"Mă uitam la el și plangeam gândindu-mă că suntem muritori.
-Marilu DobrescuHera
Gândindu-mă că, iubindu-l atat de mult, nu il va face sa plece niciodata de langa mine. Însă, atunci, pe moment nu m-am gândit că făcând acea prostie...aveam sa-l pierd de finitiv.
Imi doream atat de mult sa-l tin in brațe, să-l sărut, sa fiu eu cea care ii alina durerea in zilele sale ploioase, încât, alegând să il mint...n-am facut decat sa-l îndepărtez de tot de mine.
Sa-l fac sa uite cat de mult am însemnat unul pentru celalalt cândva.
Si oh, nu voi putea uita niciodata prima data cand m-am îndrăgostit de el.Era Decembrie. 28.12.2017
Insa nu-mi mai aduc aminte daca ningea in acea zi sau nu, dar știam că mă indragostisem pentru prima dată.
Pe atunci, la paisprezece ani, nu mă gândisem că voi ajunge să scriu povestea noastră...poveste a carui final nu-l voi mai cunoaște niciodată.
Eram doi oameni atat de diferiți. El, un om atat de vulcanic, dar cu un suflet atat de bun, iar eu, eu eram o fire timidă si il iubeam decat pe el.
Dar, cu toate astea, noi doi ne-am arătat cela mai frumoase si sincere parti ale noastre, copii naivi fiind pe atunci. A fost prima mea iubire si, asa cum a spus si el, chiar daca eu nu am fost prima sa iubire...probabil am fost prima lui iubire sincera.
Ne-am indragostit si ne-am separat de atatea ori, ca de fiecare data cand ne revedeam, parca ne iubeam din ce in ce mai mult.
Iubeam sa-mi spună cum au fost zilele sale, sau ce a facut atunci cand a iesit cu prietenii lui. Iubeam sa stiu că, desi eram decat un copil pe atunci, el a avut increderea de a-mi spune multe lucrui despre el si viata lui.
Despre cat de fericit sau trist era, sau cat de frumoase sau mai putin frumoase erau zilele sale.
Probabil că acum urăște sa-mi mai audă numele. Poate ca nu-si mai doreste sa ma vada vreodată.
Și chiar daca noi nu mai existam, vreau sa stii ca niciodată nu au existat regrete. Nu voi regreta faptul ca ne-am aruncat in brațele dragostei ca doi tineri ce au descoperit iubirea pentru prima dată.
Nu voi regreta ca te-am iubit. Plecând, am învățat ce insemna iubirea ta...