El a fost frig, iar ea- o simplă copilă ce iubea iarna.
Ar fi fost mai mult o scrisoare secretă, însă, aveam de gând să ți-o dau mai târziu. Ai dispărut din nou, probabil acum pentru totdeauna.
Știu că ultima noastră conversație nu a fost întocmai una plăcută, dar vreau să știi că nu a fost așa cum ai crezut că e.
Știu că, acum, acum doare mult prea tare pentru a mai spune ceva și, credeam că voi scrie această scrisoare abia la finalul poveștii noastre.
Dar ți-am promis ceva.
Știu că, deși povestea noastră nu mai există acum, poate cândva, undeva ne vom întâlni. Poate atunci vei fi al meu, iar eu voi fi a ta.
Și da, te-am iubit la fel cum tu m-ai iubit pe mine. Te-am iubit cum nu aș fi iubit pe nimeni vreodată.
Nu ai fost doar o obișnuință pentru mine, Zed. Ai fost ceva ce mi-a deschis inima la o poveste de iubire atât de frumoasă, că îmi doresc și acum să dau timpul înapoi pentru a o retrăi din nou alaturi de tine.
Ai fost cel mai frumos răsărit, dar si apus din viața mea, și nu am regretat o clipă că mi-am petrecut acele zile vorbindu-le cu tine.
Acum, ești ca un tatuaj imprimat pe veci în suflet. Iar atunci când el nu va mai bate, tu vei fi cele șapte minute ale mele de amintiri.
Deși acum plouă, fulgerele par atât de...agitate?
Nu cred ca e tocami cuvântul corect... dar îmi aduc aminte de tine.
Erai mereu ca și o furtuna care își dezlănțuia furia pe tot din jur dar, era pe atat de frumos să văd că puteai calma orice.
Mai ales sufletul meu.
Nu știu dacă mă mai cauți. Nu știu dacă te mai interesez și, nu știu dacă ultimele tale cuvinte au fost sau nu reale.
Nu mai știu nimic.
Eu te iubesc. Și am ales să scriu despre tine, nu pentru că aș putea să te uit vreodată, ci pentru că voiam ca și alți oameni să vadă ca ceea ce am avut noi a însemnat de fapt iubire.
A fost dureros sa ne pierdem mereu unul pe celălalt. Să dispărem pur și simplu fără să știm dacă mai suntem sau nu în viață.
Dar hai să nu uităm că ne-am căutat de fiecare dată, oricât de mult ar fi durat să ne găsim.
Erai la fel ca și un adevărat război, însă aduceai pacea atunci când sufletul îți era plin de iubire.
Poate că da, te-ai vindecat de mine. Dar,
înainte de a pleca, nu mi-ai spus cum ar trebui să nu te mai iubesc.
M-am descurcat până acum, dar ce rost are dacă încă te mai caut?
Dacă încă verific să văd dacă te-ai mai întors.
Nu ai de gând să mă abandonezi din nou, nu?
Doar tu erai acasă...
