Controlând emoții

14. Mai multe cuvinte

O tortură.

Aşa ar fi descris Christopher noaptea care a trecut mai greu decât s-ar fi aşteptat.
Se blama singur şi se abținea atât de tare să nu se trezească vorbind din senin şi să-şi ceară scuze brusc față de fata care nu se mişcase deloc din acea poziție de când s-a întors cu spatele la el. Nu putea să adoarmă şi ce nu ştia el era ca nici Lorrelay nu visa mai frumos. A adormit mult prea tarziu, aproape de dimineață, neîncercând să se foiască sau să se pună în altă poziție căci îi amorțise toată partea dreaptă a corpului. Nu-şi mai simțea nici măcar obrazul fiind sigură că dimineață se va trezi cu nişte urme inestetice şi caraghioase pe față.

N-ar fi vrut ca acel sărut să o fi traumatizat deşi chiar aşa părea. Mai avea puțin şi credea că şi-a dat duhul lângă el dacă nu ar fi fost atent la respirația ei profundă datorită poziției sale incomode.

Îşi dorea de mult să facă asta.
Trebuia să o facă, avea nevoie disperată de asta ştiind că dacă ar fi amânat mai mult experimentul eşuat n-ar fi avut de unde să afle ce i se întâmplă. Mai mult l-a bulversat reacția lui Lorrelay în momentul în care a atins-o şi părea că nu mai este prezentă în lumea reală.
Părea total opusul ei. Se foia pe toate părțile oftând frustrat că nu-şi poate găsi locul şi nu e în stare să-şi controleze gândurile care nu i-au dat pace până în dimineață când soarele absent de atâta timp s-a gândit să-şi facă apariția.

S-a ridicat la marginea patului cu fața spre geamul luminat întrebăndu-se vag dacă va avea cum sa ajungă acasă în cel mai scurt timp. Dar înainte să-şi poată raspunde şi să se ridice, o mişcare i-a atras atenția şi s-a întors spre Lorrelay care în sfârşit s-a lăsat pe spate oftând mult prea tare.
O privea tăcut dar ea nu părea să observe asta. Ochii ei erau deschişi şi roşii, privind fix tavanul. Avea cearcăne adânci şi părea obosită dar Christopher o vedea pentru prima dată mai frumoasă decât a văzut-o vreodată.
Proaspăt trezită după o zi atât de bulversantă, în acelaşi pat cu el, era mai mult decât un vis aleatoriu pe care şi l-ar fi imaginat în ultimele luni.

-Când plecăm de aici? vocea ei a răsunat brusc ca un clopoțel lin în încăperea îngustă, făcându-l pe Christopher să tresară pe neaşteptate.

-Încă nu ştiu dacă funcționează liniile de tramvai..., şi-a dres acesta vocea răguşită de băiat care i-a întors tresăritul înapoi lui Lorrelay. Îl privi pentru prima dată în dimineață cu fața ei inocentă de copil.

-Putem merge pe jos atunci, s-a ridicat aceasta în şezut, ducăndu-şi o mână pe față în încercarea de a se ascunde de privirea amuzată a lui Christopher.

-Tu ştii cât avem de mers sau habar n-ai nici pe ce planetă trăieşti? a glumit băiatul din obişnuință înainte să-şi dea seama că fata din fața lui nu poate ține la nicio joacă. Scuze, n-am vrut să...

-Nu-i nimic, a răs aceasta scurt, zâmbindu-i înțelegătoare printre degetele care îi ascundeau parțial fața deja roşie de emoții.

L-a surprins mai mult decât plăcut reacția sa neaşteptată şi pentru prima dată a înțeles că Lorrelay chiar era ceva. Ceva foarte deosebit şi greu de desluşit în acelaşi timp. Un labirint adevărat al emoțiilor în care s-ar fi aventurat în următoarea secundă.

Şi-a ridicat mână, prinzându-i încheietura pentru a-i vedea complet fața luminată şi copilăroasă dar atât de frumoasă pentru el. Credea că a văzut destule fete până atunci dar Lorrelay le întrecea pe toate chiar din prima clipă în care au dat unul peste celălalt în curtea şcolii.

-Poți să nu te mai ascunzi aşa? Nu e nevoie. Eşti foarte drăguță fără masca aia, i-a zis zâmbind cald, ținându-i mâna în a sa.

