Eram mult prea tineri pentru eternitate.
- Costelanoo
Hera
I-am cuprins trupul cu bratele mele, fiind foarte mirat de gestul pe care il facusem. Mă aduse in locul in care iubisem sa ma tină in brate pentru a vedea stelele. Locul in care mi-a fost frica sa mai vin dupa plecarea sa.
Mi-am ridicat privirea pentru ai putea vedea ochii, ciocolatiul din ei avand o sclipire pe care nu o mai vazusem niciodata la Zed.
Parea fericit. Pentru prima oară de cand ne reîntalnisem, Zed era fericit.
Am continuat sa-l tin in brate pentru ca simteam ca voiam sa fac asta, dorul de el puse stapanire pe mine in momentul de fata. Imi doream sa las frâu liber lacrimilor ce-mi faceau ochii sa sclipeasca, dar nu voiam sa ma vadă într-un moment de slabiciune.
Nu voiam sa-i mai arat ca eram acelasi copil care-i plangea de fiecare data in brate si care ii spune tot ce are pe suflet. Voiam sa stie ca plecarea lui m-a maturizat si că, ma pot descurca in viata si fara ca el sa fie mereu in spatele meu.
Nu-mi era frica de nimic. Zed m-a invatat că atata timp cat oamenii la care tin sunt cu mine, frica sa nu-mi fie de nimic in lume.
Auzisem cum isi trage nasul, insa nu voiam sa stiu ca Zed ar plange chiar acum.
Sau da?
Mi-a prins mana in a sa pentru a ma ajuta sa urc scarile ce duceau spre sinele de tren, vazand o mica patura si cateva lumânări aprinse.
O facea din nou...si atunci realizasem..
- Zed, glasul meu era unul slab. Ochii nostrii se intalnise din nou, iar privirea ii era una blanda si liniștită. I-am cuprins mana in a mea mai bine, apropiindu-ma mai mult de el.
Era ziua lui.
Iar eu uitasem pentru prima oara de acest lucru.
- Ce s-a întâmplat, Hera?. Glasul sau era placut. Atat de liniștit.
- Imi pare rau ca am uitat. Am fost atat de suparata ca ai plecat, incat am uitat ca azi e ziua ta.
Vreau sa stii că sunt fericita ca te-ai intors din nou, Zed. Imi doresc sa nu mai pleci.
La multi ani, prima mea iubire.
Desi nu stiam daca era corect sa fac asta, m-am ridicat pe varfuri pentru a putea ajunge mai mult la fata lui. Inima mea incepuse sa bată atat de tare atunci cand buzele mele le saruta pe ale lui Zed, însa am simțit mainile lui Zed pe soldurile mele atunci cand era sa ma dezechilibrez.
- Te urăsc, am soptit peste buzele sale, iar privirea lui Zed era una incruntata acum, simtindu-i mainile cum imi strang soldurile.
- Dacă o faceai nu mă sarutai cu atata dor. Șoptise la rândul sau, reluand drumul spre patura pe care ne-am asezat imediat ce am ajuns acolo.
Mi-am asezat capul pe bratul sau atunci cand ne-am intins pe spate, stelele vazandu-se atat de frumos in seara aceasta.
Era liniște, auzind doar bătaile de inima ale lui Zed. Era placut, era la fel ca si la inceput.
Era cu Zed.
🍂
Era duminica dimineața. O alta duminica in care eu si mama mergem la mănăstire pentru a ne ruga.
Desi in ultima vreme am neglijat mersul la biserică, stiam că, spunand o rugaciune in gand era bine. Voiam sa vorbesc cu Dumnezeu pentru cele întâmplate in viata mea si, sa-i spun ca cel pentru care m-am rugat timp de trei ani...a reapărut in viata mea.
Mă aflam in biserica cu mâinile împreunate in fața pieptului, rugandu-ma din nou pentru el.
El merita.
- Când ți-am spus că plecare lui mă doare, tu mi l-ai readus, Doamne. Ai readus omul care m-a învățat ce înseamnă atât iubirea, cât și dorul.
Are aceași privire plină de durere,însă, o privire atât de blândă și iubitoare, că m-aș putea uita în ochii lui o veșnicie si tot nu ar fi deajuns.
Doamne, te rog ai grijă de el, căci a trecut prin multe de unul singur. Ai grijă să-i meargă bine și, să reușească în viață așa cum își dorește numai el să o facă.
