În lumea stranie a halucinațiilor,
Visele devin realitate și realitatea se estompează,
Apar umbre dansând pe marginea privirii,
Ca fluturii de noapte în lumina lunii.
Pământul se învârte în spirale de neînțeles,
Și culorile se contopesc într-un caleidoscop infinit,
Vocea devine ecou distorsionat,
Într-un labirint al gândurilor fără margini.
Mireasma cunoașterii se transformă în fum,
Ce se ridică din suflet și se dispersează în vânt,
Sufletul plutește pe aripile unei iluzii,
În căutarea unei realități mai profunde.
Dar când lumina zorilor străpunge întunericul,
Și clipa se revelează în adevărul său nemilos,
Halucinația se risipește ca un vis efemer,
Lăsând în urmă doar amintirea unei călătorii în abisuri.
