Controlând emoții

2. Țigările

21 septembrie 

De la acea zi ,,blestemată" , așa cum îi spunea el, totul luase o întorsătură greșită. Devenise atât de confuz încât nu se mai înțelegea pe sine. Dorea mai mult ca orice să-și ucidă emoțiile .

Totuși, nu asta era cea mai gravă problemă a lui. Fata aceea nu însemnase nimic, acel incident nu însemnase nimic, tot ce se întâmplase în acel moment nu însemnase absolut nimic. Doar că din acea zi începuse un adevărat calvar la el în familie. Mama sa, dependentă de alcool fiind, intrase în comă. El a fost cea care a găsit-o în propria bucătărie, leșinată lângă masa la care în fiecare dimineață el își lua micul dejun singur. Tatal său, plecat într-o cursă foarte importantă aflase vestea tocmai în ziua următoare.

Imediat după ce ea se trezise, medicii constatară după multe investigații că femeia nu era deloc în regulă. Organismul ei nu mai funcționa bine fiindu-i în permanență rău.

Deși nu o arătase niciodată, el o iubea, era mama lui dar nu știa cum să-și exprime sentimentele față de ea. Rămase următoarea săptămână în salonul de așteptare a spitalului. De fiecare dată când asistentele îl întrebau dacă dorește să-și vadă mama, nega, privind fix în podea.

Terminase deja două pachete de țigări așa că avea nevoie de alte două. Nu voia să dea din nou ochii cu lumea oribilă de afară dar pentru nicotină făcea orice. 

Își cumpărase doar un pachet deoarece bani nu mai avea. Nici nu și-a dat seama când i-a terminat pe toți. Tatăl său îi trimise cât pentru o lună, dar cu toată agitația și neliniștea pe care o simțea în suflet, numai gândul la bani nu-i stătea. 

Plecase spre parcul unde putea să-și fumeze liniștit țigările, dar mai întâi de toate trebuia să ia autobuzul pentru a ajunge acolo. Nu avea chef să mai fumeze lângă spital sub privirile răutăcioase a trecătorilor. Intr-adevar, nu era frumos să arunci smocuri de țigări pe jos.

Se puse lângă o fată. Nu avea chef nici să agațe. Oricum, știa că tot ea îi va sări în brațe.

Începuse să se joace cu pachetul de țigări, aruncându-l în sus și prinzându-l mai apoi ca un adevărat jonglar. Se imagina pe el fiind circar. Era cel mai tâmpit gând care îi trecuse vreodată prin minte așa că începuse să râdă și fără să-și dea seama atunci când mai aruncă odată pachetul de țigări în sus, de data asta fusese prea tare și nu mai avuse cum să-l prindă. 

Țigările au lovit-o fix în cap pe fata care aștepta același autobuz. Aceasta tresări imediat, dându-se câțiva pași înapoi.

Fără să se scuze, el își luă repede pachetul de țigări de la picioarele fetei și îl băgă în buzunar. Fata îl privi cu ochi mari nevenindu-i să creadă cât de nepoliticos a fost asta. Avea nevoie de niște scuze, așa ca privirea sa îl sfida cam tare pe bietul băiat. 

-Ce? întrebă el, deși se făcea destul de clar că plouă. 

-Ni...Nimic, răspunse fata întorcându-se cu privirea spre șoseaua aglomerată. Nu avea de ce să se certe cu el. Știa că asta duce la un mare conflict de unde se poate ieși cu violența nelipsită. 

Băiatul doar o privi încruntat și înainte să-și dea seama cine este fata, autobuzul sosi în stație iar aceasta urcă în grabă. Se repezi și el spre intrarea în autobuz iar atunci când o zări pe fată pe un scaun se îndreptă spre locul de lânga ea. Se așeză fără să ceară voie căci doar era un mijloc de transport comun, nu trebuia să-ți ceri voie pentru asta. Dacă era liber, era liber. Ea nu schiță nimic în ciuda picioarelor ei care se simțeau ca de gelatină. Îi mulțumise în gând Domnului că-și găsise un loc liber înainte să cadă la picioarele celorlalți pasageri. Inima îi bătea nebunește și nu știa de ce. 

Timp de doua minute niciunul nu a scos niciun sunet, deși el se foia pe scaun. Fata se întrebă în minte dacă sunt cumva ace pe scaun și asta îi stârni un mic chicot pe care nu și-l putu stăpânii înainte ca el să observe.

-Ce e? vocea lui se auzi din nou iar tonul îi era unul neutru.

-Nimic, răspunse din nou fata ca și la cealaltă întrebare care i-a mai fost adresată de el.

-Ba da. Râzi de mine, îi spuse el cu o oarecare convingere în voce. Știa că râde de el și în momentul ăla chiar nu avea nevoie de asta.

-Nu.

Băiatul tăcu, și își întoarse privirea în față. Nu știa de ce se așezase tocmai lângă ea. Părea o fată tăcută cu care nu puteai să intrii într-o ceartă serioasă așa cum avea el nevoie în acel moment. Până nu fuma trei țigări nu avea să se liniștească. 

-Unde ți-e cartea? el fusese iar cel care rupse tăcerea aceea dintre ei. Autobuzul era plin de gălăgie. 

Roșie în obraji, se întoarse cu privirea uimită spre el. Nu-i venea să creadă că își amintește. Orice băiat ca el, chipeș și plin de bani, după cum ea îl catalogase, nu și-ar fi adus aminte de o prăpădită mică precum ea. 

-Este... în ghiozdan..., îi spuse ea coborându-și privirea spre ghetele ei vișinii julite. Obrajii ei devenisera mai roșii la gândul că ea chiar este o mică prăpădită care n-are nici măcar o pereche de papuci buni.

Băiatul doar râse scurt și se ridică de pe scaun. Înainte ca autobuzul să oprească și ca el să coboare se întoarse spre fată.

-Scuze, îi spuse și coborî din autobuz.