Îmi doresc ca fericirea lui să fie eternă, și atunci când nu mai poate, tu să-l prinzi în brațele tale pentru al ridica.
Să-l iubești așa cum merită, Doamne. Că doar el știe cât de greu îi este să nu poată spune cuiva ce are pe suflet.
Să țină atâta durere încât să nu poată plânge pe umărul cuiva când simte.
Îl iubesc Doamne, și dacă vreodată îi voi greși... te rog să mă ierți, căci nu-mi doream să-i distrug inima și așa bucățele.
Amin!
Abia atunci când obrajii incepuse sa ma usture, mi-am dat seama ca plang. Era prima data cand plang in fata bisericii pentru cel pe care il iubesc, simtind ca sufletul meu inca ii aparține lui.
Mama mi-a prins mainile pentru a le mangaia, știind ca toate rugaciunile mele erau pentru el, dându-si seama ca iubirea pe care i-o purtam chiar era foarte importanta.
Desi trecuse atat de mult timp, mama era pentru prima data hotarata sa-l cunoască pe Zed, invitându-l la cina din această seara.
Primisem un răspuns pozitiv din partea lui, iar atunci cand mama parcase masina in fata garajului, fugisem pana in camera mea pentru a ma schimba de hainele de pe mine, in ceva putin mai lejer.
Mirosul de mancare deja isi facuse simtita prezența, masa fiind plina cu tot felul de bunatațuri.
In scurt timp se auzise si soneria, emotiile puse stapanire pe mine instant, dorindu-mi ca această seara sa decurga dupa cum imi si imaginam. Zed statea in fata usii, avand in mână un buchet de flori, si o mică papadie galbenă pe care mi-o intinse cu o privire neutra.
Zed nu era genul de baiat care sa dea flori, probabil de aceea imi daduse o papadie.
Atât de drăguț.
Cand acesta pășise in casa, ii salutase pe parintii mei respectuos, oferindu-i mamei buchetul de flori, iar tatei ii stranse mana bărbătește. Momentan era liniște fiind cu toții așezați la masă, Zed privind tablourile ce se aflau pe pereți de jur împrejur.
- Cum ți-a mai fost viata, Zed? Hera ne-a spus ca ai plecat cu treabă.
Intrebarea mamei il facuse sa-si ridice privirea spre ea, lasand un mic zambet fals, bineînțeles, sa-i ridice colturile gurii in fața femeii.
- A fost bine, doamnă Romero. Dar mi-ar fi placut ca fiica dumneavoastră sa fi fost cu mine atunci.
In acel moment m-am inecat cu rosia pe care o mancasem din salata, tatal meu incepand sa rada imediat. Am privit fetele parintilor mei, cei doi fiind relaxați.
- Zed, vocea tatalui meu se facuse auzita într-un final.
Esti primul baiat pe care fata noastră il aduce acasă, asa ca ai grija de ea.
Zed si-a mutat privirea spre mine oarecum uimit de spusele tatalui meu, asa ca i-am aprobat cu o simpla înclinare de cap. Am putut observa cum colturile gurii i se ridică, stiind ca era satisfacut cu faptul ca era primul baiat din viata mea pe care părinții il cunosc.
Tata ii propuse lui Zed sa rămână la noi, asa ca am fost ambii nevoiți sa urcam la mine in camera. Nu voiam sa fie ciudat, asa ca i-am spus sa doarma in pat, iar eu voi dormi pe jos.
- Putem dormi si împreună. Stii, nu ar fi prima dată.
Zed isi aruncase hainele undeva pe jos, lasandu-si la vedere trupul bine lucrat, si tatuajele ce ii acopereau jumatate din el. Se intinse in pat, facandu-mi semn cu mana sa ma asez langa el, facand astfel.
Fara sa-mi dau seama ce fac, am inceput sa-i ating trupul pentru a contura tatuajele, incordându-se sub atingerile mele. Îmi dăduse parul dupa ureche, lasandu-mi capul in palma lui.
Imi era dor.
- La mulți ani, Zed. Mulțumesc ca te-ai întors. Buzele sale mi-au sarutat fruntea, simtindu-se din nou atat de protector.
Soptind un Mulțumesc la urechea mea.
M-am intins in pat langa el, insa mi-am pus capul pe pieptul lui, adormind cu auzul bătăilor sale de inimă, simtind cum acesta mă strânge la pieptul sau.
