Nu te îndepărta,
Căci nu voiesc să-mi fii departe,
Apropie-te și spune-mi,
Vrei ca dragostea să ne ascundă în lumi separate.
- Marian. S
Lumina dimineții se strecurase prin crapatura perdelelor, facandu-ma sa-mi deschid ochii mai mult obligata. Era liniște, iar singurul sunet ce-mi atrase atentia era cel facut de Zed atunci când se intoarse pe cealaltă parte.
Avea parul ciufulit, venit pe față, iar urmele de pe corpul sau imi dadeau de inteles ca dormise destul de bine langa mine. Ma simteam bine.
Ma trezisem cu frica de a nu-l mai gasi aici imediat cu venirea soarelui, insa ma simteam chiar foarte fericita că, in sfârșit, dupa atâția ani m-am putut trezi din nou alaturi de Zed.
M-am simtit dintotdeauna norocoasa sa il am in viata mea. Era primul barbat de care m-am indragostit vreodata, si-mi doream ca el sa fie viitorul meu. Mereu am fost mândră de copilul ce a fost cândva, iar acum sunt mândră de bărbatul care a devenit.
Simteam că iubirea fata de el crestea din ce in ce mai mult, si imi era frica de ziua in care noi doi o sa incetam sa ne mai vorbim. Imi simteam inima in gât, durerea din piept facandu-ma sa respir sacadat, nedorind sa-l trezesc din cauza plansului.
- Ai de gand sa te holbezi la mine, sau ma iei in brate? , mormaitul lui Zed m-a facut sa rad, lasandu-mi capul pe spatele lui. Ii mângâiam bratul, lasand cateva saruturi pe umarul sau, simtindu-i muschii incordandu-se imediat.
Habar nu am cand, dar printr-o singura miscare ajunsem sa fiu peste Zed, ochii sai ciocolatii vazandu-se mult mai frumos acum datorita soarelui. Mâinile sale se odihneau pe coapsele ce-mi erau acoperite doar de un tricou mai lung, venele de pe acestea atragandu-mi atenția imediat.
- Ce te deranjează, Hera?, mainile sale imi mângâiau picioarele, făcandu-mi corpul sa se relaxeze mai mult. Privirile noastre se întâlnise, moment in care am simtit cum inima mi-o ia la goana, exact ca și-n prima zi in care l-am cunoscut.
Ma simteam ca la paisprezece ani. Prima iubire, primele îmbrățișări, primele priviri...
Bărbatul din fata mea imi putea stârni o mulțime de amintiri, de stări pe care nu le mai avusem de foarte multa vreme. Putea sa faca cu mine orice isi dorea, avand in vedere ca, desi nu ar mai trebui sa arăt acest lucru, Zed inca avea efect mare asupra mea chiar daca lipsise mult timp.
Ochii sai straluceau din cauza soarelui, iar maxilarul ce ii era încordat se vedea mult mai pronunțat de cum imi aminteam eu ultima data. Zed slăbise foarte mult, motiv pentru care mi-a fost greu sa recunosc in prima zi ca el era cel care statea in fata mea, insa, nu era atat de slab incat sa il poata sufla vantul.
Ba chiar era lucrat, iar spatele lui era mult mai mare.
Cicatricile lasate de lamă inca se vedeau dupa atat de multi ani, vazand si urmele lasate de seringile cu drog pe care si le injectatase candva in vene. Uram ca se distruse atat de mult doar pentru ca ii era frica ca o sa ma piarda, fiind gresala amândurora ca nu am stat sa vorbim despre ceea ce ne apăsa, lăsând sa se ducă totul pe râpă imediat.
Il iubeam, iar asta nu avea sa se schimbe niciodată in această viata. Zed era pentru mine ceva ce nu ar putea fi altcineva.
Zed a fost si va fii bărbatul care mi-a arătat ce înseamnă sa iubești, mi-a arătat cat de frumos se simte acest lucru numit Iubire. Mi-a fost mereu prezent în fiecare bătaie a inimii, si nu-mi doream sa plece vredata de acolo...chiar daca mai si durea uneori.
Era drogul de care nu m-as fi putut lasa vreodată.
Zed era întunericul in care imi găseam liniștea sufletească.
- Nu mă deranjează nimic, Zed. Mi-am intins bratele spre el pentru a ma lua in brațe, stiind cat de mult iubeam sa ma lase sa-mi afund fata in pieptul sau. Parfumul lui barbatesc imi inunda nările, făcându-mi pielea de găină, fiind o senzatie mult prea placuta.
Am stat îmbrățișați pentru cateva minute, iar atunci cand m-am departat de el, buzele sale se lipise de fruntea mea lung.
- Esti linistea mea, Hera. Ești binele ce-mi face rău, însă, e o senzatie al naibi de plăcută.
Ești femeia ce mi-a făcut mințile vraiște și, mă enervează că ești atât de proastă că nu vezi cât de mult însemni în continuare pentru mine.
Am încercat sa te uiti. Sa uit de zâmbetul ala de copilă care-mi face inima sa se inmoaie.
Sa uit de bratele micute ce-mi înconjurau sufletul atunci când durea, am încercat sa uit de ochii care ma priveau cu atata dragoste numai pe mine.
Am incercat sa uit ce a fost întotdeauna al meu.
Te rog, Hera. Nu mă face vreodată sa regret că te-am iubit ca un nebun dintotdeauna.
Obrajii imi erau deja plini de lacrimi. Mi-am strans mana in parul sau, lasand lacrimile sa cada pe mainile ce ii erau lasate pe picioarele mele. Il iubeam nebunește.
Eram disperată dupa el si iubirea lui. Eram nebuna si egoistă sa fie numai al meu, si nu as putea vreodată sa-i rănesc sufletul dupa care am tanjit timp de trei ani.
Trei ani in care m-am rugat sa se întoarcă acasa, chiar daca iubirea lui fata de mine nu avea sa mai fie la fel.
Nu mai conta nimeni, nu mai exista nimeni atunci cand Zed era in preajma mea. Eram decat noi doi si nimeni altcineva nu mai conta pentru mine atat de mult.
Brațele lui Zed imi tineau in continuare trupul la pieptul sau, simțind cum toate problemele începeau sa dispara una cate una.
