Controlând emoții

11. Fără rușine

20 decembrie - SÂMBĂTĂ 

După o lună de când mama ei și Daniel au recunoscut că au o relație totul s-a schimbat din nou. Femeia se ocupa mai mult de casă, avea grijă ca în fiecare zi să o întrebe pe Lorrelay cum merge totul la  școală și chiar îi făcea din când în când prăjituri. Atunci Lorrelay înțelesese de ce mama ei devenise atât de schimbată. Îi lipsise dragostea iar de când Daniel apăruse în viața ei a început să își vadă de adevăratele ei responsabilități. Își dorea o familie fericită. 

Lorrelay se trezise pe la prânz în acea zi. Începea să simtă gustul vacanței de iarnă. În casă era atât de bine și cald că și-ar fi petrecut toata vacanța doar în pat. 

 Intrase în bucătărie cu o față somnoroasă. Mama sa râse atunci când îi observă pijamalele mov și pufoase. 

 -Neața! spuse fata așezându-se la masa goală. Femeia îi puse imediat în față un bol plin cu cereale. 

-Bună dimineața! 

 -Unde e Daniel? întrebă Lorrelay cu gura aproape plină. 

 -S-a dus să..., nu apucă să termine propoziția căci ușa de la intrare se auzi deschizându-se iar Daniel strigă. 

-Am ajuuuns! Dumnezeule, ce nebunie e afară! 

 Lorrelay și mama ei au început să râdă auzindu-i din nou acea bucurie din glas a bărbatului. 

 -L-ai adus? întrebă femeia privindu-l pe Daniel cum întră în bucătărie. 

 -Normal! 

 -Pe cine...? întrebă Lorrelay confuză, oprindu-se din mâncat. 

-Andrew, cât îți ia să te descalți? Of, puștii ăștia, spuse Daniel așezându-se la masă lângă Lorrelay.

 În bucătărie intră un băiat şaten și înalt care nu părea să  se simtă în largul său. Arăta posomorât dar încercă să zâmbească. 

 -Oh, bună, Andrew! Eu sunt Emily! spuse femeia zâmbindu-i călduros băiatului. 

 -Bună ziua! spuse acesta zâmbind și el. 

-Andrew, ea e Lorrelay! Fiica lui Emily! spuse Daniel arătând spre Lorrelay care se înroșise ca racul. 

-Încântat! 

-D..De asemenea..., se emoționă și mai tare aceasta atunci când băiatul îi făcu cu ochiul. 

-E fratele meu mai mic. A venit să petreacă Crăciunul cu noi. Sper că e în regulă, Lorrelay, vorbi din nou Daniel, imediat după ce Andrew se așeză și el la masă, față în față cu Lorrelay. 

-Normal că e în regulă! spuse fata revenindu-și. Se ridică de la masă și își puse bolul gol în chiuvetă. Arăta ridicol în pijamalele alea mov iar părul îi stătea în toate părțile. Daniel se obișnuise cu ea, deci nu îi era rușine să umble ca o fată ieșită din peșteră de față cu el. 

 -Lorrelay, mă ajuți să fac ciocolată caldă? întrebă mama ei punând pe masă 4 căni mari. 

-Ahm...Sigur dar...mă duc să mă schimb, spuse încet încât să audă doar ea și mama sa. Aceasta începuse să râdă din nou privindu-i pijamalele mov și pufoase pe care le purta fiica ei. 

 -Du-te, du-te! 

 Cu obrajii arzându-i din pricina rușinii, ieșise din bucătărie și întră rapid în camera ei. Se privi în oglindă și aproape îi venea să-și dea singură câteva palme peste față. Arăta ca un ursuleț care nu mai mâncase miere de albine de ani întregi.