28 Decembrie - 2017
Ti-am privit ochii căprui, și acum nu-i mai pot uita.
Nu era tocmai o zi minunată de a merge într-o tabără. Ningea cu fulgi mari încă de dimineață, iar mâinile îmi erau deja înghețate pe mânerul de la bagaj. Părinții mei au fost de acord sa merg în tabără alaturi de ceilalți colegi, simțindu-mă mai mult obligată de către profesoară, decât să fii știut că vin de plăcere.
Deși iubeam zăpada, uneori îmi venea să-i spun celui care a inventat-o, sa o ia înapoi.
Ei bine, la paisprezece ani nu-mi plăcea decât să pierd vremea in casa. Nu aveam multi prieteni și, decât să știu că aveam să fiu mereu motivul lor de râs, preferam sa stau tot anul in casa pentru a le evita privirile.
Priveam in jurul meu, uimindu-ma cu totul peisajul pe care îl aveam, știind că
eram nevoita sa profit de acest moment înainte să nu mai am și alte ocazii de a trece pe aici.
Văzusem ca eram mai multe școli, un motiv în plus pentru marea mea dorință de a sta acasă și nu aici. Am fost împărțiți în camere după numele noastre de familie, nimerind cu doua dintre cele mai plictisitoare fete din clasa.
Am fost alese noi trei, un motiv pentru a face clasa sa râdă atât de tare, și nici măcar nu mă mira.
Am picat fix cele mai antisociale persoane sa stam în același loc. Eram conștientă că urmau zile în care eram cea mai buna prietena a cărților mele, dar sa fiu nevoita sa le răspund, sau sa le ascult prostiile.
Asta în caz dacă aveau de gând sa scoată un cuvânt.
Am tras valiza după mine pana la lift, lăsând o doamna care semana cu Bessie Ocupata din Orășelul Leneș, să ne duca pana in fata camerei noastre. Mi-am ales camera înainte ca cele doua sa apuce sa spună ceva, și am închis ușa pentru a-mi putea vedea de viata în continuare.
Am aranjat lucrurile pe care le aveam în valiză, așezându-mă la geamul pe care îl aveam lângă pat, pentru a vedea mult mai bine peisajul de afară.
Țipetele celorlalți se auzeau de afară, o bătaie cu zăpada se desfășura în acest moment în fața cabanei. O tipă cu par colorat îmi făcuse semn din mana pentru a mă alătura lor, ieșind imediat din cabană.
Colegii mei se aflau deja afară pentru a se juca, dar am preferat să rămân lângă una din bănci pentru a privi.
Era foarte multa gălăgie în jur, însă, lângă masa la care mă aflam eu, doua perechi de ochi căprui mă analizau din cap până în picioare. Nu știam care era problema lui, dar puteam sa spun ca era un băiat foarte frumos.
Părul ii era ciufulit, câteva fire venindu-i în față.
Mâinile și obrajii ii erau roșii din cauza frigului, dar nu parea sa il deranjeze atat de mult acest lucru. Mă ridicasem de pe bancă fară să-mi dau seama, picioarele mele mergând acum în direcția acelui băiat care îmi atrase atenția.
- Bună.
A fost tot ce am putut să-i spun, înainte ca mâinile noastre să se atingă pentru a face cunoștință.
Privirea lui era una...rece. O privire care părea a purta ceva, o durere, supărare...sau ceva despre care habar nu aveam cum se numește.
Mă numesc Hera, zâmbetul meu de copil inocent nu voia nici cum să dispară.
- Zed, răspunsul lui simplu m-a făcut să-mi retrag mana. M-am așezat lângă el fără să-l întreb măcar dacă pot sau nu, însă nu părea deranjat de faptul că făcusem acest lucru, deoarece continua să-și vadă de țigara lui mai departe. Nu vorbisem niciunul nimic, până când un băiat nu foarte înalt, îmbrăcat într-un trening negru își făcuse apariția lângă noi, dând mâna cu Zed.
- Ea cine e?, glasul băiatului mă făcuse să-mi ridic privirea, ochii mei întâlnindu-i pe cei ciocolatii ai lui Zed. Trase ultimul fum din țigara ce o avea în mâna, suflând fumul țigării chiar înaintea mea, făcându-mă să dau din mâna pentru al îndepărta.
Nu suportam nici țigările, și nici fumul lor.
- Hera.
A fost tot ce a spus. Glasul său era răgușit, iar mirosul de țigară se simțea perfect venind din partea lui. Prietenul său mă analiza, așa că mi-am întors din nou privirea în direcția în care ceilalti continuau să se bată cu zăpadă.
