Phoenix

Prolog

Cu doi ani în urmă

Câteodată mă întreb cine o fi cu adevărat mama mea, tata nu mi-a spus niciodată despre ea mai mult decât ca a fost perfectă și minunată. Ce aș întreba-o? Dacă nu cumva a umblat cu spiridușul de la capătul curcubeului? De ce?
Pentru ca sunt ca o pată de culoare roșie pe o pânză albă, părul meu roșu ca focul și extrem de sălbatic întrucât are propria lui voință de a sta numai cum vrea el, e enervant de frumos câteodată dar și enervant de greu, iar acuma mă asortez cu Luna Sângerie, a 13 lună din acest calendar.
Odată cu apariția ei înflorește și Crinul Păianjen, iar eu sunt pe la poalele câmpiei Kranis pentru a o culege, am nevoie de ea să zicem, dar e utilă vindecă orice otravă și din ce am auzit ar vindeca răni care ar putea provoca moartea iar mie cum îmi place să mă joc cu otrăvurile deoarece sunt un degustător de otravă și în secret prepar poțiuni fermecate nu știi niciodată când ai nevoie de ea.
E moarte curată ce fac eu? Da. Pentru ca odată cu Luna Sângerie cei care au format o legătură cu animalul interior, își pierd mințile în seara asta pentru animalul preia controlul asupra ființei în care se află și de obicei se întâmplă chiar și omoruri.
De ce nu-s și eu afectată? Păi animalul meu nu cred ca exista, de obicei la uni se manifestă la vârsta de 13 ani sau mai târziu maxim 17, eu am 20 de ani și nu am nimic în afară de chipul meu, corpul meu care e doar o carcasă goală și pe tata și fratele meu mai mare care acuma o zburdă și el printr-o poiană în regatul vecin.
-Floare strălucește și vindecată,
Luna să-ți dea putere,
Iar tu să ți-o lași asupra noastră,
Să aduci înapoi ceea ce a fost odată odorul meu,
Vindecă ce a fost odată rănit,
Schimbă destinul soartei,
Salvează ce a fost pierdut,
Adu ce a fost odată al meu!
Ce fac?, păi cant un cântec de vindecare pentru a mai reduce din stresul cel resimt și tot odată pentru protecția mea. Simt ca ceva ar fi jurul meu o entitate ceva nu știu dar îl simt, merg în continuare de parcă nu sunt afectată.

