Doctorul

7

      Mergea prin întunericul nopți însoțit de propriile gânduri. Ținea hățurile lejer având încredere în armăsar pentru a-l conduce acasă.
      Pe lângă faptul că era obosit și se simțea plin de praf și sudoare, după două zile cât cutreierase unul din cele mai îndepărtate cătune din regiune, pentru a putea trata toți pacienți care aveau nevoie, mai era încărcat și de gândul ce îl ducea fără voie la pacientul lui recalcitrant.
     Era sigur că nu îi fusese ușor să își vadă prietenul împușcat chiar în fața lui și nici traiul printre pirații nemiloși, iar această durere încerca să o ignore sau să o uite înecându-se zi de zi în alcool. Îi acorda circumstanțe atenuante și își dorea să îl ajute. Dacă această dependență ar fi fost din cauza unui capriciu sau a unei delăsări, nu ar fi fost niciodată de acord să îl trateze. Cu toate că în ambele cazuri era nevoie de multă voință din partea lui ca pacient și multă răbdare din partea lui ca medic.
    Iar pe lângă toate acestea mai trebuia să  studieze această problemă, nefiind familiarizat cu acest tip de diagnostic. Chiar și acest viciu putea fi considerat boală.
     Discutase cu Marchiza în linii mari despre procedeul de vindecare iar aceasta îi lăsase libertate totală în abordarea acestei probleme. Nu o interesa drumul în vederea vindecări, atâta timp cât finalul era cel care avea să îi scoată  fratele din stare în care se complăcea.

      Încă era cufundat în gânduri când simți că bidiviul se oprise. Descălecă cu un oftat și deschise poarta, iar după ce animalul trecu pe lângă el, știind drumul spre propriul loc de odihnă, închise poarta și îl urmă  pentru a-l deshăma.
Înainte de a ieși din grajd așeză un mănunchi generos de fân în dreptul botului acestuia și cu geanta cu instrumente într-o mână și desaga cu ce primise de ale guri drept mulțumire de la săteni pe care îi ajutase, în cealaltă, ieși în întunericul nopți îndreptându-se spre întrarea în casă.
  De data aceasta nu îl mai așteptă nici o lumânare aprinsă. Băiatul ce dormea liniștit în colțul lui, neștiind când sau dacă avea să vină. Așeză desaga pe masă, iar geanta merse și o așeză pe prima treaptă a scărilor ce duceau la etaj, după  care se întoarse să pună alimentele la locul lor.
Nu apucă să facă doi pași când un motan tărcat în mai multe nuanțe de gri, îi veni în întâmpinare atras de mirosul de mâncare. Înainte de a pune mâncarea într-un dulap, rupse o bucată de brânză și i-o dădu blănosului cerșetor. Îl mângâie pe cap în timp ce acesta îi mulțumi pentru masă începând să toarcă după  are se îndreptă spre scări.

      -Ați venit? Întrebă băiatul somnoros. Aveți nevoie de ceva? Mai adăugă vrând să se ridice din pat.

      -Nu am nevoie de nimic, așa că dormi în continuare, îl liniști începând să urce scările.

     Chiar dacă pica de oboseală tot simțea nevoia de o baie. Așa că lăsă geanta la locul ei în dulap, și după ce înșfăcă un prosop și schimburi curate, porni cu ele aruncate pe umăr înapoi la parter.
      Ieși din casă și merse spre fântâna situată lângă grădină pentru o revigorare rapidă. Ținând cont că era trecut de miezul nopți se putea îmbăia liniștit în privința vreunei priviri indiscrete. Fiind o noapte caldă nu îl deranja să se spele cu apă rece.
    Își turnă o găleată cu apă pe cap mulțumit că apă curată îi alunga murdăria de pe corp. Întinse mâna după bucata de săpun cu miros de mentă, săpunindu-și cu vigoare părul lung.  Majoritatea bărbaților din clasele medii și superioare purtau părul lung, având condiții de a se îngriji în majoritatea timpului ținându-l legat la spate.
Doar cei săraci purtau părul scurt fiind o necesitate din cauza unei igiene precare.
      După ce își săpuni și corpul, se clăti cu încă o găleată cu apă turnată intr-o cascadă rapidă peste buclele incărcate de spumă.
    După ce alungă toată spuma și de pe corp, prinse prosopul și începu să se șteargă. Când își trase pantaloni deja își schimbase starea de spirit simțindu-se revigorat.
    Încerca din răsputeri să îi educe pe săteni, recomandându-le băi cât mai dese și în genere o atenție sporită a igienei corporale. Era greu din cauza condițiilor precare dar nu se lăsă învins și își susținea ideea la fiecare vizită ce o făcea fiecărui pacient.  Vorbise chiar și cu preotul cu rugămintea de a le adresa același îndemn după oficierea fiecărei slujbe, oficiată în fiecare duminică dimineață.
     Își trase și cămașa pe el și după ce agăță prosopul la uscat, pe gardul grădini porni iar spre casă.
        Simțind oboseala alungată, după ce urcă la etaj intră în camera unde își usca și prepara plantele. Unele le toca și le amesteca pentru ameliorarea diverselor boli, fiind consumate ca ceai sau cataplasme, iar altele le făcea unguente  amestecând esențele obținute cu untură de porc.
    Se așeză pe scaunul de la masa  de lucru și rămase privind plantele uscate ce atârnau în mănunchiuri de grinzile tavanului. Lampa așezată pe un suport deasupra mesei arunca lumini domoale spre toate cotloanele camerei.
     Pe drumul de întoarcere în sat, cum gândul îl duse spre Lord, începu să se gândească la o poțiune din plante care l-ar fi ajutat pe acesta să scape de dependența lui. Nu știa sigur ce plante trebuiau amestecate pentru a ieși combinația perfectă, așa că își puse în gând să trimită vorbă nui prieten din capitală, pentru ai face rost de o carte sau un tratat special pentru a se putea documenta.
     Nu vroia să îi acorde Lordului un privilegiu privind tratamentul, pur și simplu era curios să afle mai multe despre acestă boală numită ,,beție"