-Ce mască...? întrebă confuză, cu vocea tremurându-i puțin de parcă ar fi fost dată de gol.

-Ştii la ce mă refer, Lorrelay...

Felul în care i-a rostit numele i-a provocat pe neaşteptate un ghem de fluturi care s-au lovit de pereții stomacului său, făcând-o să se întrebe de ce încă n-a leşinat în fața lui.

-Te cred că vrei să pleci cât mai repede de aici, dar cred că ai la fel de multe întrebări de pus la fel cum am eu de dat atât de multe răspunsuri si explicații, corect?

-Nu ştiu, a zis aceasta privind în jos către mâinile lor împreunate încercând să rămână cat mai limpede posibil. Christopher s-a apropiat mai tare de ea, luându-i ambele mâini în ale sale pentru a încuraja-o.

-Vrei să ştii sau nu de ce te-am părăsit, hm?

L-a privit fix fără să-i mai pese că arată poate caraghios cu roşeața aceea inocentă în obraji şi încuviință din cap. Ochii lui căprui au devenit şi mai calzi iar zâmbetul de pe buze o topeau cu totul. Era cel mai frumos zâmbet pe care l-a văzut vreodată iar buzele sale păreau atât de moi şi mari încât pentru o secundă şi-a imaginat cum ar fi să le sărute din nou.

-Bănuiesc că nu ştii prea multe despre mine şi tot ce crezi e că sunt un hoț care ți-a furat atunci cartea, nu? a râs scurt, începând să-i mângâie încet mainile cu degetele mari. Ai vrea totuşi să ne cunoaştem mai bine?

Întrebarea lui a împietrit-o şi mai tare decât era cazul dar avea puterea să îl priveasca în continuare fără a se feri în vreun mod patetic.

-De ce nu treci la subiect?

-Să trec la subiect? Tu de ce nu-mi raspunzi la întrebare?

-Pentru că..., a început aceasta să spună coborându-şi din nou privirea spre mâinile lor. Da...

-Da ce? a întrebat acesta încruntat şi confuz privind-o cum a ezitat să o spună din prima.

-Da, vreau să ne cunoaştem. Acum spune-mi de ce ai dispărut aşa, Christopher. Tonul ei serios l-au făcut brusc să izbucnească în râs iar felul în care i-a rostit numele după atâta timp l-au bucurat şi mai tare.

-Scuze, eşti o delicatese, jur, i-a zis sincer, fâcându-i inima să-i tresalte în piept.

-Christopher...

-Gata, gata, a râs din nou scurt zâmbindu-i cu un oftat apăsat. Am avut câteva probleme în familie şi e foarte complicat de discutat asta acum. Pe scurt, mama mea e bolnavă, tatăl e mai mereu plecat iar eu trebuie să am grijă de ea. Îmi pare rău că nu ți-am dat niciun mesaj, am încercat, crede-mă, dar îmi era teamă. M-am gândit mult la tine... N-ar fi trebuit să dispar aşa fără nicio explicație. Aş vrea să începem prin a fi prieteni buni, Lorrelay. Daca vrei, desigur.

Fata l-a ascultat cu atenție şi i-a zâmbit uşor, acceptându-i propunerea de a fi prieteni.
Christopher părea uşurat şi fără să îşi dea seama a prins-o de brațe, trăgând-o într-o îmbrățişare prietenească şi caldă. Răspunsul ei a venit imediat iar cei doi s-au ținut în brațe cateva momente bune până când s-au retras amandoi uşor stânjeniți din cauza zgomotelor pe care le scotea stomacul lui Lorrelay.

-Cred ca ar fi bine să mergem acum, a spus Christopher râzând, trâgând-o pe Lorrelay din pat.

S-au îmbrăcat amândoi, au făcut patul împreună şi au ieşit din motelul care le-a fost adăpost pentru o noapte.
Erau fericiți, deşi încă era prezentă acea incomoditate dintre ei.
Au luat tramvaiul care a fost pus din nou in funcțiune până în centru.

Emoțiile lor începeau din ce în ce mai mult să se contopească şi oricine şi-ar fi dat seama că firile lor chiar se potrivesc perfect.

Restul...a decis viitorul.