Aproape ajung în mijlocul câmpiei și deja văd sclipirea flori, nu pot pierde ocazia asta, la anul nu se știe dacă Luna sângerie va mai apărea.
Mai fac un pas când aud un răget gâtuit, rămân pe loc,și  îmi duc mâna spre pumnal pentru orice eventualitate, din nou un mârâit doar ca mai scăzut de data asta, parcă ar fi un animal rănit.
O nu, nu acuma trebuie să mă concentrez pe plantă nu pe animalul rănit, mai fac câțiva pași și din nou îl aud, pare a fi în dureri.
-La naiba.
Îmi schimb direcția de mers spre așa zisul animal rănit, ar putea fi orice, ar putea fi și o capcană pentru mine dar tot nu mă opresc.
Cu cat mă apropii aud un schelălăit, dar și în mine se instalează un sentiment ciudat nemaiîntâlnit până acuma,  în razele luni se vede un petic de iarbă tăvălit semn ca e acolo, cu pumnal înainte și pregătită de un atac mă apropii să văd  ce e.
-Pe toți zeii!
Un vârcolac, de fapt un om pe jumătate vârcolac și e grav rănit, cum nu e transformat în totalitate vindecarea îi e imposibilă, se pare ca a fost atacat chiar când animalul ar fi trebuit să preia controlul asupra lui.
-Arrrrr!
-Nu mârâi la mine nu sunt aici să îți fac rău.
Mă aplec spre el ușor pentru a încerca să îi văd rănile, arată destul de rău chiar foarte rău. Cred ca îi văd și intestinele ieșite in afară, am văzut lucruri și mai rele dar la el e clar făcut cu scopul de al ucide.
-Rrrrrrr!
-Lasă-mă să te văd dacă vrei să trăiește!
Are ochii închiși de fapt îi are răniți și pe ăia. Și se mai zvârcolește și de durere și cum bunătatea mea nu are limite îmi pierd ultima șansă de a avea crinul.
-Stai aici!
Da nu prea am gândit-o pe asta, nu cred ca ar putea pleca nici de ar vrea.
Mă ridic de lângă el și o iau la fugă pentru a putea culege crinul cat încă razele luni îi dau putere.
E atât de frumos petalele  de un roșu închis, subțiri și fine iar pistolul sau e despărțit în mai multe firicele care captează lumina luni.
Cu grijă o culeg pentru a nu răni nici o petală, apoi mă întorc spre semivârcolac.
-O să mă apropii de tine, nu îți fac nimic rău doar vreau să te ajut. De ce o fac nici eu nu știu, ar fi fost șansa mea pentru această floare iar acuma o irosesc pe tine sper să merite.
Îmi scot din geantă apa de rouă care e nelipsită și ustensilele pentru a o prepara. Mereu am la mine geanta nu se știe când cineva are nevoie de ajutor ca în cazul ăsta dar în seara asta mă puteam lipsi.
Îl aud cum adulmecă aerul din jurul său apoi se lasă ușor pe spate.
-Îți place parfumul meu? Da are efectul ăsta de a calma, poate și de asta nu o iau la fugă văzând cu ochii, cine știe atacatorul tău poate e prin preajma. O să-ți dau să bei ceva, te rog nu scapă nici o  înghițitură pe jos apoi o să încerc să-ți cos rana de la burtă pentru a ajuta vindecarea.
Acesta nu zice nimic doar mai adulmeca aerul, așa ca o iau ca pe un semn de aprobare.
-Să nu mă muști altfel te las să mori!
Îi spun și mă apropii de el, mâna îmi tremură când îmi dau seama ca trebuie să îi deschid botul care e plin de dinți ascuțiți.
Trag aer în piept și ce o fi o fi, dacă mă mușcă atunci la următoarea lună plină voi urla și eu.

Spre uimirea mea e mai mult decât ascultător, a suportat toată durerea cat l-am cusut și a băut tot elixirul dar nu pot să-l las aici totuși.
-O să te ridic puțin vreau să te duc lângă copaci, acolo vei fi mai în siguranță decât în mijlocul câmpiei.
Din nou nu spune nimic și ochii încă nu i s-au vindecat.
Îl prind ușor de sub umeri și mirosul de sânge si cred ca mirosul lui specific de vârcolac sau lup ce o fi mă izbește puternic.
Dar senzația care persistă în mine nu e de la miros sau sânge e de altceva și nu îmi dau seama de la ce provine.
-O să fii în siguranță până îți revii, eu nu pot rămâne cu tine și nici nu pot să te iau cu mine o să sperii lumea din sat sau poate o să mă mănânci după ce îți revii nu știu și nici nu vreau să știu. Dar nimeni sau nimic nu te va simți îți las această protecție, nu îți vor simți prezența și nici mirosul e amuleta mea așa ca eu voi pleca luna e la apogeu deci pe mine nu mă va apăra nimic. Să te faci bine sper și dacă ne vom vedea vreodată îmi datorezi un Crin Păianjen te voi ține minte toată viața pentru asta să știi!
-Mmmmrrrrr!
-Cum zici tu, eu am plecat!

Și uite așa șansa mea s-a dus, dar dacă iau partea bună am vindecat un vârcolac cine știe poate asta mă va ajuta într-o zi dacă o să-și amintească de mine, ce e drept nu prea cred nu m-a văzut.
Grăbesc pasul și îmi când cântecele pe care le știu în gând pentru a nu face prea mult zgomot și să atrag atenția vreunui animal.
Senzația aceea începe să mă părăsească puțin câte puțin în timp ce mă îndepărtez de acel vârcolac, e ciudat pentru ca eu nu am un animal în interior pentru a simți și pe altcineva.

Sol Ozias

Hadeon Redmoon

Revin cu un fantasy la care am lucrat nopți la rândul la detalii. 😂❤️