Controlând emoții

1. Cartea

12 Septembrie

S-a trezit târziu. Avea să întărzie chiar în prima zi din săptămână și nu îşi dorea o absență la doamna Looker. 

Alerga spre școală cu ghiozdanul în spate și cartea sa preferată în brațe. Greutatea pe care o căra era un dezavantaj asupra ei iar timpul părea să-i fie dușman în acea zi. Sentimentul de teama i-a cuprins mintea și trupul. Părea să cedeze, la fel ca pantalonii săi largi care cândva îi veneau de minune. A slăbit îngrozitor de la divorțul părinților săi și nimeni nu părea să observe. Nici măcar ea. 

Mai avea doar câțiva metrii până ajungea și doar cinci minute până ce clopoțelul avea să-i anunțe decesul. Totuși, s-a gândit și la partea în care doamna Looker ar putea trece cu vederea cele două minute în care a întârziat.
Avea nevoie urgentă de apă. Dacă de mâncare se lipsea, apa trebuia să fie prezentă în ghiozdanul său. 

Şi-a băgat măinile în buzunarele largi ale pantalonilor căutându-şi banii pe care nu-i găsea deloc. Știa că îi luase de pe măsuță înainte să plece. Şi-a dat o palmă mintal dar continuă să caute și zâmbi atunci când găsi banii în geacă. Avea doar câțiva cenți care nu îi ajungeau nici  pentru un pachet de servețele.

A devenit brusc nervoasă și început să alerge mai tare amintindu-și adevărata problemă. Probabil mai avea trei minute. S-a felicitat în minte pentru rapiditatea ei pentru că în general nu era deloc o iubitoare a sportului astfel încât la educație fizică avea cea mai mică medie din clasa ei. 

Când credea că totul se va rezolva, o izbitură puternică a trântit-o pe jos iar draga ei carte a aterizat la câțiva metri de ea, la fel și mârunțișii care erau împrăștiați în jurul ei. Nu mai ținea cont pe cine a lovit sau mai corect, cine a lovit-o. Deși nu se întâmpla des, a izbucnit ca un vulcan. Fața îi era roșie din cauza furiei.

-Ai grijă, neatentule! a strigat ea către cel care a dat peste ea, chiar dacă privirea îi era ațintită spre carte. 

S-a ridicat singură adunându-şi monedele de pe asfalt, una câte una. Când s-a întors spre cartea ei, nu mai era acolo unde trebuia să fie. A început să intre în panică și când s-a întors din nou, aproape că s-a ciocnit de cineva. 

Un băiat brunet cu ochi cenușii ca norii dintr-o zi ploioasă, îi ținea cartea deasupra capului. Credea că este o glumă care avea cel mai probabil să se termine în curând. A încercat să-și ia cartea din mâinile băiatului dar era prea înalt pentru ea. Zâmbetul lui răutăcios o scotea din minți, deși părea cel mai chipeş străin pe care l-a văzut vreodată.

-Dă-mi cartea! i-a zis ea întinzându-se din nou după mâna lui ce stătea cocoțată deasupra capului ei. 

-Pare interesantă, a spus el privind-o amuzat. ,,Chipul fără mască'" de Sidney Sheldon? Sună bine. E de dragoste, nu-i așa? 

-Nu, nu e de dragoste, a răspuns ea privindu-l furioasă pe băiatul pus pe șotii. 

-Ai citit vreodată ,,Tulburând liniștea" de Peggy Webb? 

-Nu, a rostit fata pe un ton rece, privindu-l încruntată şi supărată.

-Ar trebui. 

Aceasta s-a dat doi pași înapoi. Lipsa de spațiu dintre ei deja devenea prea sufocantă și evidentă pentru orice trecător. Îl putea vedea mai bine așa. Părea genul de băiat rău și nepăsător. Însă ceva era diferit. Privirea lui. Felul cum o privea nu se compara cu zâmbetul lui care devenea din ce în ce mai mic, ca o flacără stinsă de vânt şi ger.

Clopoțelul a rupt însă liniştea dintre ei.

-Dă-mi cartea! a spus din nou fata, doar că de data aceasta cu un ton aspru. A uitat tot ce ținea de privirea lui. 

El doar şi-a lăsat mâna jos și înainte să apuce să îi întindă cartea fetei, aceasta i-a luat-o din mână și luând-o la fugă prin curtea pustie a şcolii. Întâmplarea cu acel băiat i-a tulburat mintea dar n-a uitat deloc de ora ei cu doamna Looker. 

A bătut în ușă și a deschis-o cu tragere de inimă. Profesoara nu era venită.