Controlând emoții

5. Mesaje

6 octombrie

-Lorellay, ești sigură că vrei să rămâi acasă? Lorrelay, cu tine vorbesc!

Tonul mamei sale era ridicat și aproape sări de pe scaun când o zări chiar lângă ea, privind-o furioasă. Nu suporta să fie ignorată chiar dacă ea însăși ignora pe toata lumea, inclusiv pe propria fiică.

-Da, mamă. Rămân.

-Ce e cu tine? Am impresia că ești pe altă lume de la un timp. Dacă ai probleme la școală și va trebui să fiu chemată...Lorrelay...

-Nu e nimic la școală, se repezi fata să răspundă. Totul e bine.

-Atunci? insistă femeia, privind-o cu o nerăbdare falsă.

-Nimic.

-Ăhă. Mă duc în sufragerie. Dacă ți-e foame ai tot ce-ți trebuie în frigider.

Fata doar aprobă din cap fără să se uite în ochii mamei sale.

Femeia ieși din cameră trântind ușa, obosită de ignoranța fetei deşi o merita pe deplin. Considera că ceea ce primești trebuie să oferi iar cum ea a primit ignoranță din partea parinților, de cele mai multe ori, cam era timpul să lase și ea amabilitatea de-o parte.

Își puse din nou căștile în urechi mărind volumul melodiei preferate. Adora rock-ul alternativ. Credea că genul acesta exprimă cu adevărat ceea ce o persoană uitată și pierdută poate să simtă. De asemenea, prin caricaturi se dăscarca emoțional. Desena lucruri ciudate și incredibil de fascinante.

Răsfoi caietul plin de caricaturi, vrând să se întoarcă înapoi în trecut. Îl primise de la tatăl său, cu puțin timp înainte să plece. Era singurul lucru pe care îl mai avea de la el și pe care i l-a dăruit într-un mod în care, zicea ea, numai în filme s-ar întâmpla. Venise la ea în cameră, îi zâmbi și se așeză pe pat, langă ea. Îi întinse caietul gros pe care îl ținea la spate, îi zâmbi din nou și se ridică de lângă ea, fară sa spună nimic. Doar plecă.

Muzica se opri și nedumerită își privi telefonul. Cineva îi trimise un mesaj, un număr necunoscut. Inima începuse să-i bată la gândul că s-ar putea să fie de la tatăl său. Nimeni altcineva nu-i mai cunoștea numărul de telefon. Muzica începuse să se audă din nou în căști și o calmă imediat. Deblocă telefonul și citi mesajul.

„Ieși mâine?"

Privirea ei ciudată asupra telefonului era foarte amuzantă. Se întrebă cine ar putea să fie, de ce nu s-a semnat și de unde are numărul ei de telefon.

Cu tragere de inimă îi răspunse.

„Cine ești?"

Desigur, întrebarea era una penibilă dacă s-ar fi gândit mai bine. Credea că s-ar înțelege „Ce vrei de la mine? Vrei să mă omori? Ce fel de criminal în serie ești? Mi-e frică."

„Băiatul care îți este dator cu un pachet de țigări. Nu, nu în cap."

Răspunsul venise imediat și mări ochii încercând să vadă dacă nu înțelege ea greșit cuvintele.

„Christopher? De unde ai numărul meu de telefon?"

Intrase în panică. Deja îi transpirau mâinile.

„L-am gasit scris pe spatele coperții ca *nr. meu de tel* . Iniţial am crezut că e numărul meu pentru că am crezut că și cartea pe care o citesc e a mea așa că...Da, s-a dovedit a fi *nr.tău de tel*"

-La naiba..., șopti ea jenată de prescurtarea aceea. Își dădu o palmă peste frunte bine meritată și privi din nou ecranul telefonului. Nu știa ce ar putea să-i răspundă.

„Ieși mâine sau nu?"

Venise un alt mesaj de la el, având în vedere că Lorrelay nu mai răspunse de 10 minute.

„Ai terminat cartea?"

„Nu. Dar mi-ar plăcea să beau o cafea fără să fiu singur de data asta. Daca vrei. "

-Oh, Doamne..., șopti din nou, recitind de vreo 3 ori mesajul. El voia să o vadă dar îi era atât de frică. Nici măcar nu-l cunoștea atât de bine. Nu excludea nici măcar gândul că ar putea să se ocupe cu traficul de carne vie. Ideile ei chiar erau nebune.

„Nu pot. Sunt bolnavă."

Scuza sa era chiar prostească dar spera să funcționeze.

„Oh, bine. Sper să te faci bine."

Lorrelay îngheță. Se simțea ușurată pentru că scăpase fără întrebări dar totodată, ar fi vrut să iasă cu el mai ales ca mama ei trebuia să plece din oraș.

„Mulțumesc."

Îi trimise după vreo 5 minute de așteptare. Asta era până la urmă. Era prea lașă să-și înfrunte propriile emoții.

Scurt. Scurt. Foarte scurt. După atâtea luni. Știu. Nu mai am timp să scriu dar nici nu vreau să mă opresc din această pasiune. Încerc de acum să postez aproape în fiecare zi dar capitole foarte scurte. Doar așa pot să continui această „carte" de care unii poate v-ați și îndrăgostit. Bine, mult spus „îndrăgostit" dar... îmi place să cred asta.