvizând în grabă un garou.

      -Chemațil pe doctor să vină cât poate de repede.

     -Am trimis deja după el. Răspunse cineva din apropiere.

      Un alt muncitor fusese lovit la un picior când lanțul utilajului se rupsese șfichiuind aierul asemeni unui bici mortal. Din fericire doar doi muncitori fuseră accidentați nici unul foarte grav.

      Primul de care se ocupă când ajunse, fusese bărbatul ce își pierduse din păcate două degete de la mâna dreaptă. Omul avusese noroc că cel care îi acordate primul ajutor reușise să oprească sângerarea ce se putea transforma în hemoragie, fapt ce putea fi fatal.

      -După ce te pansez o să îți dau ceva care să mai atenueze durerea. Îi spuse omului ce tremura de frică și durere. Îi bandajă rana cât putu de repede, grăbindu-se să îl ajute și pe celălalt.

     -Ce sa întâmplat? Auzi o voce cunoscută aproape de el. Îi aruncă acestuia o privire fugitivă  prinzându-i privirea îngrijorată.  Pot ajuta cu ceva? 

       -Sa  rupt lanțul la utilajul de tăiat lemnul. Îl informă rapid, neavând timp să se mire de prezența lui acolo.
   
    Toți bărbații din jur priveau nou sositul  cu precauție și curiozitate. Pe moment nimeni nerecunoscândul.

       -Ajută bărbați să îl ducă pe celălalt cu targa la școală. Spuse continuând să îi bandajeze piciorul celuilalt rănit.

       Când aveau loc astfel de evenimente tragice, toți accidentați erau duși la școală unde se improviza un punct de prim ajutor și tratament. Cei cu leziuni grave erau trimiși în oraș unde exista un spital.
    Exact cum trebuia procedat și cu bărbatul ce își pierduse degetele. El nu putea face mai mult pentru a-l ajuta. Nu avea nici competența și nici cele necesare pentru ai fi mai mult de folos.

      -Ai o trăsură la conac? Îl întrebă pe Lord. Bărbați răniți erau așezați în mijlocul încăperi pe niște pături aduse în grabă până hotăra ce trebuie făcut.

      -Da. Este trăsura cu care am venit, dar știi că nu am cai. 

       -Asta nu este o problemă. Cel ce și-a pierdut degetele trebuie dus cât se poate de urgent la spital, și mă gândeam că o trăsură ar fi mai rapidă de cât o căruță.

     -Tu găsește cai iar eu mă duc să o pregătesc. Spuse în grabă îndreptându-se spre calul legat în fața școli.

      Lordul plecă iar el vorbi cu oameni pentru a găsi o pereche de armăsari rapizi ce puteau fi înhămați la trăsură.

      -Cel care a plecat, era cumva Lordul? Întrebă un bărbat mai în vârstă.

      Aprobă după care intră în școală să îl pregătească pe cel ce trebuia transportat, însoțit de șușotelile oamenilor referitor la apariția Lordului, ținând cont că de când era la conac, acum era prima dată când îl vedea cineva.
    Probabil auzise de accident iar asta îl făcuse să iasă din propria izolare.  Fapt ce îl făcu să se gândească cu bucurie că grija pentru oameni lui fusese mai puternică de cât  alcoolul ce îl ținuse prizonier în conac. Poate nu era pe deplin treaz, dar ...era un început bun pentru a începe să socializeze.

       Peste câtva timp, cu mobilizarea tuturor, reușiră să îl trimeată pe cel mai grav spre spital, iar pe celălalt să îl ducă acasă, unde putea fi supravegheat de familie.

      -Acum îmi pot arăta surprinderea pentru apariția dumneavoastră în mijlocul haosului. Îi spuse Lordului privindu-i profilul.
     Erau amândoi așezați pe o buturugă la marginea pădurii. După ce totul se mai liniști, stătuse de vorbă cu săteni și făcuse cunoștință cu preotul. Cel pe care îl cunoștea murise cu doi ani în urmă, acesta luându-i locul.

     -Băiatul pe care l-am angajat să aibă grijă de armăsar  mi-a spus.

       -Se pare că prima plimbare a fost mai mult o necesetitate de cât o plăcere.

       -Nu puteam să stau deoparte într-un astfel de moment. Până la urmă sunt Lordul acestei moșii.  Îl lămuri realizând abia acum că avea o responsabilitate față de întreaga așezare. Responsabilitate ce o neglijase cu bună știință în favoarea sticlelor de coniac, din dorința de a se pierde în uitare.
      Mulțumesc încă o dată pentru armăsar.  Spuse privind spre cei doi cai ce pășteau liniștiți cu hățurile atârnându-le de grumaz.  

       -Sunteți bine? Îl întrebă privindu-i încă o dată profilul.
      Părul legat la spate îi lăsa chipul liber, astfel putându-i admira fără reținere obrazul neted, semn că se bărbierise în acea dimineață.

     Când întoarse și celălalt capul, rămaseră privindu-se în ochii. Momentul de interacțiune lăsându-i pe amândoi, pentru un minut fără cuvinte.
     Verdele mări pierzându-se în întunecimea unui abis plin de farmec.

     -Când suntem singuri, ți-am spus să îmi spui pe nume.  Spuse cu voce șoptită, de parcă ar fi împărtășit vreun secret.

       -O să încerc...Darius.

       -Te rog.

     Înclină capul ca o asigurare suplimentară, după care întoarse capul, rupând momentul de interacțiune, simțindu-și sufletul vibrând.

      După care veni  ràndu-l lui să îi privească profilul încadrat de șuvițe întunecate ce i se desprinseră din legătura de la spate. În secunda următoare, întoarse capul, fără a sta să analizeze fiorul ce îi străbătu trupul.